Accident grav la Măgdăcești: Un TIR și un microbuz s-au ciocnit violent

Accident grav la Măgdăcești. Potrivit imaginilor video, trimise la adresa redacției impactul a avut loc între un TIR și un microbuz Ford Transit. La fața locului a intervenit o echipă de descarcerare, scrie unimedia.info.

colaj foto: unimedia.info

Potrivit imaginilor video în preajmă se circulă cu dificultate.

Ziua Universală a Iei va fi sărbătorită la Roma

Ziua Universală a Iei va fi sărbătorită în acest an, la Roma, printr-o suită de evenimente organizate de Ambasada României în Republica Italiană și Accademia di Romania in Roma alături de Președinția Comisiei de Cultură din Camera Deputaților a Parlamentului Italiei, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București și Muzeul Civilizațiilor din Roma. Despre acestea anunță Institutul Cultural Român.

Astfel, pentru a celebra această importantă sărbătoare dedicată tradițiilor populare românești înscrise în patrimoniul imaterial UNESCO, Muzeul Civilizațiilor din Roma (Piazza Guglielmo Marconi 8) va găzdui, timp de o lună, expoziția„ ROMÂNIA-ITALIA: Arta broderiei și a ceramicii, patrimoniul umanității” (18 iunie – 14 iulie), precum și o conferință științifică și ateliere de țesut dedicate copiilor.

Programul este următorul:

  • 18 iunie – 14 iulie 2024, Salonul de Onoare al Muzeului Civilizațiilor din Roma

Expoziția „ROMÂNIA-ITALIA: Arta broderiei și a ceramicii, patrimoniul umanității” prezintă o selecție de costume tradiționale și obiecte din ceramică din colecțiile Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gustiˮ din București, din diferite regiuni ale României (Banat, Bucovina, Maramureș, Muntenia, Moldova, Olteniași Transilvania)și costume tradiționaleși obiecte de ceramică din patrimoniul Muzeului Civilizațiilor din Roma, din diferite regiuni ale Italiei (Abruzzo, Calabria, Campania, Lazio, Liguria, Marche, Molise, Piemonte, Sardegna, Sicilia, Toscana, Umbria, Valle d’Aostași Veneto), într-un dialog al tradițiilor populare din cele două țări.

Cu ocazia inaugurării expoziției, Romfilatelia va lansa produsul filatelic dedicat iei și ceramicii românești și italiene, simboluri ale patrimoniului umanității. De asemenea, va fi prezentată o expoziție de mărci poștale ce pun în valoare tradițiile și obiceiurile românești.

  • 19 iunie 2024, ora 15:00, Sala de conferințe a Muzeului Civilizațiilor

Colocviul „ROMÂNIA-ITALIA: Arta broderiei și a ceramicii, patrimoniul umanității”dedicat dialogului româno-italian privind restaurarea, conservarea și promovarea costumelor tradiționale și a ceramicii din cele două țări. În cadrul colocviului vor participa: Federico Mollicone, președintele Comisie de Cultură din Camera Deputaților a Parlamentului Italian, Dr. Andrea Villani, directorul Muzeului Civilizațiilor din Roma, Conf. univ. dr. Paulina Popoiu, director general al Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București, Leandro Ventura, directorul Institutului Central pentru Patrimoniul Imaterial din Roma, Dr. Francesco Aquilanti, coordonatorul colecțiilor de etnografie italiană din cadrul Muzeului Civilizațiilor din Roma, Dr. Georgiana Onoiu, șef secție Tezaurizare patrimoniu cultural, evidență științifică și baze de date din cadrul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” și Dr. Mihai Stan, responsabil proiecte culturale în cadrul Ambasadei României în Italia.

  • 29 iunie 2024, de la ora 11:00, Sala Atelier a Muzeului Civilizațiilor

Muzeul Civilizațiilor din Roma și Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București propun, în cadrul expoziției„ROMÂNIA-ITALIA: Arta broderiei și a ceramicii, patrimoniul umanității”, o serie de ateliere de broderie pentru copii, intitulateric-AMIAMO (insieme), ateliere menite a prezenta tinerilor arta broderiei din cele două țări.

Toate evenimentele sunt organizate în parteneriat cu Romfilatelia, Institutul Cultural Român și Biblioteca Europeană din Roma, sub patronajul Comisiei Naționale Italiene pentru UNESCO și al Primăriei Romei.

sursa: www.radiochisinau.md

Norvegia alocă circa 100 de milioane de euro pentru sectorul energetic din Ucraina

Premierul norvegian Jonas Gahr Store a declarat într-un comunicat preluat duminică de AFP că ţara sa va aloca 1,1 miliarde de coroane (circa 96 de milioane de euro) pentru reparaţii ale infrastructurii energetice a Ucrainei şi asigurarea furnizării de electricitate înainte de iarna viitoare.

