Părinții se plâng de condițiile în care se desfășoară cursurile în școli. Ce îi nemulțumește?

Val de nemulțumiri în rândul părinților și profesorilor, la doar trei zile de la începutul noului an școlar.

separator

Noile reguli și condiții în care se desfășoară orele, pe fondalul epidemiei de coronavirus, a trezit revolte în ambele tabere, atât a părinților, cât și a profesorilor. Un părinte, sub protecția anonimatului, a declarat pentru noi.md că în școala în care învață cei doi copii ai săi regulile sunt stricte și complet rupte de realitate.

Totodată, profesorii sunt impuși să vină în fața elevilor cu mască de protecție, ceea ce afectează substanțial capacitatea de expunere a materiei, se plâng părinții. Profesorii nu vor avea nici dreptul să meargă prin clasă, iar elevii vor trebui să stea în băncile lor, fără ca măcar să iasă la tablă în timpul orelor.

Părintele a mai relatat că clasa este împărțită în două grupe: una merge la școală, iar alta face ore după-masă în regim online, lecțiile fiind cu durata de 15 minute.

Profesorii și părinții se indignează pentru că în 15 minute nu poți preda și nici asimila multe. Acest lucru va duce la degradarea elevilor și la creșterea unei generații lipsite de cunoștințe, spun părinții. Totodată, elevii nu au dreptul să iasă din clasă, se permite doar să meargă la baie.

Pauzele între lecții sunt de 10 minute, insuficient pentru ca profesorii să ajungă dintr-un cabinet în altul sau chiar dintr-un bloc în altul. O altă temere a părinților este că de la 15 septembrie școlile se vor închide și se va reveni la regimul de studii online, după cum i-au anunțat unii profesori.

Solicitaţi de noi.md să comenteze aceste zvonuri, reprezentanții Ministerului Educației au relatat că acestea sînt speculații. „Noi nu am redeschis școlile, pentru ca să le închidem”, au precizat funcționarii Ministerului.

Prin acces la educație – construim viitorul! Farmacia Familiei donează 50 de laptopuri
Articolul anterior
20 de polițiști din Chișinău, tratați de Covid-19, au donat plasmă
Articolul următor
Alte articole interesante