Imaginile durerii. Două fetiţe de 4 și 6 ani, abandonate, aveau la ele doar o foaie cu o adresă

Fotografii sfâșietoare au surprins momentul în care două copile din Honduras, care țineau în mâini un semn cu informațiile de contact ale mătușii lor, au fost găsite rătăcind singure de către agenții de frontieră, după ce călăuzele le-au lăsat lângă granița americană.

Fetele migrante, în vârstă de 4 și 5 ani, au fost văzute rătăcind singure la sud de barajul Morelos, a raportat sectorul Yuma al Patrulei de Frontieră SUA pe pagina sa de Facebook.

Un agent care făcea un tur de patrulare în zonă a fost îngrijorat de bunăstarea fetelor și a mers imediat la ele să le verifice. Acesta le-a luat de mâini şi le-a ghidat spre un loc sigur: ”Fetele au fost luate și se va încerca să fie reunite cu familia”, au spus oficialii.

Salvarea șocantă a avut loc doar la o zi după ce o cameră de supraveghere menită să monitorizeze frontiera a arătat un contrabandist cum încerca să sară gardul. Bărbatul a coborât pe o frânghie și a lăsat un copil la sol, înainte ca acesta să îl abandoneze și să fugă înapoi peste zid, în Mexic. Agenții Patrulei de Frontieră din SUA, care se aflau în apropiere, s-au repezit la fată și s-au asigurat că este bine înainte ca aceasta să fie plasată într-un vehicul, conform Daily Mail.

sursa

Patru bebeluși s-au născut la o maternitate din Chișinău, în Noaptea de Înviere

La spitalul ,,Gheorghe Paladi” din Chișinău, în Noaptea Învierii, s-au născut patru bebeluși. Părinții au fost binecuvântați cu cel mai așteptat și prețios cadou chiar în zi de Paște.

,,Primul născut în Noaptea Învierii este un băiețel care a venit pe lume la ora 00:20, acesta având greutatea la naștere de 4050 g. Toate nașterile au avut loc pe cale naturală și au decurs fără complicații. Bebelușii sunt perfect sănătoși, iar starea de sănătate a mamelor este stabilă”, se arată în comunicatul instituției medicale.

Și medicii s-au aflat la datorie în această noapte deosebită pentru creștini. Au muncit cu dăruire și în zi de sărbătoare, pentru ca mamele să își vadă visul împlinit.

sursa foto: Facebook

Fiul Cristinei Scarlevschi a fost condus pe ultimul drum. Tânăra mamă a publicat câteva imagini de la funeralii

Dansatoarea Cristina Scarlevschi și soțul ei și-au condus astăzi fiul pe ultimul drum. Micuțul Alex, în vârstă de un an și 4 luni, a pierdut lupta cu o boală gravă și rară.

Cristina a publicat câteva imagini de la înmormântare pe pagina sa de Instagram. Răpuși de durere, cei doi părinți au vegheat lângă sicriul bebelușului.

Cristina Scarlevschi a luptat pentru viața fiului ei, dar, din păcate, micuțul s-a stins în urmă cu trei zile. Tinerii părinți au rugat pe toți cei care vor fi alături de Alex să evite hainele negre și florile din plastic.

Trei noi creșe, inaugurate în Republica Moldova cu sprijinul Suediei

Trei grupe de creșă pentru copiii cu vârste între 1 și 3 ani au fost inaugurate în această lună în Sângerei, Râșcani și Glodeni cu sprijinul autorităților naționale și locale, Street Child și cu sprijinul financiar al Suediei, notează IPN.

Grupa creșă din cadrul grădiniței „Foișor”, orașul Râșcani, deschisă pentru copii cu vârsta cuprinsă între 1-2 ani, a fost renovată și echipată în parteneriat cu Street Child și sprijinul financiar al Suediei. Grupa creșă „Steluța” din orașul Glodeni a fost deschisă pentru copii cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani. Aceasta a fost echipată de către UN Women în parteneriat cu Street Child și sprijinul financiar al Suediei.

„Este o bucurie să observ că în Republica Moldova se deschid și se renovează în ultima perioadă tot mai multe creșe. Acesta este rezultatul eforturilor Guvernului Republicii Moldova  și al partenerilor de dezvoltare. Mulțumim UN Women și Suediei pentru crearea unor condiții mai bune pentru copiii noștri și pentru oferirea unor posibilități mai mari părinților și mamelor de a se reintegra rapid în câmpul muncii”, a declarat deputata Marina Morozova, la inaugurarea grupei creșă din orașul Glodeni.

Grupa creșă din orașul Sângerei, destinată copiilor cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani, a fost renovată și dotată cu sprijinul financiar al Suediei. Ambasadoarea Suediei la Chișinău, Katarina Fried, a menționat că prin investițiile în serviciile de îngrijire timpurie a copiilor, Suedia își propune să construiască un viitor mai prosper și o piață economică mai puternică în Republica Moldova.

Renovarea și echiparea creșelor din nordul R.. Moldova a implicat o investiție totală de 60 de mii de dolari din partea UN Women, acest lucru fiind posibil datorită sprijinului financiar al Suediei, care susține inițiativele de abilitare a femeilor și promovarea egalității de gen.

Confort pentru călători. Vagon de tren, decorat cu eucalipt şi levănţică şi transformat într-o sală de yoga
Articolul anterior
Cerşetorul român considerat erou în Franţa plânge de bucurie. A primit o casă şi un job la Nisa
Articolul următor