Sărbătorim Ziua Copiilor cu personaje de poveste, la Shopping MallDova

Shopping MallDova vă invită în lumea poveştilor. Cu ocazia Zilei Copiilor, centrul comercial a pregătit o adevărată călătorie în copilărie, cu multe aventuri fascinante, clipe de neuitat şi multe premii. Ia-ţi copilul şi vino la Shopping MallDova, pentru a face parte din povestea noastră. Sărbătoarea celor mici va dura 3 zile, din 30 mai şi până pe 1 iunie. Costumează-ţi copilul în personajul său preferat, pentru că Shopping MallDova vă așteaptă cu multe surprize!

separator

Startul poveştii de sărbătoare va fi dat de cărțile prin care veți cunoaște lumi de peste mări și țări, oameni aleși și aventuri interesante. Astfel, în toate cele trei zile de sărbătoare vei putea să îmbogăţeşti biblioteca micuţilor aventurieri cu lecturi captivante, la Târgul de carte organizat de Editura „Prut  Internaţional”. Pentru ca cei mici să se simtă adevărate personaje de poveste, Shopping MallDova a invitat maeştri special instruiţi, care le vor aplica copiilor picturi pe față. Clovnii şi animatorii sunt pregătiţi şi ei să le ofere celor mici doza de distracţie necesară celebrării Zilei Copiilor, iar Academia „FasTracKids” îi va bucura cu show-uri interactive.

Partea sărbătorii pe care nu trebuie să o rataţi în nici un caz , o păstrăm, desigur, pentru 1 iunie. Deliciul zilei vor fi creaturile impresionante pe picioroange, dar și concursurile cu numeroase surprize în cadrul unui matineu dedicat celor mici. Shopping MallDova îţi oferă posibilitatea să te bucuri alături de copilul tău şi de un spectacol muzical impresionant, în compania invitatului special, interpretul autohton Adrian Ursu. În plus, dacă ți-ai  costumat copilul într-un personaj ingenios, aveţi marea şansă să intraţi în posesia unor premii oferite de Shopping MallDova. Surprizele se vor ține lanţ până la finalul sărbătorii, când micuţii vor fi înconjuraţi de o ploaie de baloane.

Fii ingenios! Dă dovadă de creativitate! Costumează-ţi copilul în personajului său preferat şi vino pe 1 iunie la Shopping MallDova, pentru a te bucura din plin de sărbătoare!

Vă aşteptăm cu drag!

Vedeţi aici detalii despre program.

alte Articole interesante