În Moldova, circa 30.000 de copii nu au calculatoare pentru școala la distanță

A rămas doar o săptămână până la începutul noului an școlar, dar mii de copii din Republica Moldova duc lipsă de calculatoare sau tablete electronice, necesare pentru educație pe timp de pandemie.

separator

Mai exact, conform datelor Ministerului Educației, este vorba despre aproape 30 de mii de elevi, care nu au tehnică de calcul. Chiar și cel mai simplu laptop este prea scump pentru familiile acestora.

Astfel că, părinții, dar și autoritățile nu cunosc cum vor participa copiii la lecțiile online.

Responsabilii anunță că, deocamdată, au identificat doar 3000 de calculatoare, adică doar 10 la sută din cantitatea de care e nevoie.

În acest an, satul Novaci, din raionul Călărași, va mai avea o școlăriță. La 1 septembrie, Laura va merge în clasa întâi. Fetița abia așteaptă ziua și visează la…

„Cămașă albă, pantofi albi, colanți albi”

Însă, există probabilitatea ca visul ei să nu se împlinească. Mamei sale îi dau lacrimile, când se gândește că nu le poate oferi copiilor tot de ce au nevoie, venitul familiei ajungând la doar patru mii de lei lunar. Doi adulți și doi copii încap într-o singură cameră a unei case vechi din lut.

„Nu dispunem de bani ca să cumpărăm pentru școală hăinuțe, rechizite. Am luat două caiete, manuale, ce a mai trebuit. Am împrumutat bani”, susține Cristina Suprun, mama copiilor.

Mai mult, femeia se străduie să nu se gândească, cum se vor desfășura lecțiile pe timp de pandemie.

„Diriginta a spus să ne conectăm la internet, dar eu nu am de unde. Din 640 de lei nu îmi ajunge nici de lapte la copil”. „Noi lumină nu avem, doar de la vecin, l-am rugat și ne-a dat lumină”, mai spune mama copiilor..

Potrivit datelor Ministerului Educației, din cauza lipsei tehnicii de calcul, nu pot participa la învățământ la distanță 28957 de elevi și 2958 de profesori. Astfel, Ministerul a pornit, din 4 iunie, campania națională „Donează un Computer pentru Educație”, dar, deocamdată, au fost adunate doar 3000 de calculatoare. Încă peste 200 de dispozitive au fost donate de organizații internaționale, iar Banca Mondială și Guvernul au alocat suplimentar bani pentru achiziționarea tehnicii.

„Computerele care sunt achiziționate din sursele Guvernului, 20 de milioane de lei, vor fi la începutul lunii octombrie”, a declarat Mariana Marin, șefa cabinetului Ministrului Educației.

Oamenii care vor să-i ajute pe elevi să înceapă noul an școlar cu tehnică modernă, pot accesa harta interactivă, de pe site-ul Ministerului Educației, unde găsesc cantitatea de calculatoare necesară în fiecare raion și numărul de telefon la care pot apela.

sursa: www.tv8.md

Construcția unei grădinițe cu 160 de locuri a început într-un sat din preajma Chișinăului. Cum va arăta instituția?

În premieră, preșcolarii din satul Bîc, comuna Bubuieci a municipiului Chișinău, vor merge la propria grădiniță din localitate. Primăria Municipiului Chișinău cofinanțează construcția din temelie a grădiniței din suburbie, care va avea o capacitate de 160 de locuri.

„Costul total al proiectului este de peste 39 de milioane de lei. Lucrările au început în vara anului 2022.

La prima etapă a proiectului, din bugetul municipal au fost alocate 4,17 milioane de lei. Alte peste 4 milioane de lei au fost bugetate de Primăria Chișinău pentru lucrările din acest an.

