Un student originar din Israel, care a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și-a făcut apariția la ceremonia de absolvire cu pieptul acoperit de bancnote euro și dolari.
Fotografia a fost publicată, pe 15 iunie, pe pagina de Facebook a instituției de învățământ.
„Absolvirea unei instituții de învățământ superior este o mare bucurie pentru familiile din Israel. Părinții, bunicii, surorile, frații și verișorii fac mii de kilometri pentru a fi prezenți la Ceremonia de depunere a Jurământului medicului și farmacistului. Conform tradiției, la finalul ceremoniei, fiecare membru al familiei oferă în dar bani (euro, dolari ș.a.), formând o salbă de care sunt prinse flori, monede, pietre prețioase, medalioane sau lănțișoare de aur. USMF „Nicolae Testemițanu” respectă și promovează cultura și tradițiile, inclusiv a studenților internaționali”, se arată în mesajul reprezentanților Universității de Medicină, confform Newsmaker.
Aspectul tânărului a provocat însă critici din partea internauților, care au făcut aluzie la corupție.
Pw 15 iunie, absolvenții USMF „Nicolae Testemițanu” au depus jurământul. În acest an, numărul total este de 948 de absolvenți: 599 – autohtoni și 349 – străini din 11 țări (Australia, Bulgaria, India, Iordania, Israel, Polonia, Rusia, Suedia, SUA, Turcia, Ucraina). Dintre aceștia, 678 au finalizat programul de studii Medicină, 175 – Stomatologie, 60 – Farmacie, 18 – Medicină preventivă, 12 – Optometrie și 5 – Asistență medicală generală.