Mămicile din Cahul au parte de surprize frumoase la maternitate

Proaspetele mămici de la maternitatea din Cahul au primit câte un pachet cu produse-surpriză de la echipa Eumama.

separator
image-31-07-15-02-24-44

Începând cu data de 29 iulie, Ghidul pentru mămici Eumama şi pachetul cu produse pentru nou-născuţi şi proaspete mămici oferite de partenerii proiectului, în special MedExpert, a ajuns în maternitatea din Cahul.

Ajunși la destinație, membrii echipei au prezentat proiectul întregii echipe medicale, care, de altfel, s-a arătat interesată de idee.

„Eumama ține să informeze și să ghideze mămicile în perioada maternității. Suntem extrem de bucuroși că ideea este susținută de către partenerii noștri Medexpert, datorită cărora a devenit posibilă distribuirea ghidului și la Cahul”, a spus Ludmila Agheni, coordonatoarea proiectului.

pizap.com14383456746191

Unii dintre medici chiar au reușit să răsfoiască ghidul și, într-un final, să se dea cu părerea, aceasta fiind una pozitivă.

Mai târziu, alături de medici, echipa a mers în toate saloanele, unde a avut grijă ca fiecare mămică să facă cunoștință cu ghidul Eumama și să intre în posesia acestuia.

„Ne face plăcere să colaborăm cu un proiect cu un impact social precum este Eumama. Sperăm să fie în beneficiul fiecărei mămici și să influențeze pozitiv întreaga societate”, a menționat Natalia Cucoș, șef departament Marketing și Vânzări MedExpert.

image-31-07-15-02-24-68 image-31-07-15-02-24-71

Mămicile au rămas plăcut surprinse. Pe lângă faptul că și-au făcut un nou prieten, care va fi alături 24/24 – ghidul pentru mămici Eumama, femeile au primit în dar produse de igienă și îngrijire atât pentru mamă, cât și pentru copil.

Ghidul pentru mămici Eumama este aprobat de Asociația de Medicină Perinatală din Republica Moldova și are drept scop informarea mămicii despre creșterea, dezvoltarea și îngrijirea copilului de la naștere și până la vârsta de 7 ani.

De menționat e că, ghidul a apărut în martie 2014 și se distribuie absolut GRATUIT în toate maternitățile din municipiul Chișinău, Bălți, orașul Cimișlia, iar acum și la Cahul, alături și împreună cu MedExpert.

pizap.com14383457690651

alte Articole interesante