A murit singurul miliardar din lume care și-a donat toată averea. Ultimii ani a stat în chirie și a purtat ceas de 10$

Charles F. Feeney, miliardarul care a deținut magazine duty-free în toată lumea, care și-a donat aproape toată averea sa de 8 miliarde de dolari organizațiilor de caritate, a murit pe 9 octombrie 2023 la San Francisco, la vârsta de 92 de ani.

Potrivit The New York Times, în ultimii ani de viață, după ce a donat cam tot ce a adunat toată viața, Feeney a trăit foarte modest, într-un apartament închiriat. Potrivit digi24.ro, moartea lui a fost de Atlantic Philanthropies, un grup de fundații pe care le înființase și le finanțase încă de la începutul anilor 1980. În decembrie 2016, Feeney a făcut o ultimă donație, de 7 milioane de dolari, către Universitatea Cornell. Odată cu aceasta, a golit oficial conturile Atlantic Philanthropies și și-a îndeplinit angajamentul de a renunța la toată averea înainte de a muri, în favoarea unor cauze caritabile.

El a spus că a avut grijă de cei cinci copii ai săi, care au primit resurse „decente, dar neextravagante” și a lăsat să se înțeleagă că a păstrat pentru el 2 milioane de dolari, o sumă infimă în comparație cu miliardele pe care le adunase de-a lungul a șase decenii în afaceri.

Charles F. Feeney a fost un model de modestie, potrivit sursei citate, pentru că a ținut să-și păstreze anonimatul în cele mai multe situații în care a donat sume mari. În afară de asta, a fost o persoană chibzuită și rezervată, care nu a făcut niciodată caz de succesul uriaș pe care l-a avut în afaceri. Bill Gates și Warren Buffett, doi dintre cei mai bogați oameni din lume, l-au apreciat în mod deosebit.

În 2014, când i-a oferit un premiu lui Feeney, Warren Buffett a spus: „este eroul meu și eroul lui Bill Gates – ar trebui să fie eroul tuturor”.

Spre deosebire de filantropii ale căror nume sunt intens mediatizate, sărbătorite la baluri extravagante și afișate pe fațadele clădirilor, Feeney a donat anonim către universități, instituții medicale, proiecte științifice, organizații pentru drepturile omului și pentru alte cauze umanitare în Statele Unite, Vietnam, Africa de Sud, Australia, Israel, Iordania și multe alte țări. American cu origini irlandeze, a făcut multe donații și în Irlanda de Nord, pe care a vizitat-o frecvent.

Dar numele lui nu a apărut pe niciunul dintre cele 1.000 de sedii de organizații pe care le-a finanțat cu miliarde. De cele mai multe ori, beneficiarii donațiilor lui au fost informați că banii provin de la un „client” generos care a dorit să rămână anonim. Cei care i-au aflat identitatea au fost rugați să păstreze informația pentru ei.

Cine a fost Charles Feeney, cum și-a ridicat imperiul și de ce a decis să renunțe la el

Feeney a studiat managementul hotelier la facultate și a intrat în afacerile cu magazine duty-free, vânzând băuturi alcoolice, țigări și parfumuri mai întâi americanilor, după care businessul s-a globalizat, iar profiturile au fost enorme.

Până la vârsta de 50 de ani, Feeney și-a cumpărat case de lux în New York, Londra, Paris, Honolulu, San Francisco, Aspen și pe Riviera Franceză. Însă a început „să aibă îndoieli cu privire la dreptul său de a avea atât de mulți bani”, a spus Conor O’Clery într-o biografie a lui Feeney, „The Billionaire Who Wasn’t”.

„Tocmai am ajuns la concluzia că banii nu m-au atras”, i-a spus Feeney lui O’Clery.

Astfel, a renuțat definitiv la stilul de viață extravagant. A început să zboare la clasa economică, să-și cumpere haine din magazine obișnuite și nu s-a mai dus la restaurantele elegante cu care era obișnuit. Și-a vândut limuzinele și a început să meargă cu metroul sau taxiul.

