Locul și data desfășurării: Pe 1 decembrie 2024, ora 17:00, în Piața Marii Adunări Naționale, va fi inaugurat Târgul de Crăciun și Sărbătorile de Iarnă 2025, cu o serie de activități pentru întreaga familie, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
Descrierea evenimentului: Aprinderea luminițelor Pomului de Crăciun din Piața Marii Adunări Naționale va fi un eveniment cultural special, care ne va transpune într-o adevărată poveste de iarnă, susținut de artiști îndrăgiți:
Orchestra Moș Crăciunilor
Capela Corală Academică „Doina”
Ansamblul de violoniști „Divertisment”
Corala „Vocile Primăverii”
Pianiștii Iurie Mahovici și Anatol Lapicus.
La sărbătoare vor fi prezente și colective artistice de copii şi dansatori.
Târgul de Crăciun va fi deschis în perioada: 1 decembrie 2024 – 15 ianuarie 2025 și va include numeroase standuri cu produse și mărfuri tradiționale, cadouri de Crăciun, decorațiuni, dulciuri, băuturi calde și multe altele.
Pentru vizitatori este prevăzut un program divers, care include concerte, spectacole pentru copii, ateliere de creație și un loc special amenajat pentru întâlniri cu Moș Crăciun.
Printre atracțiile principale ale Târgului mai menționăm: patinoarul, caruselele, zone de fotografii și altele.
Invităm toți locuitorii și oaspeții capitalei să se bucure de spiritul Crăciunului alături de familie și de prieteni.
Autoritățile anunță un nou program de ajutor financiar în sezonul rece pentru gospodăriile vulnerabile ale moldovenilor și refugiaților ucraineni
Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în parteneriat cu People in Need, cu suportul financiar al Uniunii Europene, anunță o nouă inițiativă: „Asistență financiară de iarnă pentru gospodăriile vulnerabile ale moldovenilor și refugiaților ucraineni”, care va avea loc în perioada ianuarie – martie 2025, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
Această inițiativă își propune să sprijine gospodăriile vulnerabile din Republica Moldova, inclusiv refugiații ucraineni aflați sub protecție temporară, prin acordarea de compensații financiare pentru a atenua impactul crizei energetice, mai ales în sezonul rece.
În acest sens a fost semnată o nouă anexă, în cadrul Memorandumului de Înțelegere între Ministerul Muncii și Protecției Sociale și People in Need Moldova.
Această măsură urmărește să sprijine grupurile vulnerabile în perioada sezonului rece, prin acoperirea parțială a costurilor crescute de trai, generate de criza energetică, utilizând fonduri alocate de către People in Need și Uniunea Europeană. Bugetul total al programului de suport este de 700.000 Euro, care vor fi oferiți sub formă de compensații nominative pentru sprijinirea categoriilor de beneficiari stabilite.
Această inițiativă subliniază angajamentul Ministerului Muncii și Protecției Sociale și al organizației People in Need de a sprijini cele mai vulnerabile grupuri din Republica Moldova, consolidând protecția socială și solidaritatea în fața crizei energetice.
Inițiativa a fost posibilă grație contribuțiilor din fondurile People in Need, resursele SOS Ukraine – donațiile poporului ceh, și finanțării Uniunii Europene.
Lot de ustensile utilizate în medicina dentară, de aproape un milion de lei, confiscat în vamă! Un individ riscă să fie cercetat penal
Lot de ustensile utilizate în medicina dentară, de aproape un milion de lei, confiscat în vamă! Cazul a fost documentat de funcționarii postului vamal Leușeni, după ce, pe sensul de intrare în țară, pentru efectuarea controlului de specialitate s-a prezentat un autoturism de model ,,BMW X7”, care se deplasa din România, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
Șoferul, un bărbat cu dublă cetățenie (MDA/ROU), în vârstă de 49 de ani, a selectat „coridorul verde” de control și conform declarațiilor acestuia, transporta doar bunuri personale.
În rezultatul controlului vamal, în habitaclul autoturismului, sub banchetele din față și spate, printre bunurile personale transportate, funcționarii vamali au depistat un lot comercial de ustensile utilizate în medicina dentară, nedeclarate autorității vamale. Valoarea în vamă a mărfurilor nedeclarate a fost estimată la 900 170 lei.
Lotul de marfă a fost ridicat, unitatea de transport a fost indisponibilizată, iar cazul urmează să fie investigat de ofițerii Direcției urmărire penală din cadrul Serviciului Vamal.
Zelenski acceptă să meargă la negoceri cu Vladimir Putin, dar îi impune condiții lui Donald Trump
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat pentru „Bloomberg” că ar putea purta discuții cu președintele rus Vladimir Putin, dacă președintele american Donald Trump va oferi Ucrainei garanții de securitate. Declarația a fost relansată de TASS, scrie stiripesurse.ro.
