Prinţul George, care va împlini doi ani pe 22 iulie, a apărut pentru prima dată în balconul Palatului Buckingham, sâmbătă, cu ocazia aniversării oficiale a Reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii.
Înainte de eveniment, micuţul George a apărut la geamul Palatului împreună cu bona sa. Moştenitorul tronului şi-a scos limba în timp ce saluta cu mânuţa oamenii. Astfel, familia regală a fost acuzată de proasta creştere a lui George.
Incidentul nu i-a supărat pe englezi, iar presa britanică a notat că prinţul George şi mama sa, ducesa Catherine, au fost vedetele ceremoniei organizate, la Londra. George a fost foarte fericit că a participat la acest eveniment, atrăgând toate privirile şi apărând în numeroase fotografii publicate de presa internaţională.