Edificiul va fi cu două etaje. În fiecare grupă va fi amenajată zona pentru activitățile de educație – instruire, un dormitor, blocul sanitar și bucătăria. Până la această etapă, au fost efectuate lucrările de terasament, puse bazele fundamentului noii grădinițe, și ridicate cele două etaje. În prezent, se desfășoară lucrările de montare a acoperișului.

Proiectul prevede și construcția unei cazangerii, care va asigura grădinița cu energie termică și apă caldă.

În prezent, copiii din satul Bîc merg la grădinițele nr. 1 și nr. 2 din Bubuieci sau la cele din satele megieșe”, a declarat edilul capitalei Ion Ceban, într-o postare pe facebook.

Anișoara Loghin și-a arătat fiul în vârstă de 3 ani. Vezi ce mesaj emoționant i-a dedicat

Anișoara Loghin și-a sărbătorit fiul, care a împlinit 3 anișori. Cu această ocazie, prezentatoarea TV a publicat o poză rară alături de micuțul ei, dar și un mesaj emoționant pe care i l-a dedicat acestuia.

„Sunt sau nu copiii sensul vieții , nu știu…dar știu sigur că ei sunt ce are viața mai frumos să ne ofere. La mulți ani, copil frumos! Să spun că te iubesc ar însemna să spun prea puțin, mami și tati @ginsari10 sunt acolo mereu pentru tine!”,  a menționat prezentatoarea TV.

Anișoara Loghin și Radu Gînsari cresc împreună doi copii, un băiat pe nume Raul și o fetiță, Carla.

Record: O femeie a născut pentru a 12-a oară prin cezariană. Ce spun medicii?

În 2022, presa din România anunţa că o femeie din Alba deţine recordul la naşteri prin cezariană, imediat ce suferise pentru a 8-a oară o astfel de intervenţie. Iată că, acum, la Maternitatea din Bacău se înregistrează un nou record, transmite presa română.

Este vorba despre o femeie căreia recent i-a fost făcută a 12-a cezariană, în urma căreia a adus pe lume o fetiţă de nota 10. Şi la propriu, pentru că acesta este calificativul pe care l-a primit din partea echipei medicale, dar şi la figurat, pentru că astfel de chirurgicale repetate sunt extrem de periculoase.

Informaţia a apărut recent pe facebook, după ce Maternitatea Bacău a postat un bilanţ al activităţii de la începutul anului până în prezent, şi a fost preluată de Bacău.net.

„O mămică a născut o fetiță de 2800 g cu nota (IA) 10, echipa medicală formată din Dr. Beleuță Octavian, Dr. Popa Marius, Dr. Carp Cristina efectuând la această pacientă cea de-a 12 a cezariană. Pacienta a mai născut de 11 ori, de fiecare dată prin operație cezariană, ultimele trei intervenții fiind efectuate cu succes în Maternitatea Bacău” – au scris reprezentanții SJU Bacău.

Medicii spun că astfel de cazuri sunt foarte rare, mai ales că astfel de intervenții chirurgicale repetate sunt extrem de periculoase, atât pentru mamă, cât și pentru bebeluș.

De la începutul anului 2024, în Maternitatea Bacău au venit pe lume 370 de nou-născuți, din care 18 născuți prematur au fost preluați și îngrijiți în secția ATI Neonatologie, aflăm din postare.

Tot aici a fost modernizat Blocul Operator Maternitate prin achiziționarea unei linii de laparoscopie complete de ultimă generație, cu instrumentar specific de chirurgie laparoscopică ginecologică. „Chirurgia minim invazivă permite rezolvarea cazurilor cu incizii minime, recuperarea este rapidă, durerea postoperatorie fiind minimă cu reducerea duratei de spitalizare. Externarea pacientei se face în medie la 48 de ore postoperator”, conform SJU Bacău.

Iulia Timoșenko se află în stare extrem de gravă. A fost conectată la aparatul de ventilare mecanică
Articolul anterior
Mai mulți părinți din Capitală au fost anunțați că școala va începe online
Articolul următor