A ucis o fetiţă de 10 ani şi pe fratele ei. Părinţii copiilor îl angajaseră zidar

Un român a ucis o fetiţă de 10 ani şi pe fratele ei, în Ecuador. Părinţii copiilor îl angajaseră zidar şi acesta a fost lăsat singur în casă cu micuţii.

separator
Adrian S., de 33 de ani, de naționalitate română, a fost identificat drept presupusul autor al unei duble crime în oraşul ecuadorian Ambato, infracțiuni comise vineri dimineață devreme, scrie lahora.com.ec, potrivit observator.tv.

Românul i-a ucis pe doi dintre cei trei copii ai familiei care îl angajase pentru lucrări de zidărie, fiul de 14 ani şi sora de 10 ani acestuia. Poliţia a anunţat că unul dintre cadavre avea lovituri la mână şi la cap, iar celălalt la gât.

Părinții victimelor au plecat joi într-o călătorie la Ibarra, în timp ce copiii au rămas singuri acasă. Când s-au întors acasă la primele ore ale dimineții de vineri, au găsit doi dintre copii fără viață. Cel de-al treilea frate, de 5 ani, l-ar fi observat pe Adrian. S. cum îi ucide fraţii.Părinții victimelor l-au angajat pe cetățeanul român pentru a face lucrări de zidărie în casă. Cu toate acestea, vineri nu s-a prezentat pentru muncă, ceea ce a ridicat suspiciuni împotriva lui. Presa din Ecuador scrie că românul fusese de curând eliberat din închisoare şi e posibil ca mobilul crimelor să fi fost furtul.

Un judecător a emis un mandat de urmărire generală şi capturare şi dacă va fi prins şi găsit vinovat de cele două crime, românul poate fi condamnat la o pedeapsă maximă de 40 de ani de închisoare.

Cristy Rouge a născut o fetiță!
Articolul anterior
O celebră vedetă de peste Prut, fotografiată în pat cu basarabeanul Dima Trofim. Cum au fost surprinși cei doi?
Articolul următor
Alte articole interesante