10 ani de nota 10: Shopping MallDova celebrează un deceniu de la fondare

„Ne vedem la mall!” este fraza care acum un deceniu lipsea din vocabularul moldovenilor. Impunătoarele centre comerciale puteau fi văzute doar în filme, reviste de modă sau în străinătate, unde cu greu ajungeai fără viză. Pe 16 noiembrie 2008 Shopping MallDova a adus în țară conceptul de „lifestyle center”, integrând cumpărăturile și distracția sub acoperișul primului centru comercial de nivel european din țară, construit în inima Chișinăului, pe o suprafață de 70.000 de metri pătrați.

separator

Se prea poate că la bowling-ul Shopping MallDova ai sărbătorit cu gașca absolvirea facultății, iar în zona „food court” ai gustat „bucate delicioase” din primul tău salariu. Și cu siguranță, ai avut un „rendez-vous” romantic în una dintre sălile de cinema de la Shopping MallDova, poate chiar cu viitoarea soție!

Au fost atâtea momente frumoase, faine, nebune, amuzante în cei 10 ani de Shopping MallDova, trăite împreună cu cei peste 46 de milioane de vizitatori – au fost 10 ani de nota 10!

Natalia Rogovschii – Director de Marketing și PR:

„Ne mândrim cu faptul că acum 10 ani am reușit să dăruim moldovenilor primul centru comercial modern la nivel internațional. Deși competiția s-a intensificat pe parcursul acestei perioade, suntem și astăzi cel mai popular mall în ochii locuitorilor capitalei. De 10 ani, suntem un reper urban și un trendsetter în ceea ce privește shoppingul și activitățile de petrecere a timpului liber. Astăzi Shopping MallDova găzduiește 100 de branduri, iar în ultimul an ne-am extins cu 14 magazine/restaurante. Pentru a fi mereu la înălțimea așteptărilor vizitatorilor am investit în acest centru comercial 60 milioane de euro. Și pentru că aceste performanțe ar fi fost imposibile fără oamenii care ne pășesc pragul, vrem să împărtășim bucuria aniversarării a 10 ani de la fondarea Shopping MallDova anume cu ei.”

Cumpărături și branduri de nota 10

Am fost cei care te-au convins că shoppingul poate fi plăcut, comod și civilizat, oferindu-ți o alternativă decentă și accesibilă gheretelor din piețe. Am ținut mereu mâna pe pulsul modei mondiale, aducând în Moldova cele mai în vogă branduri din Occident. Astăzi, pe o suprafață închiriabilă de 25.000  m², găzduim 100 de magazine moderne, spațioase, luminoase și cu o deservire excelentă, iar numărul lor se extinde anual.

Am demonstrat că shoppingul poate fi distractiv, organizând în premieră pentru țara noastră „Noaptea Reducerilor” – o sărbătoare a cumpărăturilor, cu prețuri senzațional de mici, premii valoroase și muzică bună, de care se bucură anual zeci de mii de vizitatori ai centrului comercial Shopping MallDova.

Te-am ajutat să fii în pas cu tendințele, organizând defileuri de modă și master-class-uri cu designeri vestimentari, pentru ca tu să te simți de milioane în ținutele oferite de magazinele noastre.

Distracție de nota 10 pentru toată familia

De 10 ani suntem destinația nr.1 de weekend pentru vizitatorii de orice vârstă care vor să evadeze din cotidian. Am deschis primul cinematograf multiplex, oferindu-ți premiere cinematografice mondiale la calitate ireproșabilă și prima zonă food-court, unde milioane de familii au redescoperit farmecul unei mese savurate alături de cei dragi.

Sute de mii de copii au îndrăgit spațiile noastre de joacă sigure, cu tobogane, labirinturi, trambuline, mașinuțe și Rollerdrome. Iar grație expozițiilor tematice interactive, vizitele la Shopping MallDova au devenit nu doar distractive, dar și educative. Peste 30 de mii de pici curioși au acceptat cu entuziasm invitația de a explora misterele Cosmosului, ale Egiptului Antic, ale Epocii de Piatră, ale Lumii Animalelor sau ale Organismului Uman.

Fiecare sărbătoare a fost mai frumoasă cu Shopping MallDova, care, de fiecare dată, a creat atmosferă festivă prin concerte cu celebrități, concursuri, ateliere de creație, tombole cu premii, programe culturale și târguri de meșteșugărit.

Responsabilitate socială corporativă de nota 10

Suntem convinși că mult mai important decât succesul comercial este respectul societății în cadrul căreia activăm și contribuția la dezvoltarea acesteia. Shopping MallDova a spus mereu „da” inițiativelor nobile, găzduind numeroase târguri de caritate și susținând, inclusiv financiar, zeci de proiecte de colectare a donațiilor pentru cei aflați în impas: „Fii Moș Crăciun pentru un copil orfan!”, „Cadou pentru elev”, „Serviciul de primire a copilului în regim de urgență”, „De la Mame pentru Mame”, „Plant a hope” etc.