„Rusia efectuează atacuri masive şi sistematice pentru paralizarea energiei electrice, dar ucrainenii lucrează zi şi noapte pentur a menţine furnizarea vitală de electricitate pentru populaţie”, a precizat şeful guvernului de la Oslo, transmite digi24.ro.

Conform celor mai recente estimări ale guvernului ucrainean, bombardamentele ruseşti asupra infrastructurii energetice au redus producţia de energie electrică a Ucrainei la jumătate faţă de nivelul din iarna trecută.

Store a afirmat că Norvegia discută cu Kievul despre modul cel mai eficient în care ar putea fi utilizate fondurile puse la dispoziţie. „Ucrainenii înşişi sunt cei mai în măsură să ştie ce este necesar”, a spus el, insistând asupra importanţei lucrărilor de reparaţii înainte de sosirea iernii.

S-a decis deja că aproximativ 10 milioane de euro vor fi alocate reparaţiilor în regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei, afectată grav de atacurile recente din partea Rusiei. În zonă urmează să fie instalate panouri solare pentru şapte maternităţi şi teatre de operaţiuni, arată comunicatul difuzat de Norvegia în timp ce prim-ministrul se afla în Elveţia, la summitul de la Buergenstock pentru pace în Ucraina.

În 2022, Norvegia a susţinut sectorul energetic ucrainean cu 2,1 miliarde de coroane, iar anul trecut – cu 1,9 miliarde. Regatul scandinav a promis de asemenea 75 de miliarde de coroane (circa 6,5 miliarde de euro) pentru ajutoare militare şi civile destinate Ucrainei în perioada 2023-2027. 

Ministrul Mihai Popșoi a participat la Forumul de Securitate a Mării Negre desfășurat la Odesa

Șeful diplomației Republicii Moldova Mihai Popșoi a participat la Forumul de Securitate a Mării Negre, care s-a desfășurat în orașul Odesa, Ucraina.

Mihai Popșoi a participat la Forumul de Securitate a Mării NegreFoto: Ministerul Afacerilor Externe

În cadrul panelului cu genericul „Trasarea căilor pentru rezolvarea conflictului transnistrean”, ministrul Popșoi a făcut o retrospectivă a evoluțiilor în dosarul transnistrean și a provocărilor actuale cu care se confruntă Republica Moldova, în contextul războiului din Ucraina.

Cu referire la principalele obiective ale rezolvării conflictului transnistrean oficialul moldovean a reiterat necesitatea menținerii dialogului constant dintre Chișinău și Tiraspol, prevenirea escaladării situației de securitate și reintegrarea treptată a regiunii transnistrene. Angajamentul nostru pentru o soluționare pașnică, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova în cadrul granițelor recunoscute internațional, rămâne unul ferm.

„Am vorbit și despre războiul nejustificat al Federației Ruse împotriva Ucrainei, care ucide oameni nevinovați. Acest război trebuie oprit imediat! Oamenii trebuie să trăiască în liniște și pace. Cu părere de rău, efectele agresiunii militare ruse împotriva Ucrainei sunt puternic resimțite și în țara noastră. Astăzi, Ucraina luptă și pentru independența Republicii Moldova și numai datorită curajului poporului ucrainean au fost evitate cele mai sumbre scenarii.

În cadrul panelului, am detaliat și pașii pe care îi întreprinde țara noastră pentru a se integra în marea familie europeană. Sunt sigur că atât Republica Moldova, cât și Ucraina, vor deveni membri ai Uniunii Europene cât mai curând posibil. Cu toții ne dorim să locuim în pace și în bunăstare într-o casă comună europeană.

Tot astăzi, am discutat cu Guvernatorul Regiunii Odesa, Oleh Kiper. L-am asigurat de tot sprijinul țării noastre și i-am mulțumit pentru că apără Republica Moldova și întreaga Uniune Europeană”, a declarat ministrul Mihai Popșoi.

Fotbaliștii de la FC Petrocub au un nou fan! Aceștia au fost felicitați de președinta Maia Sandu
Articolul anterior
Andreea Bostănică, scăldată în cadouri de zeci de mii de euro. Se laudă că îi intră în conturi 20.000 euro pe săptămână
Articolul următor