Discuțiile de pace cu Rusia „trebuie să fie echitabile”, iar acest lucru „depinde” nu doar „de Statele Unite”, ci și „de Uniunea Europeană”, a scris președintele ucrainean la Telegram, joi dimineață, comentând interviul acordat miercuri în „Bloomberg”.
„Sfârșitul războiului ar trebui să fie o victorie pentru Trump, nu pentru Putin”, a declarat șeful statului ucrainean agenției de presă americane, adăugând că fără garanții de securitate puternice și ireversibile din partea Statelor Unite și a Europei, o încetare a focului ar putea permite Rusiei să se rearmeze și să-și reînnoiască ofensiva.
„Singura întrebare este ce garanții de securitate oferă și, sincer, vreau să înțeleg înainte de discuții”, a adăugat Zelenski. „Negocierile pot fi corecte sau nedrepte. Și aici depinde foarte mult de modul în care privim justiția, în mod egal sau diferit”, a subliniat Zelenski pe contul său de Telegram. „Depinde de Statele Unite ale Americii, de noua administrație, de Uniunea Europeană, de opinia lor, de independența lor. Astăzi depinde și de poziția aliată a Americii și a Europei, într-un anumit sens de Sudul global”, a spus Zelenski.
„Întrebarea este dacă Ucraina va fi, ca odată în formatul Normandia, singură și cu toți ceilalți. Sau (dacă) Ucraina va fi cu aliații săi și de data aceasta Rusia va fi singură. Acesta este sensul negocierilor corecte”, a continuat Zelenski, concluzionând: în interviul acordat „Bloomberg”, „am vorbit despre condițiile pentru discuțiile de pace și despre importanța sprijinului partenerilor pentru a obține un rezultat echitabil în dialogul cu Rusia”.
Miercuri, președintele ucrainean a mai subliniat că orice forță de menținere a păcii din Ucraina trebuie să includă și Statele Unite, explicând că aliații europeni ai Kievului nu au suficienți soldați pentru a reprezenta un efect de descurajare realist pentru Vladimir Putin. „Nu poate fi fără Statele Unite”, a spus Zelenski, cerându-le lui Donald Trump și lui Xi Jinping să-și folosească influența pentru a ajuta la încheierea războiului din Ucraina.
Miercuri, președintele Trump a scris pe Truth că, dacă nu va exista un acord cu Rusia în curând pentru Ucraina, „nu voi avea de ales decât să impun mai multe taxe, impozite și sancțiuni pentru tot ceea ce se vinde din Rusia către Statele Unite”.
„Nu încerc să fac rău Rusiei, îmi place poporul rus și am avut întotdeauna o relație foarte bună cu președintele Putin. Nu trebuie să uităm că Rusia ne-a ajutat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”, a adăugat magnatul.
„Ajungeți la un acord acum și puneți capăt acestui război ridicol”, a adăugat Trump, adresându-se lui Putin. „Dacă nu se va ajunge la un acord în curând, nu voi avea de ales decât să impun noi taxe, impozite și sancțiuni asupra a tot ce este vândut de Rusia și diverse alte țări participante către Statele Unite. Să punem capăt acestui război, care nu ar fi început niciodată dacă aș fi fost președinte. O putem face pe calea ușoară sau pe calea grea. Este timpul să ajungem la un acord, nu ar trebui să se mai piardă vieți”, a concluzionat Trump.
Kremlinul, la rândul său, nu vede nimic nou în amenințările lui Donald Trump de a impune noi sancțiuni și tarife Rusiei, dacă nu pune capăt conflictului din Ucraina, a declarat purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov, subliniind că deja în timpul primului său mandat Trump „a fost președintele care a recurs cel mai des la metode de sancționare”. „Îi plac aceste metode, sau cel puțin i-au plăcut în timpul primei sale președinții”, a adăugat Peskov, citat de agenția Interfax. Rusia rămâne pregătită pentru „un dialog egal și cu respect reciproc” cu SUA, precum cel care „a avut loc în timpul primei președinții a lui Trump”, a subliniat Peskov, precizând că „așteptăm semnale, care nu au fost încă primite”.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a mai spus că Moscova nu va uita niciodată ajutorul primit de la SUA în cel de-al Doilea Război Mondial și speră că Trump „va împărtăși bucuria de a sărbători împlinirea a 80 de ani de la victoria” asupra nazismului cu Rusia, după ce miercuri președintele american a declarat că Statele Unite trebuie „să nu uite niciodată” că Rusia „le-a ajutat să câștige al Doilea Război Mondial”.