Multe femei rămân gravide, chiar dacă sunt supraponderale. Cu toate acestea, indicele de masă corporală (IMC) mai mare de 30 îți afectează sănătatea, inclusiv influențează negativ sistemul reproductiv al organismului. Să vedem cum acționează surplusul de grăsime asupra fertilității și ce trebuie să faci pentru a crește șansa de a concepe un copil?
Un exces de greutate corporală provoacă un dezechilibru hormonal. Acest fapt duce la dereglări ale ciclului menstrual, respectiv îți va fi mult mai greu să devii gravidă dacă ovulația (perioada fertilă a femeii) nu are loc.
În plus, chiar dacă ai reușit să devii gravidă fiind supraponderală, există riscul de a dezvolta diabet gestațional în timpul sarcinii.
Ce este diabet gestațional?
Este o formă de diabet apărut în timpul sarcinii cauzat de incapacitatea organismului de a secreta insulină în cantități necesare pentru a menține glicemia din sânge în limitele normale. Acest tip de diabet dispare după naștere, dar poate provoca apariția hipertensiunii în timpul sarcinii, avort spontan sau greutate mare a copilului la naștere, ceea ce complică nașterea pe cale naturală.
Vestea bună este că poți adopta un regim sănătos de alimentație, împreună cu un set de exerciții fizice pentru a reuși să scapi de kilogramele acumulate în timp, mai ușor și mai sănătos. Astfel, vei ajuta organismul să elimine toxinele și să ardă grăsimile de care nu ai nevoie.
Pierderea în greutate reglează echilibrul hormonal și reduce nivelul zahărului din sânge.
Cele mai clare statistici legate de obezitatea și fertilitatea unei femei sunt oferite de reproducerea asistată. Șansele persoanelor supraponderale au scăzut cu 50% în cazul fertilizării în vitro comparative cu cele care aveau un IMC normal. S-a constatat că obezitatea este un risc suplimentar în cazul fertilității unei femeii.
La bărbați, obezitatea este asociata cu un nivel scăzut de testosteron. Mai mult decât atât, acesta influențează apariția disfuncției erectile odată cu creșterea indicelui de masă corporală, respectiv scade calitatea și cantitatea spermei.
De aceea, nu neglija factorii care influențează sănătatea ta și scad șansele conceperii unui copil. Pregătește organismul pentru o sarcină și nu uita că IMC mai mare de 30 este un avertisment ce trebuie luat în considerație!
Text: Snejana Țugui