Igiena gravidei în perioada sarcinii!

În timpul sarcinii respectă unele măsuri de igienă profilactice ca să asiguri evoluţia sarcinii la termen şi să ai o naştere normală.

separator

Elena Râmbu-Luchian,
Medic obstetrician-ginecolog

Diferite afecţiuni ale mamei, preexistente sarcinii sau dobândite, sunt influenţe negative, care pot duce la întreruperea spontană a sarcinii.

Igiena sistemului nervos

Femeia gravidă este supusă chiar din primele săptămâni de sarcină, unor influenţe greşite despre procesul naşterii, mărindu-i-se frica faţă de durerile din timpul travaliului. În plus, există şi un număr mare de factori afectivi negativi care slăbesc capacitatea funcţională a sistemului nervos al gravidei. De aceea trebuie să eviţi o viaţă intensă, zbuciumată, cu surmenaj fizic şi psihic, nerespectarea orarului de somn (calitativ şi cantitativ), lectura şi discuţiile triste şi deprimante, excitaţiile dureroase, fie ele intense, fie slabe, dar persistente, precum şi zgomotele obositoare.

Relaţiile afective bune cu partenerul de viaţă şi ceilalţi membri ai familiei, precum şi relaţiile la locul de muncă au o importanţa majoră în dezvoltare viitorului copil. O atmosferă plină de încredere faţă de toate etapele prin care vei trece şi, în special, faţă de actul nașterii sunt foarte importante.

Igiena personală

O importanţă deosebită pentru femeia gravidă o are pielea curată. Deoarece ea participă la reglarea temperaturii corpului şi îl apără de acţiunea nocivă a mediului extern. Pielea, ca şi plămânii, este un organ de respiraţie. Prin porii pielii pătrunde oxigen şi se elimină bioxid de carbon.

Neîngrijirea pielii dereglează funcţia ei, provoacă iritaţie, ducând la formarea acneei, fapt ce reprezintă un pericol pentru gravidă. De aceea în fiecare dimineaţă şi seară trebuie să faci duş general cu apă caldă la temperatura de 37 grade C. După duş şterge bine corpul cu un prosop aspru. Acest lucru favorizând întărirea sistemului nervos, îmbunătăţirea circulaţiei sangvine, a respiraţiei şi ameliorarea stării generală a gravidei.

Temperaturile prea reci sau prea calde sunt contraindicate în această perioadă

.

Pentru făt, în primele săptămâni de sarcină este periculoasă temperatura mai mare de 38,5 grade C, de aceea nu e bine să faci duş prea fierbinte sau să te expui la soarele puternic. Poţi face numai un duş cald sau în contrast şi băi solare de scurtă durată. În primul trimestru de sarcină evită înotul în bazin, sauna sau spălatul în cadă.

Igiena organelor genitale

Igiena organelor genitale este foarte importantă în această perioadă. În timpul sarcinii are loc, în mod obişnuit, o creştere a secreţiilor vaginale, care, de cele mai multe ori, nu are nici o semnificaţie patologică. Totuşi, prin abundenţa lor, acestea pot irita organele genitale.

Toaleta externă a organelor genitale se efectuează cu apă fiartă sub jet curgător, de 2-3 ori pe zi şi după fiecare scaun cu un săpun special ce are pH neutru – 4,5 -5,5.  Înainte de procedură e bine să te speli pe mâini. Ştergi organele genitale externe cu un prosop special, personal, care se spală mai frecvent, se fierbe şi se calcă.

Spălăturile vaginale sunt strict interzise, fără permisiunea medicului ginecolog. Persoanele care transpiră mai mult se pot pudra cu talc pe faţa externă a coapselor şi în regiunea din jurul organelor genitale externe, pentru a evita iritaţiile.

Schimbă săptămânal lenjeria de pat, iar cea de corp zilnic. Nu purta lenjerie intimă confecţionată din material sintetic şi incomod.

Igiena glandelor mamare

Sânii începe să crească în volum chiar din primele săptămâni de sarcină. La multe femei pe glandele mamare se evidenţiază plexul venos, din cauza circulaţiei intense, pielea din jurul mameloanelor devine mai întunecată. Uneori la femeia gravidă, pentru că se elimină colostrul, pe mameloane, se formează o crustă. Este interzisă înlăturarea ei cu forţa.

Regula de bază în igiena glandelor mamare în timpul sarcinii este păstrarea lor în curăţenie ideală.

Zilnic sânii se spală cu apă caldă şi se masează cu un prosop aspru, iar seara regiunea mameloanelor se unge cu o crema cu lanolină. Mameloanele şi regiunea perimamelară nu se spală cu săpun!

Este bine o dată în zi timp de 10 min., glandele mamare să fie supuse acţiunii băilor de aer – dezbracă-te pe jumătate într-o odaie caldă şi bine aerisită.

Igiena cavităţii bucale

Pentru femeia gravidă starea cavităţii bucale şi a dinţilor are o importanţă mare. În dinţii bolnavi se reţin resturi de hrană, iar produsele obţinute la descompunerea alimentelor sunt un mediu nutritiv pentru diverse microorganisme care pot pătrunde, provocând ulterior procese inflamatorii.

De aceea este importantă igiena riguroasă a cavităţii bucale în timpul sarcinii: dimineaţa şi seara dinţii trebuie curăţiţi cu peria şi pastă de dinţi, clăteşte cavitatea bucală după fiecare alimentaţie, pentru a înlătura resturile de hrană rămase. Frecventeză regulat cabinetul stomatologic.

Atâta timp cât există condiţii favorabile de mediu extern şi intern, un organism matern sănătos, viitoarea mamă va trece uşor peste perioada sarcinii şi îşi va aminti cu plăcerea de aceste momente.

