Oala cu mâncare uitată pe foc și doi copii, de șase luni şi 3 ani, lăsați singuri acasă

Doi copii, unul de 6 luni şi celălalt de 3 ani, au fost transportaţi la spital, miercuri, după ce au suferit o intoxicaţie uşoară cu monoxid de carbon, de la o oală cu mâncare rămasă pe foc. Pompierii au fost chemaţi de mama copiilor pentru a debloca uşa casei.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi, pompierii au fost solicitaţi de o femeie pentru a debloca uşa casei sale din satul Zagavia.

Acolo s-a intervenit cu o autospecială şi echipajul de prim ajutor calificat, cu 7 subofițeri. În casă, pompierii au găsit o oală cu mâncare pe foc şi doi copii.

„Copiii proprietarei, unul de 3 ani şi unul de 6 luni, prezentau semne de intoxicaţie uşoară cu monoxid de carbon, conştienţi. Minorii au fost preluati de EPA Hârlău si transportati la Spitalul Orăşenesc Hârlău, pentru investigaţii medicale”, au precizat reprezentanţii ISU.

Joe Biden a dat de pământ cu Vladimir Putin. Summit-ul de la Geneva
Articolul anterior
Vladimir Putin a declarat, la Geneva, că Aleksei Navalnîi a meritat pedeapsa cu închisoarea
Articolul următor
Alte articole interesante