O școală de ciclu primar din Marea Britanie a eliminat temele pentru acasă ale elevilor în urma unui sondaj în care și-au exprimat punctul de vedere atât părinții cât și elevii, scrie The Telegraph în ediția electronică, citată de agerpres.ro.
Elevilor de la Școala primară Inverlochy din Fort William li s-a cerut ca în locul temelor pe care trebuiau să le facă acasă să citească reviste, benzi desenate și cărți.
Aproape 80% dintre elevi și 62% dintre părinții au fost de acord cu această decizie, în timp ce 10 profesori erau împărțiți asupra deciziei.
Responsabilii școlii au desfășurat o perioadă de probă anul trecut, de șase săptămâni, în care copiilor nu le-au fost date teme acasă astfel încât să aibă mai mult timp liber pentru a se juca.
Elevii au mers acasă cu formulare la care părinții trebuiau să răspundă cu ”Da” sau ”Nu” dacă sunt de acord cu eliminarea temelor.
Unul dintre părinți, Barry Hutchinson, 38 de ani, a declarat că temele pentru acasă stresau elevii și părinții acestora.
”Copiii au și așa foarte multe lucruri de făcut în afara școlii, cum ar fi să participe la diferite cluburi. Ei au nevoie de timp în care să se bucure de copilărie”, a subliniat el.
Susan Campbell, 30 de ani, al cărui fiu este de asemenea elev la aceeași școală, a votat de asemenea pentru această măsură de eliminare a temelor.
”Temele iau foarte mult din timpul copiilor și deseori ei participă la diferite activități extrașcolare care pot dura până la 8 seara. La acea oră ei trebuie să se culce, însă noi trebuia să stăm alături de ei să și facă temele. La acea oră copilul nu mai este atent așa cum ar trebui”, a spus Susan Campbell.
Luna trecută, o altă școală, King’s Road Primary School din Rosyth, a renunțat la temele pentru acasă, ceea ce a dus la reclamații din partea părinților pentru că nu au fost consultați în această privință.
Un purtător de cuvânt al EIS, sindicatul profesorilor, a declarat că ”este important ca toți elevii să își dezvolte abilitățile de a studia independent, iar tema pentru acasă este o metodă, însă nu singura, de sprijinire a acestui tip de învățare independentă”, conform The Telegraph.