Accident tragic lângă Milești: Un motociclist și-a pierdut viața

Un accident grav s-a produs joi, 23 mai, în jurul orei 16:00, în apropierea satului Milești.

În jurul orei 16:00, polițiștii din Nisporeni au fost alertați despre producerea unui accident rutier pe traseul din apropierea satului Milești.

La fața locului, oamenii legii au stabilit că un tânăr de 24 de ani, conducând un Ford Transit s-ar fi tamponat cu o motocicletă de model Kavaki, condusă de un bărbat de 68 de ani, care a decedat la fața locului.

Totodată, polițiștii au constatat preliminar că, motociclistul nu ar fi cedat trecerea Ford-ului care se deplasa pe drum cu prioritate.

În rezultatul testării alcoolscopice, oamenii legii au stabilit că șoferul nu era în stare de ebrietate alcoolică.

Polițiștii continuă să investigheze circumstanțele producerii accidentului rutier.

IGP reiterează: nerespectarea regulilor de circulație produce tragedii. Fiți prudenți la drum!

Accesul în cele mai populare insule grecești ar putea fi limitat. Care este cauza

Premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, spune că a venit timpul să fie introduse restricţii cu privire la numărul navelor de croazieră care vizitează cele mai populare insule, aceasta fiind prima măsură a Executivului de la Atena pentru a contracara efectele „supraturismului”.

Accesul în cele mai populare insule grecești ar putea fi limitat. CauzaImagine simbol

„Cred că o vom face anul viitor”, a spus Mitsotakis într-un interviu pentru Bloomberg, cu privire la decizia de a plafona vizitele navelor de croazieră, transmite adevarul.ro.

Noile reguli ar putea duce la restricţionarea numărului total de dane din insule sau la introducerea unui sistem de licitaţie pentru sloturi, a adăugat Mitsotakis, potrivit Agerpres. Pentru Grecia acesta este un subiect extrem de important.

Turismul este responsabil pentru aproape un sfert din Produsul Intern Brut al Greciei, iar după încheierea pandemiei de Covid, ţara a depăşit record după record când vine vorba de vizitele şi cheltuieile turiştilor.

În 2023, Grecia a primit 32,7 milioane de turişti, cu 18% mai mulţi decât în 2022, iar în primul trimestru din acest an a înregistrat o creştere de aproape 25% a numărului de vizitatori.

De asemenea, croazierele au generat anul trecut venituri de 847,4 milioane de euro, mai mult decât dublu faţă de cifra din 2022.

O țară din sud-estul Europei a arătat în miez de iunie ca în plină iarnă, din cauza grindinei

Vremea rea face probleme și la vecinii sârbi.

Serbia a arătat în miez de iunie ca în plină iarnă, din cauza grindineiFoto: Captură ecran

O furtună puternică, însoțită de grindină, a făcut prăpăd și în vestul Serbiei, transmite stirileprotv.ro.

Bucățile de gheață, de mărimea unei nuci, s-au năpustit asupra Serbiei și unele localități au arătat ca în plină iarnă.

Nu au făcut victime, dar pagubele sunt însemnate. Oamenii locului spun că niciodată nu au mai văzut așa ceva.

Vizita președintelui Italiei la Chișinău: Primăria anunță acces limitat în unele locuri din Capitală

Accesul în anumite zone publice din Capitală va fi restricționat pentru zilele de 17-18 iunie.

Limitare temporară a accesului în unele zone ale Chișinăului. MotivulFoto: Primăria Chișinău

Primăria Municipiului Chișinău anunță că măsura este luată de poliție, în contextul vizitei oficiale în Republica Moldova a președintelui Republicii Italiene Sergio Mattarella.

„Luni și marți, 17-18 iunie 2024, între orele 08:00-18:00, va fi limitat temporar accesul persoanelor în anumite locuri publice din capitală, din centrul orașului și arterele care fac legătura cu Aeroportul Internațional Chișinău, inclusiv desfășurarea manifestărilor în masă, lucrărilor de reparație a drumurilor/a rețelelor electrice/termice, apeduct/canalizare și tăiere a arborilor, în perimetrul străzilor pe unde se va deplasa coloana oficială”, menționează municipalitatea.

Totodată, conducătorii auto sunt îndemnaţi să se conformeze cerințelor agenților de circulație, să manifeste răbdare și disciplină, fără abateri de la Regulamentul circulației rutiere.

Amintim că Șefa statului Maia Sandu se va întâlni marți, 18 iunie, cu președintele Republicii Italiene Sergio Mattarella, care va efectua o vizită de două zile la Chișinău.

Seceta din țară dă mari bătăi de cap agricultorilor din țară. Aceștia cer autorităților să declare stare de urgență
Articolul anterior
Cum arată Circul din Chișinău după renovare: UE a investit 2,2 milioane de euro
Articolul următor