O nouă acuzație contra Republicii Moldova a ajuns pe masa magistraților Curții Europene a Drepturilor Omului (CtEDO). Părinții unui copil de 8 ani acuză neglijență medicală după ce feciorul lor a făcut stop cardiac și a ajuns în comă în urma unei extracții dentare.
La 3 mai 2022, CtEDO a comunicat Guvernului Republicii Moldova cauza de încălcare a drepturilor omului. În fața Înaltei Curți, reclamanții sunt reprezentați de către avocații Asociației Promo-LEX, care susțin că totul s-a întâmplat pe 29 noiembrie 2011, iar copilul a rămas cu leziuni neurologice grave și paralizie completă după ce i-a fost aplicată anestezia generală.
Urmărirea penală, începută la cererea mamei pe 18 septembrie 2012, a fost întreruptă de mai multe ori, pe motiv că nu ar fi fost comisă nici o infracțiune, iar cauza a fost redeschisă de fiecare dată de către judecătorul de instrucție, care a constatat deficiențe în anchetă. Ultima redeschidere a fost dispusă pe 17 februarie 2017.
În fața Curții, reclamanții au invocat că starea de sănătate a copilului a fost grav afectată din cauza neglijenței medicale. Totodată, reclamanții susțin că nu au dispus nici de un remediu efectiv prin care să își exercite drepturile în cadrul procedurii civile.
„Ar fi putut acum juca fotbal, care era pasiunea lui, sau ar fi putut trece prin prima dragoste sau merge la facultate. Însă erorile și lacunele sistemului medical i-au furat aceste oportunități. Practicile abuzive care tratează uneori pacienții ca pe obiecte pe conveier, procedurile efectuate fără pregătirea prealabilă necesară și impunerea abuzivă a pacienților (sau în acest caz părinților) de a semna acorduri la intervenții fără a li se explica clar riscurile, toate elemente ale acestui caz și simptome ale unui sistem medical deficient. Iar ineficiența sistemului de justiție de a investiga și sancționa astfel de cazuri vorbește despre un cerc vicios, în care nimeni nu este protejat.”, susține avocatul Dumitru Sliusarenco.
În cele ce urmează, CtEDO a invitat Guvernul Republicii Moldova să furnizeze informații cu privire la îndeplinirea cerințelor procedurale ale articolelor 3 și/sau 8 din Convenție referitor la ancheta efectuată de organele de drept din Republica Moldova, dar și asupra căilor de atac oferite reclamanților de către legislația națională, potrivit Promo-LEX. În același timp, judecătorii solicită Guvernului să prezinte copii ale documentelor relevante în cazul reclamanților, precum și alte informații cu privire la utilizarea halotanului (preparat anestezic), dar și poziția experților în materie din Republica Moldova.
sursa: www.realitatea.md