Text: Snejana Ţugui

Centrul medical EXTRAMED

Servicii ambulator şi staţionar: Ginecologie, obstetrică, ecografie, planificarea familiei, anestezie şi terapie intensivă, matrenitate.
Adresa noastră: str. Grenoble 27,
tel. 84-30-18, 84-30-19, 84-30-20,
http://www.extramed.md

Părinții adoptivi vor fi obligați să le dezvăluie copiilor secretul adopției. Țara europeană care emite legea

Guvernul Estoniei, țară membră UE, intenționează să modifice Legea familiei pentru a-i obliga pe părinții adoptivi să le dezvăluie copiilor faptul că nu sunt părinți naturali, arată news.err.ee.

Cum spunem copilului că este adoptat? Sfatul psihologului

Potrivit sursei citate, în actuala legislație, copiii adoptați vor afla despre acest fapt doar dacă persoanele care i-au adoptat decid să-l împărtășească. Dacă părinții adoptivi ai unui copil nu reușesc să spună nimic, este posibil să nu afle că au o altă familie biologică undeva.

Irje Tammeleht, oficial din Ministerul Afacerilor Sociale, a spus că în prezent este posibil ca un copil să aibă amintiri despre o altă familie, în timp ce părinții adoptivi pot decide să nu împărtășească nicio informație.

Dacă ar fi aprobată, legea ar oferi tuturor copiilor adoptați dreptul de a cunoaște că sunt adoptați, părinții adoptivi fiind îndemnați să discute problema mai devreme decât mai târziu.

Helen Jõks, responsabilă cu politica privind drepturile copilului la minister, a spus că încă se discută care ar fi momentul în care părinții adoptivi ar trebui să spună copiilor despre părinții lor biologici. O opțiune este de a stabili o anumită vârstă până la care copiilor trebuie să li se spună. O altă variantă este ca părinții să o aducă de îndată ce se consideră că este rezonabil, cum este în Norvegia, de exemplu.

sursa: www.ziare.com

O femeie a suferit dureri atroce ani în șir, după nașterea celui de-al patrulea copil. Descoperirea șocantă pe care a făcut-o după ce a mers la medic

O femeie din Columbia, care a suferit dureri atroce timp de 11 ani, a fost șocată să descopere că motivul pentru care se simțea atât de rău avea să fie un ac și o ață, uitate în corpul ei, după ce a născut al patrulea copil.

ginecolog

María Aderlinda Forero a fost operată după ce a dat naștere celui de-al patrulea copil. Femeia în vârstă de 39 de ani, din Columbia, și-a legat trompele uterine pentru a nu mai putea rămâne însărcinată, dar, accidental, medicii au uitat în corpul ei un ac și o ață, încă din 2012, scrie protv.ro, conform Mirror.

La doar câteva zile după procedura de ligaturare a trompelor, María a început să acuze dureri puternice, care s-au agravat treptat.

I s-a prescris paracetamol pentru a o ajuta să facă față durerilor, însă fără succes. Durerea a continuat să crească și, în cele din urmă, medicii i-au prescris analgezice mai puternice, precum meloxicam.

María, care locuiește în satul rural San Isidro, în apropiere de Medellín, a declarat că durerea era atât de puternică încât, deseori, nu reușea să doarmă sau să se deplaseze.

Situația i-a bulversat viața și a dus la o serie de schimbări de locuri de muncă. A sfârșit prin a trăi cu această afecțiune dureroasă timp de peste un deceniu, înainte de a fi descoperită cauza.

María a explicat că, din motive economice și din cauza distanței mari, trebuia să se deplaseze în oraș cu motocicleta soțului ei pentru a merge la medic. Cuplul era adesea în imposibilitatea de a se deplasa în lunile de iarnă din cauza stării drumurilor din comună.

Afecțiunea ei a fost în cele din urmă diagnosticată atunci când o ecografie și un RMN au arătat cauza durerii, lăsând-o pe María și pe medici înmărmuriți.

Se pare că a trecut prin 4.000 de zile de chin din cauza unui ac și a unei ațe, rămase în corpul ei.

Ligaturarea trompelor, cunoscută și sub numele de legarea trompelor, este un tip de contracepție permanentă.

În timpul procedurii, trompele uterine sunt tăiate, legate sau blocate definitiv.

Pentru a efectua operația, se introduce un ac sau se face o tăietură prin buric, astfel încât abdomenul să poată fi umflat cu gaz.

În cele mai multe cazuri, medicul folosește instrumente pentru a sigila trompele prin distrugerea unor părți din pereți sau prin blocarea lor cu inele sau cleme de plastic.

Durere fără margini! Un bebeluș de 10 luni din Hâncești s-a înecat mortal cu o bucată de salam

Un copil de 10 luni a murit sufocat cu o bucată de salam. Tragedia s-a petrecut eri, 21 aprilie, în jurul orei 21:17 în orașul Hîncești. La

Surse de calciu in alimentatia bebelusului si a copilului mic

Potrivit datelor preliminare, o mamă cu copiii ei – un bebeluș de 10 luni, o fetiță de 8 ani și un băiețel de 5 ani, au venit să-și viziteze bunica. Aceștia erau însoțiți de partenerul femeii, în vârstă de 25 de ani, relatează rupor.md. Copiii au fost lăsați nesupravegheați.

Copiii mai mari i-au dat celui mic o bucată de salam. Mama a încercat să acorde copilului primul ajutor. Copilul a murit înainte de sosirea medicilor. Oamenii legii au demarat o anchetă cu privire la incident pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs tragedia.

Lilu a mers pentru prima dată cu părinții la mare! Poze din vacanță!
Articolul anterior
Obezitatea mamei scurtează durata de viață a copilului!
Articolul următor