O familie cu trei copii cheltuie în fiecare lună un salariu numai pe meditații. Părinte: ”Ce fac copiii de la țară? Ce fac părinții care nu își permit?”

Părinții fac din ce în ce mai greu față cheltuielilor cu educația copiilor lor. Iar în cazul în care o familie are mai mulți copii, de multe ori salariul unuia dintre părinți se duce numai pe meditații. Este și cazul unei mame din București, care a declarat într-o emisiune la Europa FM că toți cei trei copii ai săi, unul la liceu și doi la gimnaziu, au nevoie de pregătire suplimentară la mai multe materii, iar pentru asta tot salariul său se duce aproape numai pe meditații. Cel mai mic este clasa a V-a, cel mai mare a XII-a și mijlociul în clasa a VIII-a.

13 — Dyslexiföreningen

Materiile la care copiii fac meditații

Femeia a enumerat materiile la care copiii săi fac pregătire suplimentară și sumele pe care le cheltuie. Totalul ajunge la aproximativ 2.500 de lei ro pe lună.

„Sunt Cornelia, am trei copii, toți trei merg la meditații. Unul este clasa a XII-a, care se pregătește și pentru facultate, unul este clasa a VIII-a care se pregătește pentru Evaluarea Națională și cel mic este clasa a V-a. Și cel mic face meditații doar la limba străină, doar la engleză.

Cu cel mare, pregătindu-se pentru o facultate, avem un profesor care ne-a înaintat un contract și îl plătim pe bază de factură. Îi plătim pentru o ședință 450 de lei ro, o ședință de trei ore. Face de două ori pe lună chestia asta. Pentru altă ședință, plătim 250 de lei la o altă materie, tot de două ori pe lună.

Plus face pregătire pentru bacalaureat la matematică, unde plătește 70 de lei ro de patru ori pe lună.

Cu cea mijlocie – Matematică și Română – pe săptămână 130 de lei ro înmulțit cu patru, socotiți dumneavoastră. (…) Eu mă gândesc la părinții care nu își permit. Adică noi trăim la oraș, ne permitem, avem salarii, pot să zic că un salariu merge pe meditații.”

De ce este nevoie de meditații

„Cel mare, pregătindu-se pentru facultate, profesorii de la școală nu reușesc să pregătească la nivelul la care se cere la facultate. La admitere, clar nu ar avea nicio șansă dacă nu ar face meditație.

În plus, nu zic că nu ar fi capabil să și învețe, este foarte capabil, este inteligent, dar totuși, pentru nivelul la care se solicită cunoștințele are nevoie de ajutor din partea unui profesor care să-l pregătească, „uite așa-i bine să te pregătești, așa este bine să abordezi problemele respective” – pentru asta am apelat la meditații, pentru pregătirea la facultate.

Pentru Bacalaureat, când a intrat în clasa a IX-a i-am zis că nu o să-i dau nicio oră până în clasa a XI-a, dar totuși la Matematică a simțit nevoia. „Mama, am nevoie de pregătire la Matematică, fiindcă voi da Bacalaureat din Matematică” și atunci noi nu am refuzat chestia asta. Am zis că o să-l ajute.

Iar la cea mijlocie, din păcate, este, pot să zic, praf la Matematică. Din clasele mici nu a făcut față. Are un alt nivel de înțelegere și are nevoie de susținere.

Nivelul la care se lucrează la clasă, din punctul acesta de vedere, deși am solicitat expres profesorului să se ocupe și de copiii de nivel mai sub nota 6-7, mi s-a spus „nu, nu este timp, vă descurcați fiecare cum puteți acasă”. Și atunci eu ce să fac? Eu nu pot să îmi las copilul să se prezinte la Evaluare…

Sincer, sunt într-o situație în care eu, ca părinte, sunt disperată pentru că Matematica îi va tăia șansa de a ajunge, poate, într-un liceu unde își dorește. (La un) profil ceva uman/filologie sau științe sociale și din cauza Matematicii nu va ajunge și poate va ajunge la un liceu tehnologic, unde în întreaga țară la liceele tehnologice se intră cu medii mici, dar totuși se dă Bacalaureatul din Matematică. Copiii aceștia nu au nicio șansă, care au doar această latură umană dezvoltată. Da, din cauza matematicii.

