Părinții se solidarizează și ies la protest, indignați de neregulile comise în instituțiile de învățământ cu referire la alimentația copiilor. Într-un comunicat online, Grupul Părinților Solidari face apel la părinți, dar și la întreaga societate civilă, să se alăture mâine unui protest organizat în fața sediului DGETS a municipiului Chișinău, astfel încât revendicările înaintate să fie auzite de către autorități.
Protestul este organizat luni, pe 28 noiembrie, în fața sediului Direcției Generale Educație Tineret și Sport, pe str. Mitropolitul Dosoftei 99, cu începere de la ora 17:30.
,,Peşte cu paraziţi, găini care put, dar şi alte produse alterate. Toate acestea ajungeau pe mesele copiilor din instituţiile din capitală. Produsele alimentare alterate nimereau în grădiniţe şi şcoli după ce mai mulţi funcţionari au trucat licitaţiile de achiziţie a acestora”, susțin părinții indignați.
23 de persoane sunt bănuite într-un dosar de trucare a unor licitaţii privind achiziţionarea produselor alimentare pentru şcoli şi grădiniţe. Dintre acestea, 16 au fost reţinute pentru 72 de ore şi escortate pentru audieri. În dosar sunt vizaţi atât funcţionari din cadrul Direcţiilor municipale Educaţie din cadrul Primăriei municipiului Chişinău, precum şi reprezentanţi ai unor agenţi economici.
Este o crimă împotriva copiilor, faptul că aceştia cu bună ştiinţă au fost alimentaţi cu hrană din produse alterate. Este strigător la cer ce se întâmplă de anii buni la noi în ţară.Părinții condamnă ilegalitățile funcționarilor publici,iata de ce, îndemnăm părinții și toate persoanele interesate de sănătatea viitorului țării să participe la un protest pașnic în fata DGETS-ului”, se arată în comunicat.
SCOPUL PROTESTULUI este înaintarea următoarelor cerințe către conducerea Direcției Generale Educație Tineret și Sport a minicipului Chișinău:
-PEDEPSIREA TUTUROR PERSOANELOR IMPLICATE -FUNCȚIONARI, DIRECTORI DE GRĂDINIȚE, DEPOZITARI, PERSONAL MEDICAL!
-DEMISIA ȘI SANCȚIONAREA ȘEFEI DGETS TATIANA NAGNIBEDA-TVERDOHLEB PENTRU IRESPONSABILITATE ȘI ADMITEREA PERICOLELOR PENTRU SĂNĂTATEA COPIILOR!
-POSIBILITATEA DE MONITORIZARE A ALIMENTAȚIEI ÎN INSTITUȚIILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT DE CĂTRE REPREZENTANȚI DIN RÂNDURILE PĂRINȚILOR!
-ORGANIZAREA SISTEMULUI DE VIDEOMONITORIZARE ÎN BLOCURILE ALIMENTARE A GRĂDINIȚELOR ȘI ȘCOLILOR!”
Amintim că mai multe persoane, printre care funcţionari din cadrul direcţiilor municipale de educaţie din cadrul Primăriei municipiului Chişinău, precum şi reprezentanţi ai unor agenţi economici, au fost reținuți zilele trecute de către ofițerii anticorupție într-un dosar privind livrarea de produse alimentare alterate în școlile și grădinițele publice din Capitală.
Aceste alimente alterate urmau să ajungă în grădinițele și școlile publice din Capitală! Vezi toate imaginile