Mândria noastră este proiectul „Zâmbete de copil la Shopping MallDova”, o inițiativă dedicată copiilor din centre de plasament, școli auxiliare și instituții de tip internat, cărora le-am oferit posibilitatea de a trăi o aventură plină de bucurie, jocuri și experiențe noi. Zeci de grupuri de copii au fost invitate să-și petreacă o zi la Shopping MallDova cu activități educative, jocuri distractive, dansuri, activități de cunoaștere și delicii culinare, deoarece considerăm că socializarea, dezvoltarea abilităților de comunicare și încurajarea curiozității contribuie la incluziunea socială a copiilor defavorizați.

În dorința de a oferi un oraș verde vizitatorilor noștri, ne-am alăturat campaniei de plantare a copacilor în Chișinău. Și nu în ultimul rând, am reușit să dezvoltăm relații frumoase cu angajații noștri, prin oferirea unor condiţii de muncă civilizate și sigure.

Aniversare de nota 10!

E lucru cert – avem ce sărbători! Începând cu 16 noiembrie, Shopping MallDova dă startul unei serii de evenimente aniversare, prin care vrem să-ți mulțumim pentru fidelitatea ta. Și pentru știm să te surprindem, nu-ți oferim multe detalii, ci doar o invitație la concertul trupei „The Motans”, care va avea loc chiar pe 16 noiembrie, când Shopping MallDova împlinește 10 ani. Fii cu ochii pe rubrica „Noutăți” de pe site-ul nostru și pe pagina noastră de Facebook, ca să afli ce surprize ți-am mai pregătit. Ne așteaptă experiențe memorabile!

Cadavrul unui bărbat, găsit carbonizat într-o casă cuprinsă de flăcări, la Orhei

Un bărbat a murit, după ce casa acestuia a fost cuprinsă de flăcări. Tragedia a avut loc duminică, 19 ianuarie, în jurul orei 12:23, în satul Pohrebeni, din raionul Orhei, scrie PulsMedia.MD.

Potrivit surselor, incendiul a fost lichidat de către săteni, până la intervenția pompierilor. După ce a u fost stinse flăcările, în una dintre odăi a fost depistat cadavrul carbonizat al proprietarului, un bărbat în vârstă de 68 de ani.

Oamenii legii au pornit o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Droguri în valoare de 150 de mii de lei ridicate de polițiști. O tânără de 23 de ani și un tânăr de 21 de ani, îndeplineau rolul de curieri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI în comun cu cei de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de poliție Botanica, în conlucrare cu Procuratura municipiului Chișinău-oficiul Botanica, au deconspirat activitatea infracțională a unui grup de persoane specializat în punerea în circulație ilegală a drogurilor și etnobotanicelor, prin intermediul magazinelor online, folosind aplicația mobilă ,,Telegram”, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

În cadrul cauzei penale, oamenii legii au stabilit că suspecții prin intermediul aplicației mobile primeau coordonatele unde erau plasate droguri în cantități mari (1-2 kg), după care le ridicau și le împărțeau în doze mai mici pentru magazinele online, dar și pentru consumatorii finali.

Urmare a măsurilor speciale de investigație, polițiștii au stabilit că bănuiții, o tânără de 23 de ani și un tânăr de 21 de ani, îndeplineau rolul de curieri, plasând droguri în ascunzișuri pe teritoriul mun. Chișinău.

Cuplul a fost reținut în orașul Codru, iar asupra tinerei au fost depistate droguri de tip MDMA (droguri sintetice cu efecte periculoase pentru sănătate). Aceștia nu sunt la prima abatere de la lege.

În timpul perchezițiilor efectuate la domiciliul suspecților, au fost ridicate 18 pachețele a câte un gram de hașiș, precum și droguri de tip MDMA, pachețele zip-lock, bandă adezivă destinată ambalării substanțelor narcotice și un cântar electronic de înaltă precizie.

Valoarea estimativă a drogurilor ridicate constituie 150 de mii de lei.

Cei doi suspecți au fost reținuți, iar dacă vinovăția acestora va fi demonstrată, aceștia riscă închisoare de la 7 la 15 de ani.

Investigațiile penale pe caz continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Un minor de 16 ani, reținut după ce a amenințat-o cu un cuțit pe o femeie și i-a sustras telefonul

Un minor de 16 ani a fost reținut de polițiștii capitalei fiind bănuit de săvârșirea unei tâlhării, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Acesta ar fi pătruns, pe timp de noapte, în locuința unei femei de 40 de ani din Bubuieci, a amenințat-o cu un cuțit și, în mod deschis, i-a sustras telefonul mobil, după care a plecat într-o direcție necunoscută.

Ofițerii secției investigare infracțiuni a Inspectoratului de Poliție Ciocana, în comun cu procurorii Procuraturii mun. Chișinău- Oficiul Ciocana, au identificat și reținut suspectul.

Acesta nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind cercetat penal pentru comiterea altor genuri de infracțiuni.

Minorul a fost plasat în arest pentru 30 de zile, iar pentru fapta comisă riscă închisoare de la 10 la 12 ani.

Principele Nicolae și aleasa inimii sale au ales pentru dansul mirilor piesa „Gramofon” a lui Eugen Doga!
Articolul anterior
Vera Terentiev a revenit la TV!
Articolul următor