Este absolut necesar să se discute acest subiect la nivel național și noi ca părinți, eu îmi permit, dar eu mă gândesc la miile de părinți sau sutele de mii de părinți din țara asta care nu își permit. Ce fac copiii de la țară? Ce fac părinții de la țară, ce fac părinții care nu-și permit?”, a explicat mama celor 3 copii, potrivit edupedu.ro.

Cristina Scarlevschi: Banii adunați pentru înmormântarea lui Alex vor fi donați Institutului Mamei și Copilului

Cristina Scarlevschi și soțul ei au făcut un anunț emoționant, deși sunt frânți de durere după pierderea fiului. Soții au venit cu un mesaj de mulțumire pentru cei care au donat bani pentru înmormântarea lui Alex și au spus că banii vor fi donați unui spital.

„Vrem din partea noastră să mulțumim tuturor celor care s-au implicat, care au contribuit cu un ajutor moral, fizic și financiar. O să vi se întoarcă totul înzecit pentru că mi-am dat seama că oameni buni sunt foarte mulți, oameni luminoși cu dragoste în suflet… Chiar ne-ați ajutat foarte mult”, a spus Scarlevschi.

„Mai sunt bănișori și noi cu Vlad am decis să donăm acești bani la Centrul Mamei și a Copilului, în secția Neurologie, unde am stat cu Alex. Nu sunt tare bune condițiile și vrem să facem acea cameră frumoasă și dacă cineva, să nu dea Domnul să ajungă acolo, să fie într-o ambianță plăcută. În continuare noi vom dona multe lucru de-ale lui Alex și în general, vrem să facem cât mai mult bine din dragostea noastră”, a spus dansatoarea.

„Vă mulțumim încă o dată pentru tot suportul care ni l-ați oferit”, a mai menționat soțul Cristinei Scarlevschi.

Fiul Cristinei Scarlevschi s-a stins din viață, la doar 1 anișor și patru luni, după lupta cu un diagnostic crunt, microcefalia. Tinerii părinți au luptat cu toată ființa lor, căutând inclusiv soluții de vindecare peste hotare, însă nu au reușit să își salveze copilașul.

Patru bebeluși s-au născut la o maternitate din Chișinău, în Noaptea de Înviere

La spitalul ,,Gheorghe Paladi” din Chișinău, în Noaptea Învierii, s-au născut patru bebeluși. Părinții au fost binecuvântați cu cel mai așteptat și prețios cadou chiar în zi de Paște.

,,Primul născut în Noaptea Învierii este un băiețel care a venit pe lume la ora 00:20, acesta având greutatea la naștere de 4050 g. Toate nașterile au avut loc pe cale naturală și au decurs fără complicații. Bebelușii sunt perfect sănătoși, iar starea de sănătate a mamelor este stabilă”, se arată în comunicatul instituției medicale.

Și medicii s-au aflat la datorie în această noapte deosebită pentru creștini. Au muncit cu dăruire și în zi de sărbătoare, pentru ca mamele să își vadă visul împlinit.

sursa foto: Facebook

Fiul Cristinei Scarlevschi a fost condus pe ultimul drum. Tânăra mamă a publicat câteva imagini de la funeralii

Dansatoarea Cristina Scarlevschi și soțul ei și-au condus astăzi fiul pe ultimul drum. Micuțul Alex, în vârstă de un an și 4 luni, a pierdut lupta cu o boală gravă și rară.

Cristina a publicat câteva imagini de la înmormântare pe pagina sa de Instagram. Răpuși de durere, cei doi părinți au vegheat lângă sicriul bebelușului.

Cristina Scarlevschi a luptat pentru viața fiului ei, dar, din păcate, micuțul s-a stins în urmă cu trei zile. Tinerii părinți au rugat pe toți cei care vor fi alături de Alex să evite hainele negre și florile din plastic.

Vladimir Putin are grijă să nu ,,îi pice” nicio rachetă în cap. Ce și-a montat lângă hotelul de vacanță
Articolul anterior
”Ca în rai”. Sute de oameni parcurg distanțe mari pentru un fenomen rar: Deșertul din Arabia Saudită, acoperit de flori violet
Articolul următor