Adele a fost invitata lui Nikki de Jager în cadrul seriei „Puterea machiajului”, de pe contul de YouTube al acesteia, NikkieTutorials. Artista britanică a acceptat provocarea de a-și lăsa jumătate de față nemachită, în timp ce cealaltă a beneficiat de tehnica de înfrumusețare a stilistei olandeze. Transformarea a fost un proces impresionant, iar rezultatul uluitor.
În timpul întâlnirii, cele două au discutat și despre greșelile de machiaj pe care le-au făcut de-a lungul timpului, Adele oferind și câteva detalii noi despre viața sa personală.
Astfel, cântăreața în vârstă de 33 de ani a povestit că cea mai frecventă gafă a fost să folosească luciul de buze pe post de fard de pleoape.
Adele: „Obișnuiam să beau doar pentru a-i face pe alții interesanți. Oamenii la petreceri sunt atât de plictisitori!”
Vorbind și despre noua ei piesă de pe albumul „30”, „I drink wine”, Adele a dezvăluit că obișnuia să bea la petreceri pentru a-i face pe ceilalți interesanți: „De obicei, beam pentru a-i face pe alții interesanți, mai degrabă decât pentru a mă binedispune!”. „Oamenii la petreceri sunt atât de plictisitori!”.
Adele: Mi-e dor să merg la supermarket fără să fiu recunoscută
Autoarea hitului Hello a povestit și că îi este dor să meargă la supermarket fără să îi fie teamă că va fi recunoscută.
„Pentru că nu-mi place să fiu fotografiată și lucruri de genul acesta, planificarea pentru un drum la supermarket este atât de obositoare”.