De asemenea, a hotărât să-și doneze toți banii în mod anonim, un lucru pe care doar 1 la sută dintre donatorii americani în fac.

El a reușit să-și păstreze anonimatul până în momentul în care s-a făcut o tranzacție importantă cu o altă companie, ocazie cu care s-a verificat cursul banilor.

Astfel, în 1997, s-a aflat că miliardarul făcea de 15 ani donații uriașe în scopuri filantropice. Charles Francis Feeney s-a născut în Elizabeth, New Jersey, pe 23 aprilie 1931.

Tatăl său a fost agent de asigurări, iar mama a fost asistentă. Charles și surorile lui, Arlene și Ursula, au crescut într-o familie care se lupta să plătească un credit ipotecar lunar de 32 de dolari. În 1959, s-a căsătorit la Paris cu Danielle Morali-Daninos. După ce au avut împreună cinci copii, cei doi au divorțat, în anii 1990.

Feeney i-a dat soției sale toate cele șapte case și o sumă mare de bani. Ulterior, el s-a căsătorit cu Helga Flaiz, secretara pe care a avut-o multă vreme. În ultimii ani de viață, Feeney nu a avut o casă proprietate personală sau mașină și a purtat un ceas de mână de 10 dolari. El și cea de-a doua soție au locuit cu chirie într-un apartament cu două dormitoare, în San Francisco.

Forbes spune că, până la Feeney, niciun miliardar nu a donat toată averea adunată. Feeney își luase angajamentul să doneze absolut toată averea în timpul vieții.

Verificați online statutul certificatului medical! Precizările Casei Naționale de Asigurări Sociale

Casa Națională de Asigurări Sociale amintește tuturor cetățenilor despre posibilitatea de a verifica online statutul certificatului medical.

Pentru a utiliza acest serviciu electronic urmează să introduceți în câmpul respectiv seria şi numărul certificatului (după cum se vede din imaginile de mai jos). 

Acest serviciu electronic permite beneficiarului să verifice statutul certificatului de incapacitate temporară de muncă.

Datele din certificatele de incapacitate temporară de muncă pot avea următoarele statute afişate pe ecran:

Mai multe informații utile referitor la indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă puteți găsi AICI.

”Ne înghite pământul!” Încă un oraș, de această dată din România, în alertă din cauza unei străzi care s-a surpat. Craterul s-ar fi extins peste noapte

Situație critică la Slănic Prahova, acolo unde o stradă s-a surpat și a apărut un crater adânc de doi metri. Zeci de localnici au fost evacuați, iar clădirile din împrejurimi sunt în pericol. Specialiștii geologi sunt în zonă și fac permanent măsurători. Până se va veni cu o concluzie, perimetrul de siguranță a fost extins, iar traficul rutier și pietonal este interzis, scrie digi24.ro.

ACTUALIZARE 14:15 La o zi după craterul format în oraș, localnicii au sesizat probleme și la grădinița Nr.1 din Slănic. Părinții au avertizat autoritățile că pereții unității crapă de pe o zi pe alta. Prefectul județului Prahova a trimis un control la grădiniță pentru a vedea dacă situația are legătură cu craterul din oraș. ISU a venit cu un răspuns în legătură cu această situație. „Urmare a sesizărilor primite, o echipă operativă a ISU Prahova s-a deplasat la imobilul cu destinația grădiniță, care se află la o distanță de aproximativ 400 m fața de locația unde s-a produs tasarea terenului, pentru a verifica informațiile conform cărora situația de urgență produsă în data de 25.04.2024 a afectat și unitatea de învățământ. La locul solicitării, pompierii au constatat existența unor crăpături la pereții imobilului, însă, conform reprezentanțiilor grădiniței, acestea existau și s-au accentuat”, a transmis ISU. Potrivit autorităților, în unitatea de învățământ nu se desfășoară activități. „Până la o expertiză de specialitate, nu putem confirma sau infirma că evenimentul produs reprezintă cauza accentuării crăpăturilor deja existente la unitatea de învățământ preșcolar. Totodată, în cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență din data de 25.04.2025, a fost adusă în discuție și locația grădiniței, experții cooptați neputând să formuleze o recomandare în lipsa unor expertize de specialitate. De asemenea, dorim să informăm că măsurile adoptate au fost luate gradual și au caracter preventiv, iar acestea au ca scop protejarea vieții cetățenilor și nu acela de a crea un disconfort. Dorim să mulțumim locuitorilor imobilelor din zona afectată pentru că au dat curs recomandărilor noastre și să-i asigurăm că toate instituțiile implicate în gestionarea acestui eveniment depun toate eforturile pentru ca disconfortul creat să aibă un impact cât mai mic”, se mai arată în comunicatul ISU.

