99% din alcoolul etilic produs în Republica Moldova este exportat în țările din Europa și Asia. Exportul de alcool etilic din 2021 până în 2023 a însumat peste 121 de milioane de litri și peste 60 de mii de tone de DDGS (Dried Distillers Grains with Solubles) – un produs al prelucrării profunde a cerealelor, ce echivalează cu aproape 111 milioane de euro, transmite IPN cu referință la Iurie Rija, director executiv al Asociației Exportatorilor și Importatorilor de Produse Agricole și Cerealiere „Agrocereale”, scrie tvrmoldova.md.
Nu tot volumul de DDGS a fost exportat, unele fabrici îl păstrează și îl utilizează pentru producția de biogaz, crescând astfel rentabilitatea producției datorită eficienței și autonomiei energetice. Cu luarea în calcul a volumului de DDGS care ar fi putut fi exportat, în loc să fie utilizat, exportul ar crește cantitativ cu cel puțin 20,5 mii de tone, echivalent cu 5,9 milioane de euro.
Astfel, se constată faptul că, în procesul de producție a alcoolului etilic și vânzarea reziduurilor sale valorificate, exportul total echivalează sumar 116,8 milioane de euro. În opinia lui Iurie Rija, acest indicator este foarte bun, deoarece în cadrul ciclului de producție se generează o valoare adăugată ridicată. Agricultorii din zonele rurale beneficiază de faptul că au posibilitatea să-și vândă produsele pe piața internă, economisind la logistică și alte costuri asociate exportului.
La nivelul statului există, de asemenea, un impact pozitiv – țara exportă produse cu valoarea adăugată semnificativă. De exemplu, pentru producerea etanolului exportat este nevoie de o cantitate de 327 mii tone de cereale, care, recalculată în prețuri de export pentru acea perioadă, ar valora pentru economia națională 75,5 milioane de euro. Chiar și volumul existent de export al etanolului și DDGH mărește veniturile acumulate în urma exportului, în comparație cu exportul de cereale cu 41,3 milioane de euro.
În ultimul an volumul de etanol exportat a înregistrat o scădere semnificativă. În 2023 cu 31% comparativ cu anul 2022 (de la 46,2 milioane de litri la 31,2 milioane de litri). Iurie Rija mai spune că valoarea adăugată neobținută în urma exportului este de 62,1 milioane de euro pentru de 3 ani.
El susține că creșterea costurilor energetice a avut un impact distructiv asupra întregii industrii. Impactul negativ predominant a fost generat de costul gazului, care a majorat costul produsului finit cu aproape dublu. Perioada cu prețurile ridicate la resursele energetice a avut un impact distructiv asupra întregii industrii din Republica Moldova, și chiar dacă la prima vedere acest lucru nu este imediat observabil pentru agricultură, producătorii mari, care sunt procesatorii de cereale, nu au reușit să facă față pe deplin la creșterea prețurilor pentru gaze.
Acest impact negativ s-a resimțit în industria etanolului, în rândurile fermierilor și al statului în sine, care a pierdut o parte semnificativă din exportul net și a fost lipsit de încasările valutare necesare provenite din vânzarea produselor cu valoare adăugată înaltă.