Nivelul de fertilitate la femei scade dramatic după 30 de ani

Femeile îşi pierd circa 90% din rezerva de ovule sănătoase până în jurul vârstei de 30 de ani, ceea ce face mai dificilă conceperea unui copil după această perioadă, arată un studiu realizat în Marea Britanie.

separator
Doctor-Dan-Raica-iti-raspunde-la-intrebarea_De-ce-nu-raman-insarcinatajpg-5

Chiar dacă femeile eliberează în continuare ovule şi în intervalul de vârstă 30 – 40 de ani, calitatea acestora este redusă substanţial în timp, este concluzia cercetării.

Cauza fenomenului este chiar selecţia operată de corp, care alege cel mai sănătos ovul pe care îl eliberează, deci, în timp, calitatea acestora se diminuează îngreunând procesul de concepere a unui copil şi sporind riscul naşterii unui bebeluşi cu afecţiuni.

Studiul, realizat de cercetători de la Universitatea St Andrews şi cea din Edinburgh, este primul care validează ipoteza declinului „rezervei ovariene” – numărul potenţial al ovulelor cu care se naşte o femeie – până la menopauză.

12% din ovule la 30 de ani şi doar 3%, la 40 de ani
Cercetarea a demonstrat că o femeie se naşte, în medie, cu 300.000 de ovule imature stocate în ovare, dar rata de declin care afectează acest rezervor este mult mai accelerată decât s-a crezut iniţial. Astfel, în jurul vârstei de 30 de ani mai rămân, în medie, circa 12% din aceste ovule, iar la vârsta de 40 de ani, doar 3%.

Nivelul de fertilitate scade dramatic odată cu înaintarea în vârstă
Studiul a arătat că femeile îşi supraestimează, în general, potenţialul de fertilitate. Multe femei cred în mod greşit că, dacă organismul lor eliberează ovule, nivelul de fertilitate rămâne constant. Dar cercetarea arată că aceasta intră într-un declin accelerat, a spus Hamish Wallace, coautor al studiului.

O altă concluzie a studiului a fost că există diferente majore între dimensiunile rezervei ovariene de la o femeie la alta. Astfel, există femei care au în acest rezervor mai mult de două milioane de ovule, în timp ce altele au doar circa 35.000.

Sursa

Anastasia Fotachi și Gabriel Stati au arătat în premieră chipul fiul lor, Alistar

Astăzi, fiul Anastasiei Fotachi și al lui Gabriel Stati a împlinit un anișor. Cu această ocazie, părinții au decis să arate în premieră chipul băiețelului.

“La un an de la venirea ta în viața noastră, vrem să-ți transmitem cele mai calde urări de La Mulți Ani, micuțule! În acest an, ai adus atât de multă fericire și lumină în jurul nostru, încât nu putem decât să fim recunoscători pentru binecuvântarea de a te avea alături de noi.

Fiecare zâmbet și fiecare pas mic pe care îl faci ne umple inima de bucurie și mândrie. Sperăm ca fiecare zi din viața ta să fie la fel de minunată și plină de aventuri ca această primă aniversare! La mulți ani, băiețelul nostru drag și iubit! Să crești mare și să fii mereu înconjurat de iubire și fericire!”, a scris bloggerița în dreptul pozelor cu Alistar.

sursa foto: Facebook/Anastasia Fotachi

Cristina Scarlevschi: Banii adunați pentru înmormântarea lui Alex vor fi donați Institutului Mamei și Copilului

Cristina Scarlevschi și soțul ei au făcut un anunț emoționant, deși sunt frânți de durere după pierderea fiului. Soții au venit cu un mesaj de mulțumire pentru cei care au donat bani pentru înmormântarea lui Alex și au spus că banii vor fi donați unui spital.

„Vrem din partea noastră să mulțumim tuturor celor care s-au implicat, care au contribuit cu un ajutor moral, fizic și financiar. O să vi se întoarcă totul înzecit pentru că mi-am dat seama că oameni buni sunt foarte mulți, oameni luminoși cu dragoste în suflet… Chiar ne-ați ajutat foarte mult”, a spus Scarlevschi.

„Mai sunt bănișori și noi cu Vlad am decis să donăm acești bani la Centrul Mamei și a Copilului, în secția Neurologie, unde am stat cu Alex. Nu sunt tare bune condițiile și vrem să facem acea cameră frumoasă și dacă cineva, să nu dea Domnul să ajungă acolo, să fie într-o ambianță plăcută. În continuare noi vom dona multe lucru de-ale lui Alex și în general, vrem să facem cât mai mult bine din dragostea noastră”, a spus dansatoarea.

„Vă mulțumim încă o dată pentru tot suportul care ni l-ați oferit”, a mai menționat soțul Cristinei Scarlevschi.

Fiul Cristinei Scarlevschi s-a stins din viață, la doar 1 anișor și patru luni, după lupta cu un diagnostic crunt, microcefalia. Tinerii părinți au luptat cu toată ființa lor, căutând inclusiv soluții de vindecare peste hotare, însă nu au reușit să își salveze copilașul.

Patru bebeluși s-au născut la o maternitate din Chișinău, în Noaptea de Înviere

La spitalul ,,Gheorghe Paladi” din Chișinău, în Noaptea Învierii, s-au născut patru bebeluși. Părinții au fost binecuvântați cu cel mai așteptat și prețios cadou chiar în zi de Paște.

,,Primul născut în Noaptea Învierii este un băiețel care a venit pe lume la ora 00:20, acesta având greutatea la naștere de 4050 g. Toate nașterile au avut loc pe cale naturală și au decurs fără complicații. Bebelușii sunt perfect sănătoși, iar starea de sănătate a mamelor este stabilă”, se arată în comunicatul instituției medicale.

Și medicii s-au aflat la datorie în această noapte deosebită pentru creștini. Au muncit cu dăruire și în zi de sărbătoare, pentru ca mamele să își vadă visul împlinit.

sursa foto: Facebook

Nu cred în femeile singure, divorțate și mișto!
Articolul anterior
Nona Marian cântă în inima pădurii!
Articolul următor