Orice femeie consideră că e potrivit să aibă un copil atunci “când se simte pregătită”. Nu există o vârstă optimă pentru a deveni mamă pentru prima oară, atâta timp cât sănătatea ta este la cote maxime. Totuși, fiecare vârstă își are avantajele și dezavantajele ei.
Sarcina la 20 de ani
Avantaje
Ai o vârstă considerată “fragedă” pentru sarcină, iar materialul genetic este mult mai calitativ față de cel al unei femei trecute de 35-40 de ani. Bebelușul are puține motive să se nască cu vreun defect gen sindrom Down sau cu anomalii cromozomiale. Născând prima oară la 20 de ani, îți poți diminua considerabil riscurile de a face cancer de sân sau cancer ovarian mai târziu.
Dezavantaje
Unele femei aflate la 20 și ceva de ani nu se vor simți foarte bucuroase când vor depista prezența unei sarcini, din cauza pierderii siluetei cauzate de acumularea de kilograme sau a dificultăților financiare.
Sarcina la 30 de ani
Avantaje
Multe femei consideră că această vârstă este ideală pentru a naște primul copil din moment ce au o carieră sigură, se simt confortabil financiar și au o relație stabilă. La această vârstă riscul de avort este scăzut (aproximativ 11,7%), iar șansa de a avea gemeni sau chiar tripleți este crescută.
Fertilitatea începe să scadă odată ce ai împlinit 30 de ani, dar asta se întâmplă treptat. Probabilitatea de a naște prin operație de cezariană crește și ea o dată cu vârsta și asta pentru că travaliul ar putea dura mai mult la femeile trecute de 30 de ani. Riscul de hipertensiune arterială este dublu la femeile trecute de 35 de ani față de cele care nu au împlinit încă 30 de ani.
Sarcina la 40 de ani
Avantaje
La 40 de ani ai maturitate, răbdare și experiență de viață, foarte utile în creșterea unui copil. Mai mult, ai un partener de viață și posibilități financiare pentru întreținerea copilului.
Dezavantaje
Mai mult de 50% dintre femeile trecute de 40 de ani au mari probleme în conceperea unui copil. Imposibilitatea de a duce la bun sfârșit sarcina crește și ea cu 50% la câțiva ani după 40 pentru că uterul se subțiază și nu mai poate susține o sarcină. Este de trei ori mai crescut riscul de a face diabet gestațional decât al unei femei de 20 de ani, iar procentul de naștere prin cezariană crește la 43% în rândul femeilor trecute de 40 de ani.