Locuiește de una singură și încearcă să facă față greutăților vieții așa cum poate ea. Eugenia s-a născut cu nanism. La vârsta de 59 de ani, are 110 cm înălțime. Chiar dacă trece prin mari dificultăți, spune că și-a acceptat soarta și, cu credință în Cel de Sus, își trăiește viața în care fiecare zi e o luptă.
Într-un interviu emoționant acordat jurnalistului Adrian Prodan, femeia a povestit cum e viața atunci când suferi de nanism, ce boli o chinuie, cine îi trece pragul acum, dar și care sunt lucrurile pe care și le-ar dori în acest moment.
A suferit mult după ce și-a pierdut părinții și sora, rămânând singură, fără ajutor și alinare din partea celor dragi.
Femeia povestește că, la 6 ani, și-a dat seama că nu este ca alți copii de vârsta ei, iar mama a fost cea care a încurajat-o mereu.
,,Nu te întrista, îmi zicea mama. Dumnezeu să îți dea minte să judeci, fereasca domnul să stai la pat, cum stau alții, așa îmi spunea mereu. În școală am fost eminentă, am vrut să devin contabil, îmi plăcea matematica”. Visul ei nu s-a realizat, iar acum în pragul bătrâneții, nevoile și greutățile au devenit mai multe. A rămas fără mamă la 35 de ani, iar peste 7 ani i-a murit și tatăl.
La 42 de ani a rămas singură, după ce și-a pierdut și sora. Eugenia spune că nu are nevoie de multe lucruri acum. ,,Să-mi trăiesc ultima zi a vieții pe propriile picioare, asta îmi doresc cel mai mult”. Cei care binevoiesc să îi întindă o mână de ajutor femeii bântuite de greutăți, pot lua legătura cu aceasta la numărul de telefon 060759682.