Polițiștii din Rîșcani au reținut un bărbat de 44 de ani, locuitor al satului Malinovscoe, fiind suspectat de jaf.
Acesta ar fi intrat în casa unei femei de 70 de ani din satul Nihoreni, i-a aplicat mai multe lovituri, după care a sustras mijloace financiare și a plecat într-o direcție necunoscută.
Prejudiciul cauzat victimei este de 5000 de lei. În urma acțiunilor întreprinse de polițiști, suspectul a fost identificat și reținut pentru 20 de ore.
Acesta nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind judecat pentru infracțiuni similare.
Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 5 la 7 ani.
În continuare polițiștii întreprind acțiuni de urmărire penală și măsuri de investigație pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, dar și în vederea întăririi bazei probatorii.