Travaliul femeilor însărcinate este mai lung în ziua de astăzi decât în urmă cu 50 de ani, potrivit ultimelor date ale specialiştilor. Iar efortul depus la naştere este ceva mai mare, decât în trecut. Află care este explicaţia acestei descoperiri!
![separator](https://unica.md/wp-content/themes/unica-theme/img/separ_article.png)
Cu cât a crescut durata travaliului în ziua de astăzi?
Katherine Laughon, cercetator la Institutul Naţional de Sănătate a Copilului şi Dezvoltare Umană – Eunice Kennedy Shriver, susţine, pe baza mai multor analize şi experimente realizate într-un studiu amănunţit, că în cazul femeilor care devin pentru prima oară mămici, durata primei faze a travaliului a crescut cu 2.6 ore în epoca modernă.
Prima faza a travaliului corespunde perioadei cuprinse între momentul în care se rupe apa (sau apar primele semne de travaliu) şi cel în care cervixul se dilată suficient de mult încât să poată permite ieşirea bebeluşului (înainte ca gravida să înceapă să împingă).
Potrivit aceluiaşi studiu, mămicile care trec a doua oară prin experienţa sarcinii au parte de un travaliu mai lung cu două ore decât cele care năşteau un urma cu 50 de ani. La acea vreme, durata medie a unui travaliu era de aproximativ patru ore, în timp ce la ora actuală, femeile aşteaptă, în medie, aproximativ 6.5 ore până să nască.
Descoperirile şi concluziile studiului se bazează pe o analiză a aproape 40.000 de bebeluşi născuţi între 1959 şi 1966 şi peste 98.000 de bebeluşi veniţi pe lume între 2002 şi 2008.
Una dintre descoperirile cercetătorilor a fost şi aceea că gravidele moderne tind să apeleze mai des la cezariană decât în trecut.
În plus, mămicile analizate între 2002 şi 2008 aveau o vârstă mai înaintată la momentul naşterii, în medie 27 de ani, o greutate mai mare şi cele mai multe dintre ele au apelat la epidurală pentru calmarea durerilor, aspecte care nu s-au regăsit la gravidele analizate din anii ’60.
De ce este travaliul mai lung astăzi?
Laughon susţine că există câteva explicaţii ale prelungirii travaliului în epoca moderna, însă nu poate oferi un tablou complet al cauzelor.
Michael Cabbad, preşedintele departamentului de medicină fetală şi maternală a spitalului din Brooklyn, susţine că o explicaţie a creşterii duratei travaliului astăzi ar fi practicile de naştere a bebeluşului.
Gravidele moderne primesc fluide şi sunt ţinute în pat, lucruri care încetinesc evoluţia travaliului.
În plus, cercetătorii sunt de parere că şi nivelul crescut de anxietate al gravidelor moderne ar putea juca un rol în creşterea duratei travaliului. Gravidele se informeaza foarte mult cu privire la tot ce ţine de naştere, cu cât aflâ mai multe, cu atât grijile şi temerile şi aşa mari, se accentuează şi intervin în modul în care decurge naşterea.
Pe de altă parte, evoluţia tehnologiei şi a domeniului medical au condus la sarcini şi naşteri mai sigure şi chiar mai uşoare, ceea ce este un mare beneficiu, dincolo de efortul uşor mai mare pe care sunt nevoite gravidele să îl depună astăzi, până la momentul în care îşi ţin prima oară bebeluşul în braţe.