31 decembrie – ultima zi în care pot fi solicitate granturi pentru tehnică și echipamente, în cadrul Programului „Managementul durabil al terenurilor”

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură reamintește că data-limită de depunere a dosarelor în cadrul Programului de granturi post investiționale „Managementul durabil al terenurilor”(MDT) din cadrul Proiectului „Agricultura Competitivă în Moldova” (MAC-P) este 31 Decembrie 2024, scrie tvmoldova.md.

Astfel, sunt invitați să participe la Programul de granturi: producătorii agricoli, care sunt înregistrați în conformitate cu legislația Republicii Moldova, activează în sectorul agricol, au efectuat investiții eligibile și vor prezenta dovada co-finanțării din surse proprii.

Grantul post – investițional va rambursa 30% din valoarea investiției eligibile, cu un plafon de 10 000 dolari SUA per producător agricol. Un beneficiar va fi eligibil pentru un singur grant post-investițional.

Printre echipamentele eligibile pentru finanțare se numără:

– semănători, tocătoare, stropitoare, combine de recoltare (tehnologii No-Till)

– combinatoare pentru formarea benzilor (tehnologii Strip-Till)

Codruţ, câinele Maiei Sandu, s-a întors la Președinție, după ce a fugit speriat de artificii

Câinele Președinției Republicii Moldova, Codruț, a dispărut din curtea instituției în dimineața de 1 ianuarie. Animalul s-ar fi speriat de focurile de artificii lansate în contextul Anului Nou și a fugit, dar a fost găsit după ce pe rețelele de socializare a fost semnalizat locul aflării acestuia, scrie pulsmedia.md.

Pe 1 ianuarie, o utilizatoare de Facebook a publicat o imagine cu un câine asemănător cu patrupedul de la Președinția Republicii Moldova. Aceasta a scris că animăluțul s-a pierdut, probabil din cauza zgomotului focurilor de artificii, și a rugat stăpânul să o contacteze.

Potrivit reprezentanților Președinției, Igor Zaharov,  Codruț a fost adus din nou la Președinție.

Situație gravă pe malul stâng al Nistrului: Transnistrenii au rămas fără gaz

Compania „Tiraspoltransgaz” a făcut primul anunț în dimineața zilei de 1 ianuarie despre primele locații rămase fără gaze naturale, transmite IPN, cu referire la presa din stânga Nistrului. 

În legătură cu sistarea livrărilor de gaze în regiunea transnistreană, la decizia concernului rus Gazprom, administrația locală purcede la un șir de deconectări în stânga Nistrului. „Tiraspoltransgaz” informează că de la ora 12:00 nu mai primesc gaze casele la sol, blocurile multietajate cu încălzire autonomă și cazangeriile.Totuși, locatarii blocurilor mai au posibilitate să-și prepare mâncare datorită cantității de gaze rămase în rețele, însă doar până presiunea va ajunge la nivelul critic, a menționat compania furnizoare.Populația este sfătuită să nu recurgă la măsuri individuale pentru conectarea sistemelor casnice la vreo sursă de gaze și să închidă toate robinetele, pentru siguranță, informează sursa citată.Livrările de gaze în regiunea transnistreană au fost sistate începând de astăzi la decizia concernului rus „Gazprom”, care a invocat neachitarea unei datorii de 709 milioane de dolari, sumă neconfirmată însă de Chișinău. Conducerea Republicii Moldova a acuzat Kremlinul de șantaj energetic.

Veste proastă la început de an: Azi dimineață Gazprom a închis robinetul cu gaz

Concernul rus Gazprom a anunțat azi dimineața că, începând cu 1 ianuarie 2025, ora 8:00 (ora Moscovei), a fost lipsit de posibilitatea tehnică și juridică de a furniza gaze pentru tranzit prin Ucraina, transmite IPN.

Într-un comunicat emis de Gazprom se precizează că „la 1 ianuarie 2025, la ora 8:00 (ora Moscovei), a expirat termenul de valabilitate al documentelor semnate la 30 decembrie 2019: acordul între PAO Gazprom și NAK Naftogaz Ucraina privind organizarea transportului gazului rusesc prin teritoriul Ucrainei și acordul de colaborare între operatorii sistemelor de transport al gazului din Rusia și Ucraina – PAO Gazprom și SRL Operatorul Sistemului de Transport al Gazelor din Ucraina.Concernul rus Gazprom explică, în comunicat, că „din cauza refuzului repetat și clar exprimat al părții ucrainene de a prelungi aceste acorduri, Gazprom a fost lipsit de posibilitatea tehnică și juridică de a furniza gaz pentru tranzit prin teritoriul Ucrainei, începând cu 1 ianuarie 2025, respectiv de la ora 8:00 (ora Moscovei), este încetată furnizarea gazului rusesc pentru transportare prin Ucraina”.

Doi magistrați, numiți de CSM în cadrul Colegiului pentru selecția și evaluarea judecătorilor
Articolul anterior
Concert de Revelion în Piața Marii Adunări Naționale „Visul unei nopți de iarnă”. Cine va urca în scenă la trecerea dintre ani
Articolul următor