Localnicii spun că trăiesc un coșmar și că se simt permanent în pericol.

O echipă de experți tehnici este prezentă la fața locului și face verificări pentru a stabili cauza producerii surpării și ce riscuri sunt în zonă. Se iau în calcul mai multe variante, inclusiv un lac subteran care să fi dus la această surpare. De asemenea, zona este exploatată de sute de ani și există și varianta ca sub loc să fie o galerie subterană.

O stradă aglomerată din Buriticupu, un oraș din nord-estul Braziliei, a ajuns acum o prăpastie largă cu o adâncime de 80 de metri – o clădire de 20 de etaje ar încăpea în ea. Canioanele formate în urma eroziunii solului avansează cu o viteză îngrijorătoare și distrug mii de case din America Latină și Africa și amenință terenurile agricole fertile din unele părți din China, SUA și Europa, potrivit BBC.

Aeroportul Internațional Galați-Brăila, așteptat și de moldovenii din sudul Republicii Moldova

Europarlamentarul galatean Dan Nica a anuntat deblocarea proiectului aeroportului din zona Galati-Braila, obiectiv pentru care ROMATSA si-a dat avizul de amplasare, anunță presa română.  

Presedintele Consiliului Judetean Galati, Costel Fotea, a declarant ca avizul ROMATSA a fost obtinut extrem de greu, din cauza proximitatii judetului Galati de granita cu Ucraina, existand necesitatea asigurarii unui spatiu mare de zbor, pentru orice tip de situatie.

Potrivit autoritatilor, pana la finalul acestui an urmeaza sa fie gata studiile tehnice legate de constructia aeroportului, urmand ca anul viitor sa fie scos la licitatie Studiul de Fezabilitate al aeroportului si ulterior se va identifica sursa de finantare (parteneriat public/privat, fonduri europene sau fonduri guvernamentale) necesara constructiei obiectivului.

Conform estimarilor, constructia unui aeroport la Galati s-ar ridica la circa 500 de milioane de euro.

Potrivit studiilor de specialitate efectuate pana in prezent, aeroportul de pasageri dar si de marfuri de la Galati este gandit sa se amenajeze pe o suprafata de 250 de ha (cu posibilitate de extindere cu inca 115 ha) pe raza localitatilor galatene Tudor Vladimirescu, Slobozia Conachi si Branistea. Terminalul de pasageri va include o constructie cu parter si etaj, avand in total 7 porti de intrare Schengen si 3 porti non-Schengen, o parcare auto, zona terminalului cargo, turnul de control si alte constructii necesare.

Estimarile facute arata ca dupa 15 ani de functionare, aeroportul va avea un trafic de un milion de pasageri pe an, fiind vorba despre locuitorii din Galati, Braila, Vrancea, Buzau, dar si Republica Moldova sau Ucraina.

O horă moldovenească pe Aeroportul din Atena
Articolul anterior
Un bărbat și o femeie, ambii născuţi în Republica Moldova, vor fi expluzați din Franța. Ce faptă au comis
Articolul următor