Deja a devenit o tradiție ca de sărbători să ne întoarcem privirea spre noi, să redescoperim iubirea, bucuria, inocența. Interpreta Gloria Gorceag și soțul ei, muzicianul Vitalie Catană, au realizat o ședință foto adorabilă de Crăciun, alături de fiul lor, Leo.
Interpreta rareori postează poze cu băiețelul său, iar de data aceasta i-a cucerit pe urmăritorii săi virtuali publicând câteva poze de la ședința foto de familie. Desigur că părinții strălucesc ca niște licurici, însă toată atenția o captează Leo, care este aurul și comoara părinților.Leo a împlinit 1 anișor și 4 luni, iar urmăritorii virtuali au menționat că micuțul seamănă leit cu artista. Cei trei membri ai familiei au fost surprinși cu zeci de aprecieri și gânduri alese.