Administrația ”GagauziyaLand”, după incidentul de ieri cu fetița de 10 ani

Administrația „GagauziyaLand” spune că fetița de 10 ani, care și-a fracturat piciorul, a fost dusă imediat la punctul medical din parc, unde i s-a acordat primul ajutor. Ulterior, asistenta din parc a decis să cheme o ambulanță. „Parcul nostru este echipat în conformitate cu toate standardele de siguranță, are toate autorizațiile necesare”, se arată în declarația responsabililor, scrie unimedia.info.

„Administrația parcului regretă profund incidentul care s-a produs. Suntem conștienți de faptul că trauma este întotdeauna un stres atât pentru copil, cât și pentru familia acestuia.   

Este important să subliniem faptul că parcul nostru este echipat în conformitate cu toate standardele de siguranță, are toate autorizațiile necesare, iar trambulina unde s-a produs accidentul este nouă și îndeplinește toate cerințele tehnice.   

Fetița a fost dusă imediat la punctul medical din parc, unde i s-a acordat primul ajutor. Asistenta din parc a decis să cheme o ambulanță.   

Întotdeauna acordăm o mare atenție siguranței vizitatorilor noștri. Toate caruselurile din parc au reguli de siguranță clar marcate, care trebuie respectate în mod obligatoriu. Din păcate însă accidentele se pot întâmpla oricând, inclusiv în parcuri.   Administrația parcului este pregătită să ajute familia maximal posibil. Vom acoperi toate cheltuielile necesare legate de tratamentul și reabilitarea fetiței, astfel încât aceasta să se recupereze cât mai curând posibil.   

Facem tot ce ne stă în putință pentru a preveni repetarea unor astfel de situații în viitor și continuăm să ne îmbunătățim măsurile de securitate.   

Suntem surprinși de acuzațiile nefondate împotriva parcului venite din partea forțelor de ordine, care induc publicul în eroare, fără să desfășoare ancheta în mod corespunzător”, se arată într-un comunicat.

O fetiță de 10 ani s-a ales cu fractură dublă la picior, în timo ce se juca pe unul dintre terenurile din parcul de distracții pentru copii ”GagauziyaLand”. Anunțul a fost făcut de IGP, care a notat că „deschiderea acestui parc de distracții pentru copii nu a fost autorizată de autoritățile competente nici până la moment”.

Permis de conducere de 1.600 de euro. Un bărbat din nordul țării, reținut pentru trafic de influență

Ofițerii CNA și procurorii din cadrul Procuraturii mun. Bălți anunță reținerea unui bărbat din nordul țării, bănuit de trafic de influență. Acesta ar fi susținut că ar avea influență asupra unor funcționari ai Secției înmatriculare vehicule și documentare a conducătorilor auto Edineț și că îi poate determina să favorizeze un candidat la examenele practice și teoretice şi să-i elibereze permisul de conducere de categoria „B” în schimbul a 1600 de euro, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În baza informației denunțate, CNA a pornit o urmărire penală pentru trafic de influență, iar ulterior a reținut persoana bănuită de pretinderea și primirea sumei menționate. La domiciliul și în automobilul bănuitului au fost efectuate percheziții pentru consolidarea probatoriului, de la fața locului fiind ridicate mai multe informații relevante pentru cauza penală.

Toate acțiunile au avut loc sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Bălți. Totodată, instanța de judecată a decis plasarea în arest la domiciliu a învinuitului pe un termen de 30 zile.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

La Soroca au fost aduse fragmente din moaștele Fericitei Matrona

Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca și Drochia, însoțit de preoți și credincioși, au întâmpinat duminică, 17 noiembrie, chivotul cu fragmentele din moaștele Fericitei Matrona.

Potrivit Biroului de Presă al Eparhiei de Soroca și Drochia, sfințeniile au fost expuse spre închinare în catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca și se vor afla aici până la data de 5 ianuarie 2025, transmite Știri.md.

Vine lapovița peste Republica Moldova. Zăpada care afectează Europa se apropie treptat și de noi

Zăpada care afectează Europa se apropie treptat și de Republica Moldova. Conform prognozei emisă de Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS), la sfârșitul săptămânii sunt așteptate precipitații sub formă de lapoviță, scrie realitatea.md.

Astfel, începând de joi, 21 noiembrie, vremea se va răci și se va deteriora în toată Republica Moldova. Și vântul va sufla cu o intensitate de 27 km/h.

Temperatura în timpul zilei ar putea varia între -3 și 3 grade Celsius, în funcție de regiune.

Lapovița ar putea continua și sâmbătă în raioanele din nordul țării. De exemplu la Briceni, sâmbătă vor fi 0 grade ziua.

Cuvânt de felicitare al ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, cu prilejul Zilei Independenței Republicii Moldova
Articolul anterior
Trafic intens pe sensul de ieșire din R. Moldova și intrare în România. Cea mai aglomerată vamă
Articolul următor