Reprezentanții Administrației de Stat a Drumurilor prezintă informații actualizate privind starea drumurilor publice naționale. Așadar, potrivit ASD, pe parcursul nopții de 26 decembrie, lucrările de întreținere a drumurilor naționale pe timp de iarnă au continuat în regiunile unde au fost necesare intervenții ale unităților teritoriale SA ,,Drumuri”, scrie realitatea.md.
Mai exact, în zonele Nord, Centru și Sud, s-au efectuat lucrări de patrulare, deszăpezire și combatere a lunecușului, cu excepția sectoarelor Cahul, Taraclia, Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești, unde nu au fost executate lucrări.
„În procesul tehnologic au fost antrenate: utilaje speciale – 174 (unități); material antiderapant – 2432 (tone); muncitori rutieri – 223 (persoane). În prezent, accesibilitatea infrastructurii rutiere este asigurată în condiții de iarnă pe toată rețeaua de drumuri naționale”, se arată în nota informativă a ASD.
Administrația de Stat a Drumurilor atenționează conducătoriii auto să se conformeze prevederilor Regulamentului Circulației Rutiere în vigoare privind echiparea autovehiculelor cu pneuri corespunzătoare și adaptarea regimului de viteză la condiţiile de circulație pe timp de iarnă.
În cazul dificultăților în trafic, pentru a solicita intervenția drumarilor, participanții la trafic pot apela la numerele: 22-55-30; 74-89-61; 060 477 117.