A apărut un nou tip de cutremur în România. Ce decizii a luat Institutul Național de Fizică a Pământului

Un tip nou de cutremur în România. Așa a fost catalogat de specialiști seismul de 5,7 produs recent în Gorj, el neputând fi explicat cu datele pe care INFP le are în prezent. Ce decizii a luat Institutul Național de Fizică a Pământului.

Potrivit specialiștilor cutremurul de 5,7 produs ieri cu epicentrul în Oltenia, Gorj are atribuită o nouă categorie de risc, mai ales că nu există suficiente date științifice, pentru că zona nu a fost monitorizată seismologic, nepunând probleme până acum.

Acum vor fi instalații noi, senzori față de cei existenți, mult mai sensibili, care vor aborda o imagine mai clară asupra mișcării faliilor.

Zona unde s-au produs cutremurele este monitorizată în prezent de 5 stații seismologice. Însă, în urma activității ridicate din ultimele zile Institutul Național de Fizică a Pământului a anunțat montarea altor 3 stații.

„Vom instala stații în zona epicentrală, în partea de nord și de sud, stații seismice pentru a încerca să identificăm fenomenul din zona respectivă.

Avem o echipă de colegi care au plecat în zona unde s-au produs cutremurele pentru a îndesi rețeaua de stații seismice pe care le avem în zonă”, a spus Constantin Ionescu, INFP.

Acestea vor fi dotate cu 2 tipuri de senzori care vor ajuta cercetătorii să adune cât mai multe date despre viitoarele cutremure.

„Avem și un senzor care pe baza măsurătorilor estimăm pagubele în zona respectivă. Se numește accelerometru.

De asemenea se vor instala și 5 stații de GPS cu care vom măsura deplasările faliilor din zonă sau micro faliilor, segmentelor de falie care sunt în zona respectivă”, a mai spus Constantin Ionescu, INFP.

Cutremurele sunt catalogate ca fiind noi de către seismologi, ele neputând fi explicate cu datele pe care institutul le are în prezent.

Pe modelul actual de falii care le avem în zonă aceste cutremure nu există, dar ele existând înseamnă că modelul de falii trebuie updatat. În momentul în care se va încheia secvența vom putea să trasăm și falia pe baza replicilor.

Cauza este comună. Modul de producere al  cutremurelor este cam același. Urmează să vedem şi procesul e în desfășurare pe măsură ce apar noi replici.

Care este falia care vrea să guverneze. Deci trebuie să fie o falie orientată cam așa în nord, de sud-vest. Când am spus că, cutremurele sunt rude apropiate, frați aproape siamezi.

Uitați cum arată soluțiile de plan de falie la cutremurul de luni și ăsta de ieri de 5.7 și asta este o replică”, a spus Mihai Diaconescu, INFP.

Cele 160 de replici au avut magnitudini cuprinse între 1 și 3.5 grade pe scara richter.

sursa

Noul mandat al președintelui Maia Sandu, validat de Curtea Constituțională

Curtea Constituțională a confirmat rezultatele alegerilor și a validat mandatul Maiei Sandu în funcția de președinte al Republicii Moldova. Hotărârea a fost pronunțată cu puțin timp în urmă, scrie deschide.md.

În sala de ședințe au fost prezenți reprezentanții Comisiei Electorale Centrale, precum și reprezentantul legal al Maiei Sandu, avocatul Eduard Digore. Celălalt concurent electoral, Alexandr Stoianoglo, a lipsit de la ședință, dar nici un alt reprezentant legal al său nu a fost delegat.

De menționat că alegerile prezidențiale din această toamnă au fost câștigate de președintele Maia Sandu. Șeful statului a obținut peste 930 de mii de voturi, în timp ce contracandidatul său, Alexandr Stoianoglo, susținut de PSRM și gruparea „ȘOR”, a fost votat de puțin peste 750 mii de alegători.

Precizăm că în actualul scrutin prezidențial au fost înregistrate multiple cazuri de corupere a alegătorilor și finanțare ilegală a campaniilor electorale. Gruparea „ȘOR” achita oamenilor câte 2 mii lei pentru a vota împotriva Maiei Sandu.

Caz revoltător la Sângerei. Un bărbat a încercat să vândă pe internet o lebădă

O intervenție comună a inspectorilor de mediu din Bălți și Sîngerei a dus la descoperirea unui caz grav de încălcare a legislației de mediu, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În urma monitorizării activității pe rețelele de socializare, a fost identificată o persoană din localitatea Mărinești, raionul Sîngerei, care încerca să comercializeze o lebădă albă, specie protejată de lege.

Cu sprijinul polițistului de sector, autoritățile au efectuat o percheziție la locuința suspectului. Verificările au confirmat că lebăda era ținută în captivitate în condiții necorespunzătoare.

Pasărea a fost imediat ridicată și eliberată într-un bazin natural din apropierea municipiului Bălți, asigurându-se condiții adecvate până la clarificarea completă a cazului.

Persoana responsabilă de această faptă urmează să fie sancționată conform prevederilor Codului Contravențional al Republicii Moldova, care interzice capturarea, deținerea și comercializarea speciilor protejate. Inspectoratul pentru Protecția Mediului reamintește că lebăda albă este o specie strict protejată, iar astfel de acțiuni constituie o amenințare directă la adresa biodiversității. Face apel către cetățeni să respecte legislația de mediu și să semnaleze orice activitate suspectă.

Această acțiune reflectă angajamentul inspectorilor de mediu de a proteja fauna sălbatică și de a descuraja practicile ilegale care pun în pericol echilibrul ecologic.

Moldovenii vor primi lefuri mai mari! Salariul mediu va creşte cu 2.400 de lei anul viitor

Salariul mediu va crește în Republica Moldova cu 2.400 de lei. Începând cu anul 2025, suma va constitui 16.100 de lei, comparativ cu 13.700 în anul 2024, scrie realitatea.md.

Decizia urmează să fie aprobată de către membrii Guvernului. Cifra este una prognozată și se va utiliza pentru a calcula contribuțiile obligatorii și indemnizațiile acordate salariaților.

„Proiectul de hotărâre este elaborat în temeiul prognozei revizuite a indicatorilor macroeconomici pentru anii 2025-2027, prezentate de către Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării. Actualizarea prognozei s-a realizat reieșind din ultimele date statistice disponibile, inclusiv urmare a coordonării realizate în cadrul misiunii de experți FMI”, precizează responsabilii din cadrul Ministerului Muncii.

Precizăm că, salariul minim în Republica Moldova, începând cu 1 ianuarie 2025, va constitui 5500 de lei. Suma reprezintă cu 10% mai mult decât în 2024, actualmente această remunerare constituind 5000 de lei.

Un bărbat a câștigat peste 1 milion de dolari la loto, dar l-a ascuns de soția sa. Femeia a luat o decizie neașteptată, care l-a afectat
Articolul anterior
Mai mulți cetățeni vor beneficia de ajutor pentru perioada rece a anului
Articolul următor