Aproximativ 50.000 de persoane au protestat joi, 3 noiembrie, la Madrid, la apelul celor două sindicate importante spaniole, cerând majorări salariale, în contextul creșterii inflaţiei, relatează publicația iberică El Pais. Manifestanţii au amenințat că vor continua acțiunile, în lipsa unui acord cu patronatele, scrie și agenția France Presse, preluată de News.ro.
Protestatarii s-au adunat în Plaza de España, Atocha și Puerta de Toledo, înainte de a se îndrepta spre Piaţa Mayor, din centrul Madridului.
Angajaţii „au venit din toată Spania cu un slogan foarte clar: fie va fi o creştere a salariilor, fie conflictele în câmpul muncii vor creşte simţitor la noi pe parcursul anului viitor”, a declarat Unai Sordo, secretarul general al Confederaţiei Sindicale a Comisiilor Muncitorilor.
Liderul sindicatului Uniunea Generală a Muncitorilor, Pepe Álvarez, a spus că „bogăţia” trebuie „distribuită” mai bine, „să nu rămână în mâinile câtorva” persoane. Manifestanţii au denunţat scăderea puterii de cumpărare şi inflaţia. Salariile sunt încă foarte mici, în timp ce preţurile produselor esenţiale au crescut, acuză angajații.
„Fără pâine nu există pace”, este deviza protestatarilor care au cerut majorări rapide de salarii.
Manifestaţiile s-au desfăşurat în paralel cu negocierile pe care guvernul le desfăşoară cu sindicatele pentru o creştere a salariului minim brut, în prezent de 1.000 de euro pe lună, pe o perioadă de 14 luni.