De 8 ani, între vedeta de televiziune şi Maria, o fetiţă sărmană în vârstă de 14 ani, s-a format o prietenie foarte strânsă.
Cele doua s-au cunoscut în decembrie 2006, la un centru pentru orfani şi copii săraci, patronat de Biserica Ortodoxă. Andreea Raicu a postat pe blogul său personal o destăinuire despre relaţia ei cu micuţa Maria, care merită postată integral.
„Maria mea
Împreună cu câţiva colegi de la televiziune am mers la Centrul Sf. Macrina cu daruri pentru copiii de acolo. Am avut parte de o primire frumoasă. Cei mici s-au bucurat să ne aibă oaspeţi. Fetiţele m-au invitat în camerele lor, am stat de vorbă, m-au intrebat diverse, au fost curioase să afle despre emisiuni, haine şi tot felul de alte lucruri. O singură copilă a făcut excepţie. A stat cuminte în camera cu oaspeţi, a spus poezia pregătită, dar nu s-a alăturat grupului de curioase. La plecare am promis că le voi mai vizita. Nu m-au crezut. Probabil că li s-a întâmplat de multe ori asta. Dar m-am întors mai repede decât şi-au imaginat. Peste două zile am revenit cu alte cadouri pentru micuţii care aveau să rămână la centru în perioada sărbătorilor de iarnă, ceilalţi urmând să meargă la familiile lor. La plecare, când îmi luam ramas bun de la copii, Maria s-a apropiat de mine şi m-a întrebat dacă nu poate veni la mine acasă să petrecem împreună sărbătorile de iarnă. Sincer, recunosc că întrebarea m-a blocat. Nu am ştiut cum să reacţionez. Ce e bine să-i răspund într-o astfel de situaţie, Privirea întrebătoare mi s-a îndreptat către preotul care are grijă de acest centru. Mi-a spus că dacă doresc să o iau la mine câteva zile pot să o fac. Aşa că, la sfârşitul săptămânii, în seara de Ajun, m-am întors la Centru. Maria mă aştepta cu bagajelul pregătit. A fost un moment pe care mi-ar fi greu să-l descriu. Deşi îi spusesem că vin să o iau, Maria a avut îndoieli, dar totuşi s-a pregătit. Când m-a văzut nu şi-a mai încăput în piele de bucurie. Rar îţi este dat să vezi o privire atât de plină de fericire. Am mers acasă, am petrecut Crăciunul împreună, revelionul, am plecat câteva zile la munte, am făcut tot ce şi-a dorit. Am vrut să-i ofer cele mai frumoase zile din viaţă ei de care să-şi amintească mereu. De atunci, toate week end urile, vacanţele şi alte zile libere, Maria vine la mine. Ea face parte acum din viaţa mea, e prietena mea. E un copil minunat, un copil cu un suflet bun, un copil cuminte şi foarte ascultător, un copil care deşi a trecut prin experienţe mai grele emană bucurie. Acum realizez că întâlnirea cu ea este cel mai frumoas cadou pe care puteam să-l primesc de Crăciun.”
Andreea s-a ataşat imediat de micuţa Maria.
De atunci, prezentatoarea TV a început să ţină atât de mult la micuţă încât a vrut chiar să o înfieze la un moment dat. Mama fetiţei s-a opus însă, pentru că a spus că-şi iubeşte prea mult copiii ca să renunţe la ei.
Asta nu a oprit-o însă pe Andreea Raicu să-i ofere afecţiune şi experienţe de neuitat micii sale prietene. Vedeta a postat chiar ieri o fotografie pe Instagram în care este alaturi de Maria, deja o adevărată domnişoară. Cele două par să fie într-un parc de distracţii indoors şi se îmbrăţişează cu afecţiune.
Andreea a mai postat o imagine, de data aceasta pe contul ei de Facebook, în care apare alături de încă două fetiţe. „A fost o zi incredibil de frumoasă alături de Maria, sora ei, Andreea şi prietena lor, Dana. Doamne, ce au crescut!!”, a scris vedeta.
Fanii i-au apreciat gestul frumos şi au felicitat-o: „Ai un suflet mare, Andreea, Dumnezeu te va răsplăti pentru binele pe care-l faci! Sărbători fericite!”, i-a scris o admiratoare.