O mamă și-a lăsat fetițele în mașină și a mers la cumpărături. La un moment dat, una dintre copile a pornit mașina

Fapta unei mame a revoltat publicul. Aceasta și-a lăsat fetițele în mașină, cheile mașinii în contact și a plecat liniștită să-și facă cumpărăturile într-un supermarket. La un moment dat una dintre fetițe a reușit să pornească motorul. Cei din afară, câțiva adulți, au tras o groază de nedescris. Au stat neputincioși și au așteptat ca părintele să revină de la cumpărături, scrie un martor pe rețeaua de socializare facebook.

separator

Întrebată dacă își dă seama de riscul la care și-a expus copiii, dar și pe cei din jur, mama celor două fetițe, din Constanța, a refuzat să dea un răspuns clar.

„Mamă” inconstientă și ignorantă! Văzând aceste două fetite singure în masină, una la volan și una pe bancheta din spate am rămas socați, mai ales după ce a reușit să pornească motorul mașinii crezând ca e o joacă. Am asteptat în jur de 30 min până și-a facut aparitia și „mama” lor. Intrebată de ce a lăsat acele fetite nesupravegheate…pur și simplu abandonate în masină…cu cheile in contact. Aceasta, a răspuns pe un ton foarte urât de hai sictir, spunându-ne ca nu suntem prieteni ca să-i pun ei întrebari si că este problema ei ce face cu copiii ei. Masina era cu cheile în contact. Fetița a pornit motorul. Putea să vină cineva să le faca rau. Să fure mașina cu tot cu copii, putea să pună masina în miscare și să riste un accident.. orice, va dați seama?”, a scris pe rețeaua de socializare persoana care a surprins incidentul. 

sursa: reporterntv.ro.

Patru bebeluși s-au născut la o maternitate din Chișinău, în Noaptea de Înviere

La spitalul ,,Gheorghe Paladi” din Chișinău, în Noaptea Învierii, s-au născut patru bebeluși. Părinții au fost binecuvântați cu cel mai așteptat și prețios cadou chiar în zi de Paște.

,,Primul născut în Noaptea Învierii este un băiețel care a venit pe lume la ora 00:20, acesta având greutatea la naștere de 4050 g. Toate nașterile au avut loc pe cale naturală și au decurs fără complicații. Bebelușii sunt perfect sănătoși, iar starea de sănătate a mamelor este stabilă”, se arată în comunicatul instituției medicale.

Și medicii s-au aflat la datorie în această noapte deosebită pentru creștini. Au muncit cu dăruire și în zi de sărbătoare, pentru ca mamele să își vadă visul împlinit.

sursa foto: Facebook

Fiul Cristinei Scarlevschi a fost condus pe ultimul drum. Tânăra mamă a publicat câteva imagini de la funeralii

Dansatoarea Cristina Scarlevschi și soțul ei și-au condus astăzi fiul pe ultimul drum. Micuțul Alex, în vârstă de un an și 4 luni, a pierdut lupta cu o boală gravă și rară.

Cristina a publicat câteva imagini de la înmormântare pe pagina sa de Instagram. Răpuși de durere, cei doi părinți au vegheat lângă sicriul bebelușului.

Cristina Scarlevschi a luptat pentru viața fiului ei, dar, din păcate, micuțul s-a stins în urmă cu trei zile. Tinerii părinți au rugat pe toți cei care vor fi alături de Alex să evite hainele negre și florile din plastic.

Trei noi creșe, inaugurate în Republica Moldova cu sprijinul Suediei

Trei grupe de creșă pentru copiii cu vârste între 1 și 3 ani au fost inaugurate în această lună în Sângerei, Râșcani și Glodeni cu sprijinul autorităților naționale și locale, Street Child și cu sprijinul financiar al Suediei, notează IPN.

Grupa creșă din cadrul grădiniței „Foișor”, orașul Râșcani, deschisă pentru copii cu vârsta cuprinsă între 1-2 ani, a fost renovată și echipată în parteneriat cu Street Child și sprijinul financiar al Suediei. Grupa creșă „Steluța” din orașul Glodeni a fost deschisă pentru copii cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani. Aceasta a fost echipată de către UN Women în parteneriat cu Street Child și sprijinul financiar al Suediei.

„Este o bucurie să observ că în Republica Moldova se deschid și se renovează în ultima perioadă tot mai multe creșe. Acesta este rezultatul eforturilor Guvernului Republicii Moldova  și al partenerilor de dezvoltare. Mulțumim UN Women și Suediei pentru crearea unor condiții mai bune pentru copiii noștri și pentru oferirea unor posibilități mai mari părinților și mamelor de a se reintegra rapid în câmpul muncii”, a declarat deputata Marina Morozova, la inaugurarea grupei creșă din orașul Glodeni.

Grupa creșă din orașul Sângerei, destinată copiilor cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani, a fost renovată și dotată cu sprijinul financiar al Suediei. Ambasadoarea Suediei la Chișinău, Katarina Fried, a menționat că prin investițiile în serviciile de îngrijire timpurie a copiilor, Suedia își propune să construiască un viitor mai prosper și o piață economică mai puternică în Republica Moldova.

Renovarea și echiparea creșelor din nordul R.. Moldova a implicat o investiție totală de 60 de mii de dolari din partea UN Women, acest lucru fiind posibil datorită sprijinului financiar al Suediei, care susține inițiativele de abilitare a femeilor și promovarea egalității de gen.

Kate Middleton a făcut furori într-o rochiță vișinie, pentru însărcinate!
Articolul anterior
Bărbații vor putea naște copii, o spun cercetătorii americani
Articolul următor