Accident grav în apropiere de Bălți. Un polițist de 26 de ani a decedat pe loc!

Un accident grav a avut loc în apropiere de Bălți. Un polițist din Sângerei a decedat după ce s-a izbit violent într-un automobil.

separator
4431771

Potrivit oamenilor legii, tragedia a avut loc azi noaptea în apropiere de satul Bilicenii-Vechi, raionul Sângerei.

Un polițist din orașul Sângerei, în vârstă de 26 de ani, fiind în afara orelor de serviciu și aflându-se la volanul unui Volkswagen, s-a tamponat frontal cu un alt automobilul condus de un locuitorul din satul Nicolaevca, raionul Sângerei, în vârstă de 67 de ani, raportează protv.md.

În urma impactului violent, polițistul a decedat pe loc, iar șoferul din celălalt automobil, împreuna cu trei pasageri au fost transportați de urgență la spital.

4431731 4431741 4431751 4431761 4431771

Președintele Donald Trump într-un interviu pentru Time, la 100 zile de la al doilea mandat: „Crimeea este a ruşilor. Obama este cel care le-a dat-o şi nu eu”

Crimeea va rămâne sub control rus”, a declarat preşedintele american Donald Trump într-un interviu acordat revistei Time şi publicat vineri, cu ocazia primelor 100 de zile ale celui de-al doilea mandat al său.

„Crimeea va rămâne sub controlul Rusiei, Zelenski înţelege asta şi toată lumea înţelege că este sub controlul lor de mult timp”, declară Trump.

„Încă o dată, acesta este războiul (fostului preşedinte democrat Barck) Obama. Este un război care nu ar fi trebuit să aibă loc niciodată. Eu îl numesc războiul care nu ar fi trebuit să aibă loc”, a menționat Trump.

„Crimeea este a ruşilor. Barack Hussein Obama este cel care le-a dat-o şi nu eu”, a insistat el, scrie News.ro.

Un plan de pace american propus Kievului recunoaşte cuceririle Rusiei. Potrivit site-ului american Axios, acest plan prevede recunoaşterea „de jure” către Statele Unite a suveranităţii ruse în Crimeea anexată în 2014 şi recunoaşte „de facto” controlul Rusiei asupra regiunilor Lugansk, Doneţk, Herson şi Zaporojie, ocupate în prezent în întregime sau parţial de forţe ruse.

„Cred că declanşarea războiului a avut loc atunci când ei au început să vorbească despre aderarea la NATO”, a mai spus Trump în interviu.

„Dacă nu ar fi vorbit despre acest lucru, ar fi fost mult mai puţine şanse ca el să izbucnească”, a declarat preşedintele Statelor Unite în acest interviu-fluviu realizat cu ocazia marcării a 100 de zile de la revenirea sa la Casa Albă.

„Nu cred că Ucraina va putea adera vreodată la NATO”, a mai spus el. „Cred că pacea (în Ucrana) este posibilă. Cu mine ca preşedinte, este posibilă, chiar foarte probabilă. Dacă altcineva este preşedinte, nicio şansă”, a mai declarat Trump.

Fiul unei directoare din CIA a murit în Ucraina luptând pentru armata rusă

Fiul directoarei adjuncte a unui departament al Agenţiei Centrale de Informaţii a SUA (CIA) a murit în războiul din Ucraina, în timp ce lupta în armata rusă, relatează vineri agenţia EFE, citată de Agerpres.

Americanul Michael Gloss, în vârstă de 21 de ani, a anunţat pe 13 august 2023, într-o conversaţie cu prieteni ai săi, că se află în Rusia, la Vladikavkaz, capitala Osetiei de Nord. Nici o lună mai târziu, pe 5 septembrie, numele său a apărut în baza medicală de date a Moscovei, în evidenţa unui comisariat militar cunoscut pentru recrutarea de combatanţi străini.

Ulterior, el a fost dus la un centru de instrucţie militară din regiunea Moscova, unde a fost identificat în mai multe videoclipuri de pe reţelele sociale, înregistrate de mercenari nepalezi, în care tânărul american apărea îmbrăcat în uniformă militară.

Michael Gloss şi-a accesat ultima dată contul de social media pe 14 martie 2024, iar două săptămâni mai târziu divizia în care era înrolat a înaintat către poziţiile armatei ucrainene.

El a murit pe 4 aprilie 2024 şi a fost înmormântat opt luni mai târziu în comitatul său natal, Fairax, lângă Washington.

Tânărul american călătorise anterior prin lume în misiuni umanitare, inclusiv în Turcia, în urma cutremurului devastator din 2023.

Prietenii şi familia spun că era preocupat de ecologie, dar şi de politici sociale, şi foarte ostil faţă de politica externă a SUA. Ei afirmă că nu au observat la el vreo simpatie faţă de Rusia.

Mama sa, Juliane Gallina, lucrează de peste 30 de ani în serviciile secrete americane, activând, de asemenea, în armată, iar din februarie 2024 este directoare adjunctă în departamentul pentru inovaţie digitală al CIA.

Tatăl său, Larry Gloss, veteran al Marinei şi participant la operaţiunea „Furtună în Deşert”, pentru eliberarea Kuweitului după invazia irakiană, a avut şi el legături cu serviciile de informaţii americane prin activităţi în sectorul de securitate cibernetică.

Sportivii moldoveni au obținut trei medalii la Campionatul European de Sambo

Lotul național de sambo al Republicii Moldova a obținut trei medalii la Campionatul European, rezervat seniorilor, care s-a desfășurat în orașul Limassol, Cipru.

Veaceslav Plămădeală a cucerit medalia de argint în categoria de greutate de 79 kg, aceasta fiind cea mai bună prestație a lotului național.

Lucian Brai a obținut medalia de bronz la proba combat sambo, în categoria de 71 kg.

Vera Zorea a ocupat locul III în categoria de 54 kg, obținând a treia medalie pentru Republica Moldova.
 
Campionatul European de Sambo s-a desfășurat pe 2 și 24 aprilie.

Arde grăsimile cu măr, ghimbir şi pătrunjel
Articolul anterior
Cum arată cele mai frumoase femei din lume fără machiaj
Articolul următor
Close menu