Cea mai mare grădiniță de la Comrat a intrat în carantină. Autoritățile au recurs la această măsură din cauza numărului mare de copii afectați de infecții virale și chiar de varicelă. Ca urmare, peste 300 de copii sunt ținuți acasă de către părinți. Între timp, la grădiniță au loc lucrări de prevenire a răspândirii infecțiilor sezoniere.
Cele opt grupe de la Grădinița ”Izvorașul” de la Comrat sunt frecventate de 362 de copii. Într-o zi, când s-au prezentat doar 127, administrația instituției a decis să introducă regimul de carantină.Elena Patraman, directoarea Grădiniței ”Izvorașul” din municipiul Comrat:”Avem informații despre faptul că au început să se îmbolnăvească și copiii care nu erau bolnavi. la ei au început să se manifeste simptome ale maladiilor. În general, este vorba de IARS, IRA, sunt două cazuri de varicelă, însă este un fenomen normal pentru vârsta de trei-patru ani. Nu există niciun focar. Este o creștere bruscă a acestor maladii”.
Situația epidemiologică este monitorizată de instituțiile de profil. Potrivit șefului Centrului de Sănătate Publică de la Comrat, Ivan Hasta, doar un copil a fost diagnosticat cu gripă.
„Primim informații despre situația din localităţi şi, în particular, din grădiniţe, şcoli şi aşa mai departe. Este analizată informația despre absența copiilor şi câți dintre ei sunt bolnavi. La noi în regiune situaţia este mult mai bună, comparativ situația generală pe republică. Potrivit informațiilor pentru săptămâna trecută, au fost 747 cazuri de gripă, dintre care aproape 300 în municipiul Chişinău şi în centre raionale. De asemenea, 5.700 de cazuri de infecții respiratorii acute. În Găgăuzia, situaţia este mai bună. La noi, până în prezent, au fost înregistrate patru cazuri de gripă şi 1.700 cazuri de infecţii respiratorii acute”, a spus el.
Grădinița ”Izvorașul” de la Comrat va rămâne în carantină până în 15 februarie.
sursa: www.ntv.md