Fiica Andreei Marin, Violeta, a fost vara asta plecată într-o tabara, la munte, împreună cu alți copii de vârsta ei.
“Sunt tare emoționată, pentru că eu o văd tot mică, deși, a crescut fata mamei, eu o văd tot mică! Am sunat-o în prima zi, și era foarte emoționată. Mi-a zis: ‘Mami, vino și ia-mă acasă!’, însă, a doua zi, deja se obișnuise cu copiii. Cu toții erau noi în jurul ei. Nu-i cunoștea, nu avusese întâlniri anterioare cu ei. A doua zi nu-și mai dorea sub nicio formă să vină acasă. Era extrem de veselă și energică…”, a povestit Andreea Marin pentru www.agentiadepresamondena.com.
Andreea a povestit și ce gen de activități a intreprins fiica ei în tabară.
“Sportive, creative, în aer liber. Nu stau o clipă. Vizitează, văd muzee. Au genul acela de libertate, de independență, de care copilul tău are nevoie, din când în când, pentru ca să învețe să se descurce singur în viață. Sigur, nouă ne e greu să le dăm această libertate. Avem senzația că au nevoie de noi la orice oră. Dar nu e chiar așa!”, a incheiat vedeta.