Toată sarcina, fotografa Natalia Ciobanu și-a bucurat admiratorii virtuali cu vești bune despre marele eveniment din viața sa. Fotografa a dus un mod de viață sănătos, a făcut sport, bebelușul se dezvolta normal, burtica creștea armonios ceea ce îi umplea de bucurie inima tinerei mame. Nașterea însă a lăsat-o cu urme despre care își amintește cu înfrigurare.
Pe 31 ianuarie 2019, fotografa a născut un băiețel sănătos, cu o greutate la naștere de 3,760 g și 54 de cm, căruia părinții i-au ales numele Alan. Dacă, de obicei, majoritatea mamelor sunt externate cu bebelușii la a treia zi, Natalia s-a aflat în spital timp de 8 zile și abia recent a prins putere pentru a dezvălui momentele de groază prin care a trecut în toată această perioadă.,,Istoria mea”, așa își începe Natalia povestirea. Pe 31 ianuarie, la ora 2:55, s-a născut băiețelul nostru, Alan. Nașterea se desfășura natural, dar la un moment dat cineva din rândul personalului medical a decis să facă ,,presiuni” pe abdomen. Manevra mi-a provocat niște dureri îngrozitoare. Prima oară am reușit să o resping, dar a doua oară, nu.
Până pe 7 februarie am fost ținută în spital. Uterul nu se curăța corespunzător. În consecință, a fost făcută curățarea cu vacuum. Dureau toate organele interne. Mi s-a refuzat un examen cu ultrasunete pe motiv că „inventez”. Sunt deja acasă, mă frâng de durere.
Ecografia din 9/02 arată un hematom gigant în ficat, aproximativ 900 ml de lichid liber în abdomen. Stai jos, nu te mișca. Orice mișcare, și ficatul se rupe. Acasă, aș fi avut doar 10 minute pentru a mă salva în această situație.
9/02-14/02 Mă aflu la terapie intensivă/reanimare. Analgezice, uneori morfină. Puțin îmi amintesc. Mă bucur că am născut un copil, are cu cine să rămână.
14/02 A doua mea zi de naștere. Starea a devenit critică, am fost operată de urgență. Chistul de la ficat continua să crească. De obicei, acesta apare după o lovitură puternică asupra organului. În cazul meu, cred că a fost presiunea pe burtă din timpul nașterii.⠀
15/02-02/03 Pofta de mâncare lipsește. Totul e un chin. Pe analgezice 24/24. A treia zi după operație m-au ajutat să mă așez. Două minute și leșin. 7 tuburi ies din abdomen. Dureri groaznice. La a 4-5 zi m-am ridicat cu ajutor. Capul se învârte. Câteva zile mai târziu fac primii pași. Camera părea imensă. Nopțile deosebit de grele. Ba frig, ba călduri. Din punct de vedere moral e îngrozitor, aud cum oamenii țipă de durere.
02/03 Sunt externată cu 3 tuburi în abdomen. Cad la intrare în bloc, m-am gândit că pot să urc scările. Naivă. Acasă, nu pot intra la baie. Nu pot ajunge cana. Nu pot să fac nimic de una singură. Am slăbit îngrozitor. Nu am deloc forțe. Stau și plâng, lângă fiul meu, pe care l-am văzut pentru prima dată în ultimele 3 săptămâni. El doarme dulce.
9/03/12/03 Înapoi la spital. Toți doctorii mă cunosc deja ca pe „fată care mai n-a murit”. Încă o intervenție chirurgicală. Sunt externată. Drenajele încă-s pe mine. Fiecare zi e un mic pas înainte.
P.S. Înțeleg indignarea, toți condamnă doctorii. Dar există o a doua parte, chirurgul care mi-a salvat viața și se ocupă de recuperarea mea. Prefer să mă concentrez asupra acestui lucru 🙏”.
sursa: Instagram/Natalia Ciobanu