O minoră de 14 ani, însărcinată în patru luni, a încercat să-și ia zilele

O minoră de 14 ani, din Botoşani, gravidă în luna a patra, a încercat să se sinucidă după o ceartă cu părinții. Minora locuia cu un tânăr de 19 ani, în Suceava, cu acceptul părinților. Însă aceștia nu știau ca tânăra este gravidă.

mamaplus

Când aceasta a decis sa le spună părinților despre sarcina, părinții au avut un șoc, iar între ea si mama a izbucnit un scandal. În urma neînțelegerilor, fata a amenințat ca că se sinucide, iar  mama acesteia a sunat la 112. 

În cele din urmă, tânăra a renunțat la gest, dar numai după intervenția Poliției.  

La fața locului a ajuns si o ambulanță, iar minora gravidă a fost transportată la Secția de Pediatrie unde a fost internată pentru tentativă de suicid,  

După ce a fost stabilizată, a fost internată în Maternitate Spitalului pentru monitorizarea sarcinii. 

Cazul a ajuns şi în atenția polițiştilor, care au deschis un dosar penal pentru act sexual cu un minor. 

sursa: www.realitatea.net

Anunț! Copiii din raioanele Telenești și Sângerei pot beneficia de Servicii stomatologice gratuite

Copiii din localitățile rurale ale Republicii Moldova pot beneficia gratuit și în acest an de servicii stomatologice acoperite din mijloacele financiare ale fondului măsurilor de profilaxie al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină.

Astfel, în perioada 6-10 februarie, echipele mobile de medici specialiști se vor afla în mai multe localități din raioanele Telenești și Sângerei.

Potrivit CNAM, în perioada sus-menționată echipele se vor afla în următoarele localități:

– în zilele de 6-8 februarie – în Bănești, r-nul Telenești;
– în perioada 6-10 februarie – în Heciul Nou, r-nul Sângerei;
– pe 9 și 10 februarie – în Coropceni, r-nul Telenești.

Pentru prestarea serviciilor medicale stomatologice de către echipele mobile de medici specialiști, în fondul măsurilor de profilaxie pentru 2023 au fost planificate peste patru milioane de lei.

Anul trecut, aproape 19 mii de copii din diverse localități rurale ale țării au beneficiat gratuit de servicii stomatologice în valoare de peste 3,7 milioane de lei.

O femeie de 33 de ani a murit la trei zile după ce a născut acasă

O femeie de 33 de ani, dintr-un sat izolat din Munții Apuseni, România, care născuse în urmă cu trei zile, a murit la scurt timp după ce a fost preluată de o ambulanță.

Femeii i s-a făcut rău în această dimineață și rudele sale au cerut ajutorul ambulanței la 112, întrucât femeia era inconștientă.

ISU Alba a trimis un medic de la Serviciul de Ambulanţă cu o autoşenilată în localitatea Scărişoara.

„Duminică, un echipaj SMURD din cadrul Staţiei de pompieri Câmpeni şi un echipaj cu medic de la Serviciul ambulanţă intervin în localitatea Scărişoara, unde s-a solicitat ajutor medical pentru o persoană inconştientă. Cadrele medicale ajunse la pacientă au constatat că este vorba despre o femeie de 33 de ani, care a născut în urmă cu trei zile, fiind a şaptea sarcină.

Ea este inconştientă, însă are funcţii vitale. Femeia a fost preluată de către pompierii militari şi predată echipajelor medicale. Şi bebeluşul a fost preluat de către echipajul SMURD Câmpeni în vederea evaluării medicale. Din cauza drumului greu accesibil şi a zonei înzăpezite, salvatorii folosesc o autoşenilată pentru facilitarea accesului echipajelor medicale la locul solicitării şi transportul persoanei la ambulanţă”, au transmis reprezentanții ISU Alba.

Tânăra mămică a intrat în stop cardio-respirator. Din nefericire, femeia nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul, a anunţat ISU Alba.

Sugarul, care nu avea probleme medicale, a fost transportat la Centrul de Primiri Urgențe Câmpeni.

Te topești! Vezi cum arăta Anastasia Fotachi în copilărie

Anastasia Fotachi este în așteptarea primului ei bebeluș. Și pentru că va deveni mamă în curând, tânăra fotomodel s-a lăsat cuprinsă de nostalgie și a împărtășit cu urmăritorii săi câteva fotografii cu ea când era mică.

În imagini, Anastasia apare în primele luni de viață, alături de tatăl și fratele său.

Modelul nu a ezitat să facă haz pe seama unor fotografii: ,,Aici am o lună, zici că eram țigancă” sau “Bantul mai mare ca capul”.

Cert este că Anastasia avea o frumusețe răpitoare și în copilărie. Prietenii virtuali au apreciat pozele și postarea modelului.

mamaplus

Anastasia Fotachi este căsătorită cu omul de afaceri Gabriel Stati. Cei doi sunt în așteptarea unui băiețel, primul copil comun al cuplului.

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană, stând în picioare, floare şi interior

Nora Valeriei și-a arătat nașterea pe Instagram
Articolul anterior
Mai multe doze de vaccinuri Johnson & Johnson au fost distruse în Moldova
Articolul următor