Accesul în terminalul Aeroportului Internațional Chișinău, restricționat până pe 30 noiembrie

Accesul în terminalul Aeroportului Internațional Chișinău va rămâne restricționat până la data de 30 noiembrie, conform unui anunț al Poliției de Frontieră, scrie ziuadeazi.md.

Decizia a fost luată de Grupul de management și permite accesul doar pasagerilor cu bilet și document de călătorie, precum și personalului autorizat și echipajelor aeronavelor.

Poliția de Frontieră îndeamnă pasagerii să călătorească responsabil și să se prezinte cu cel puțin trei ore înainte de zborul planificat, pentru a facilita parcurgerea formalităților necesare și pentru a evita întârzierile. Accesul în terminalul aeroportuar este restricționat din 1 mai.

Un tânăr din Cricova, dispărut fără urmă încă în luna august, căutat cu disperare de apropiați

A dispărut de mai bine de trei luni, iar de atunci nu se mai cunosc informaţii despre el. Este vorba despre zn tânăr în vârstă de 25 de ani, originar din Cricova, municipiul Chişinău. Acesta esta căutat cu disperare, după ce a plecat de acasă din data de 2 august. 

Potrivit informaţiilor, acesta se numeşte Cristian Botezat, are înălţimea de 185 cm, părul de culoare deschisă, un tatuaj pe piept şi corpolenţă slabă. În ziua dispariţiei, acesta puta haine sport. 

Cei care cunosc detalii sunt rugaţi să sune la numărul uni de urgenţă 112 sau la 079-61-63-81.

Clipe emoționante pentru două echipe de felceri, toți bărbați, de pe ambulanță. Două fetițe s-au grăbit să vină pe lume înainte ca mamele să ajungă la maternitate

Două fetițe s-au grăbit să vină pe lume: Echipele SAMU Ialoveni au asistat 2 nașteri la etapa de prespital, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Clipe emoționante pentru colaboratorii Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească. În acest weekend echipele SAMU Ialoveni au asistat 2 nașteri în condiții de prespital, una la domiciliul pacientei, iar alta în autoambulanță.

În dimineața zilei de 02 noiembrie, o gravidă din satul Rezeni, raionul Ialoveni a solicitat intervenția ambulanței pe motivul ,,Sarcina 38 săptămâni”. Echipa SAMU Ialoveni a sosit la locul solicitării și a preluat rapid pacienta care era la a-III-a sarcină. În timpul transportării la spital, ora 10:20 s-au auzit primele țipete ale nou-născutului de gen feminin. Ulterior, mama și fetița cu scorul Apgar de 7-8 puncte au fost transmise specialiștilor din cadrul IMSP Institutul Mamei şi Copilului.

La data de 03 noiembrie, ora 19:53, soțul unei femei care era în travaliu a solicitat de urgență intervenția Serviciului de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească. Echipa SAMU Ialoveni a intervenit prompt la gravida de 30 ani, care prezenta toate semnele caracteristice debutului nașterii. La ora 20:12 a fost adusă pe lume o fetiță cu greutatea aproximativă de 2600 gr. Ulterior, lăuza și nou-născutul au fost transportate la IMSP Institutul Mamei şi Copilului.

Felicitări echipelor SAMU Ialoveni

Prima echipă AMU:

Asistent medical – Mihail Hoptii

Infirmier – Victor Linga

Șofer – Igor Sîrghi.

A doua echipă AMU:

Asistent medical – Maxim Dadu

Infirmier – Vladimir Bostănică

Șofer – Gheorghe Frunză.

A venit la furat lemne cu Volkswagen-ul. Un bărbat din Telenești a rămas fără mașină pentru isprava sa

Inspectorii de mediu din Sîngerei au descoperit recent o acțiune de tăiere ilegală a nouă arbori, în extravilanul localității Pepeni. În urma verificărilor, autoritățile au identificat contravenientul: un cetățean din localitatea Bănești, raionul Telenești. Acesta conducea un autovehicul de tip Volkswagen Golf, fără a deține permis de conducere, și tracta o remorcă neînmatriculată, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Pentru gestionarea situației, inspectorii au solicitat intervenția Inspectoratului de Poliție Sîngerei, care a dispus ridicarea vehiculului și transportarea acestuia la o parcare specială. Masa lemnoasă obținută ilegal, aproximativ 2 metri cubi, a fost ridicată și predată administrației publice locale pentru a fi valorificată în beneficiul comunității.

Inspectoratul pentru Protecția Mediului reamintește cetățenilor importanța respectării legislației în domeniul forestier și sancțiunile aplicate celor care încalcă legea.

Acțiuni precum tăierile ilegale afectează grav patrimoniul forestier și biodiversitatea locală, iar autoritățile vor continua să monitorizeze strict respectarea normelor pentru a preveni astfel de fapte.

Trei persoane, bănuite în schema cu „ruda implicată în accident”, reținute după ce victimele au fost prejudiciate cu sute de mii de lei
Articolul anterior
32 de ani fără marii artiști Ion și Doina Aldea-Teodorovoci, artiștii care ne-au lăsat îndurerați. Mesajul Maiei Sandu
Articolul următor