Vladislav este un băiețel în vârstă de 10 ani, care în urma unei intoxicații a ajuns să sufere de insuficiență renală cronică. Actualmente, acesta face de două ori pe săptamană hemodializa pentru a-și menține cât de cât starea de sănătate, însă șansa lui de a deveni un copil ca mai înainte este un transplant de rinichi.
Un transplant de rinichi ce se poate efectua într-o clinică din afara țării, doar că pentru o astfel de intervenție chirurgicală și deja tratamentul de reabilitare sunt necesari cel putin 75 mii euro.
Din păcate, părinții copilului nu dispun de această sumă, însă își doresc enorm să îl salveze pe Vladislav.
Familia este foarte disperată în acest moment și cere ajutorul oamenilor de bună credință.
Vladislav are o șansă la o viață normală, însă acest lucru depinde de cei care binevoiesc să-i întindă copilului o mână de ajutor!