S-a deschis cel mai mare loc de joacă pentru copii din sud-estul Europei

Locul de joacă uimitor pentru copii se întinde pe 17.000 metri pătraţi, iar investiţia se ridică la 10 milioane de euro.

separator

Acesta a fost inaugurat recent în preajma orașului Braşov din România.  Tobogane, trambuline, locuri speciale pentru căţărare, trasee cu obstacole, labirinturi, bazine cu mingi şi multe alte surprize au fost pregătite pentru copii aici. Zonele sunt împărțite pentru copii de vârste diferite. O altă atracţie este Luna Park care are o suprafaţă de aproape 400 de metri pătraţi, aici copiii pot găsi un carusel, un pendul, dar şi maşini zburătoare. O premieră sunt maşinile de bumping alimentate de baterii şi echipate cu pistoale cu laser. Majoritatea jocurilor sunt concepute astfel încât să dezvolte capacitatea de coordonare a copiilor.

O altă mare atracţie este simulatorul de schi, unde indiferent că este vară sau iarnă, ai impresia că eşti pe pârtie. Simulatorul va avea o suprafaţă care poate susţine trei persoane simultan şi poate fi închiriat cu sau fără instructor.

Pentru că spaţiul de joacă este mare copiii vor avea brăţări speciale şi vor putea fi urmăriţi de părinţi pe telefonul mobil în orice moment.

S-au făcut investiţii foarte mari în partea de siguranţă, atât în echipamentele achiziţionate, cât şi pentru partea de supraveghere. Vor fi peste 70 de persoane care se vor ocupa de copii, care la intrare vor primi o brăţară, iar părinţii vor descărca o aplicaţie pentru smartphone. Când vor, pot trimite un semnal să îşi cheme copiii la un loc de întâlnire prestabilit, iar brăţările micuţilor vor vibra“, a declarat Florin Păunescu, administratorul companiei L.H. EL Investment, dezvoltatorul investiţiei, potrivit adevarul.ro.

Lista disciplinelor opționale pe care părinții le pot alege pentru elevii din ciclul primar

Suntem în luna mai, deci, în curând, părinții care au elevi în clasele primare vor trebui să scrie cereri de solicitare a unei discipline opționale pe care o vor studia copiii lor în viitorul an de învățământ. Disciplinele vor fi propuse părinților de către o comisie a instituției de învățământ, inclusiv la recomandarea Consiliului Elevilor, și trebuie să aibă la bază interesele copiilor raportate la gradul de calificare a cadrelor didactice.

În viitorul an de învățământ, elevii din clasele primare vor avea posibilitatea de a alege una dintre cele 22 de discipline opționale prevăzute în Planul-cadru pentru învățământul primar, gimnazial și liceal, anul de studii 2024/2025, transmite diez.md

Lista disciplinelor o găsiți mai jos.

Limbă și comunicare

  1. Cultura bunei vecinătăți
  2. O oră pentru lectură
  3. În împărăția cuvântului
  4. Tainele comunicării
  5. Elemente de cultură și civilizație a Franței
  6. Educație pentru media (cl. III-IV)
  7. English for Future

Matematică și științe

  1. Educație ecologică
  2. Educație pentru sănătate
  3. Matematica distractivă
  4. În împărăția lui MATE
  5. Robotica (cl. III-IV)
  6. Informatica (cl. II-IV)
  7. Matematica în cotidian (cl. I-IV)
  8. Matematica pentru isteți (cl. I-IV)

Educație socioumanistică

  1. Religia
  2. Educație economică și antreprenorială (cl. I-IV)
  3. Educație interculturală
  4. Educație pentru drepturile omului (cl. I-IV)
  5. Chișinăul meu (cl. III-IV)

Sport

  1. Educație fizică și fotbal (cl. I-IV)
  2. În împărăția șahului (cl. I-IV)

În clasele gimnaziale și liceale, disciplinele opționale sunt selectate de către elevi. Totuși, în locul elevilor claselor I-IV-a, disciplinele opționale studiate vor fi selectate de părinții/reprezentanții legali ai acestora, în cadrul unor ședințe cu părinții. Instituția de învățământ va informa în luna mai părinții despre oferta educațională pe care o pune aceasta la dispoziție. Totodată, părinții au dreptul să participe pe parcursul anului în calitate de invitați la anumite lecții din cadrul disciplinei opționale, alături de alți membri ai comunității: membri ai APL, antreprenori, polițiști și persoane notorii.

Părinții care au elevi ce vor fi înmatriculați în clasele întâi indică disciplinele opționale în cererea de înmatriculare în instituție.

Anastasia Fotachi și Gabriel Stati au arătat în premieră chipul fiul lor, Alistar

Astăzi, fiul Anastasiei Fotachi și al lui Gabriel Stati a împlinit un anișor. Cu această ocazie, părinții au decis să arate în premieră chipul băiețelului.

“La un an de la venirea ta în viața noastră, vrem să-ți transmitem cele mai calde urări de La Mulți Ani, micuțule! În acest an, ai adus atât de multă fericire și lumină în jurul nostru, încât nu putem decât să fim recunoscători pentru binecuvântarea de a te avea alături de noi.

Fiecare zâmbet și fiecare pas mic pe care îl faci ne umple inima de bucurie și mândrie. Sperăm ca fiecare zi din viața ta să fie la fel de minunată și plină de aventuri ca această primă aniversare! La mulți ani, băiețelul nostru drag și iubit! Să crești mare și să fii mereu înconjurat de iubire și fericire!”, a scris bloggerița în dreptul pozelor cu Alistar.

sursa foto: Facebook/Anastasia Fotachi

Cristina Scarlevschi: Banii adunați pentru înmormântarea lui Alex vor fi donați Institutului Mamei și Copilului

Cristina Scarlevschi și soțul ei au făcut un anunț emoționant, deși sunt frânți de durere după pierderea fiului. Soții au venit cu un mesaj de mulțumire pentru cei care au donat bani pentru înmormântarea lui Alex și au spus că banii vor fi donați unui spital.

„Vrem din partea noastră să mulțumim tuturor celor care s-au implicat, care au contribuit cu un ajutor moral, fizic și financiar. O să vi se întoarcă totul înzecit pentru că mi-am dat seama că oameni buni sunt foarte mulți, oameni luminoși cu dragoste în suflet… Chiar ne-ați ajutat foarte mult”, a spus Scarlevschi.

„Mai sunt bănișori și noi cu Vlad am decis să donăm acești bani la Centrul Mamei și a Copilului, în secția Neurologie, unde am stat cu Alex. Nu sunt tare bune condițiile și vrem să facem acea cameră frumoasă și dacă cineva, să nu dea Domnul să ajungă acolo, să fie într-o ambianță plăcută. În continuare noi vom dona multe lucru de-ale lui Alex și în general, vrem să facem cât mai mult bine din dragostea noastră”, a spus dansatoarea.

„Vă mulțumim încă o dată pentru tot suportul care ni l-ați oferit”, a mai menționat soțul Cristinei Scarlevschi.

Fiul Cristinei Scarlevschi s-a stins din viață, la doar 1 anișor și patru luni, după lupta cu un diagnostic crunt, microcefalia. Tinerii părinți au luptat cu toată ființa lor, căutând inclusiv soluții de vindecare peste hotare, însă nu au reușit să își salveze copilașul.

Un desert delicios pe care îl poți prepara în doar 20 de minute
Articolul anterior
Cele mai neinspirate ținute pe care le-au purtat vedetele în 2017
Articolul următor