Incident cumplit în raionul Glodeni. Un copil i-a tăiat degetele fratelui său, în timp ce se jucau cu un topor

Incident cumplit într-o familie din satul Cobani, raionul Glodeni. Un copil de 6 ani a ajuns la spital, după ce, din neatenție, fratele mai mare l-a lovit cu un topor și i-a tăiat degetele de la mână.

separator

Potrivit poliției, ieri, tatăl băieților a tăiat lemne în fața porții, după care a început să le ducă în curte. Între timp, fiul mai mare, de 10 ani, a luat toporul și intenționa să lovească într-o bucată de lemn. În acel moment, frățiorul mai mic, în vârstă de 6 ani, s-a apropiat să ia acea bucată de lemn și să o ducă în ogradă, fiind lovit accidental cu toporul peste degete.

Ca urmare, minorul a fost transportat la Spitalul raional Glodeni, unde s-a stabilit că două degete de la mâna stângă trebuie amputate. Ulterior, copilul a fost transportat la Spitalul Clinic Municipal Valentin Ignatenco din Chișinău pentru o intervenție chirurgicală.

Fratele mai mare, care l-a lovit din neatenție pe copil, este în șoc traumatic. Acesta va avea parte de consiliere psihologică.

Potrivit poliției, copiii locuiesc doar cu tatăl, care este grijuliu are un comportament adecvat și nu consumă alcool. Acesta, nu a fost niciodată în vizorul oamenilor legii.

sursa: www.publika.md

Prognoza meteo. Iată de când se încălzește vremea!
Articolul anterior
Ultimul bilanț: încă 188 de cazuri de Covid-19, confirmate în Moldova
Articolul următor
Alte articole interesante