Adolescent, jefuit pe stradă de 15.000 de euro și carduri bancare

În noaptea de patru aprilie, în jurul orei 00:30, angajații Inspectoratului de Poliție Buiucani au fost alertați despre comiterea unui jaf stradal.

Victima, un adolescent de 17 ani, a comunicat polițiștilor că a fost jefuit, fiindu-i sustrasă geanta în care se aflau 15.100 de euro, 35 de roni, 400 de lei și carduri bancare.

După comiterea infracțiunii suspecții ar fi urcat într-un automobil și au plecat într-o direcție necunoscută.

În rezultatul acțiunilor de urmărire penală și măsurilor speciale, aceștia au fost reținuți. 

Este vorba despre trei tineri de 21, 22 și 27 de ani, originari din raioanele Ialoveni și Strășeni.

În cadrul perchezițiilor autorizate la domiciliile acestora au fost găsite hainele în care erau îmbrăcați suspecții în momentul comiterii infracțiunii. Unul dintre ei, anterior a fost judecat pentru furt, jaf și escrocherie.

Tinerii au fost reținuți pentru 72 de ore, iar conform legislației în vigoare aceștia  riscă închisoare de la 5 la 7 ani.

Oamenii legii urmează să stabilească proveniența banilor și ce intenționa să facă cu ei victima la acea oră.

Cazul a fost documentat de ofițerii de investigație ai Inspectoratului de Poliție Buiucani, în comun cu procurorii Procuraturii mun. Chișinău Oficiul Buiucani, cu suportul mascaților de la BPDS ,,Fulger” a IGP.

Foto! Cum a arătat centrul Capitalei în Noaptea de Înviere

La slujba de Înviere din centrul municipiului Chișinău s-au adunat sute de oameni. Scuarul Mitropoliei Chișinăului si a întregii Moldove a devenit neîncăpător pentru enoriașii care au asistat la serviciul divin cu coșurile pline de bunătăți și purtând Focul Haric.

Cetățenii Republicii Moldova au trăit cu bucurie Învierea Domnului, s-au rugat pentru pace, sănătate și bunăstare. Iată, mai jos, care a fost atmosfera în centrul capitalei!

Foto: Primăria Municipiului Chișinău

Canada va acorda Republicii Moldova un sprijin financiar pentru dezvoltarea sectorului energetic și judiciar

Canada va acorda Republicii Moldova un sprijin financiar pentru dezvoltarea sectorului energetic și judiciar, dar și pentru sprijinirea societății civile. Un anunț în acest sens a fost făcut de ambasadorul Canadei în Moldova cu sediul la București, Gavin Buchan, în cadrul unui interviu. Potrivit acestuia, negocierile privind acordarea unui împrumut major acordat Executivului de la Chișinău sunt în proces.

„Introducem o serie de domenii în care vom sprijini Moldova. Avem un mic proiect de sprijin pentru societatea civilă, avem sprijin pentru sistemul judiciar, vom introduce un anumit sprijin în sectorul energetic și suntem în proces de negociere a unui împrumut major, pentru sprijin financiar acordat Guvernului. Moldova este o țară mică, dar este o țară care a făcut absolut tot ce trebuie să facă pentru a câștiga invitația de aderare la Uniunea Europeană, pe care a primit-o anul trecut”, a spus oficialul, transmite moldova1.md. 

Ambasadorul Canadei la Chișinău a spus că Republica Moldova face toate reformele corecte și este pe cale să devină o democrație europeană.

„Ei introduc tot felul de măsuri corecte și merită în mod absolut sprijinul nostru în fața eforturilor consistente ale Rusiei de a-i destabiliza. Deci, da, ca și în cazul Ucrainei, Canada și România sunt foarte aliniate în privința importanței susținerii Republicii Moldova. Și una dintre marile bucurii ale misiunii mele aici este că ajung să lucrez la lucruri concrete de genul acesta, în colaborare cu partenerii mei români, a relatat oficialul.

Referindu-se la combaterea fenomenului dezinformării din țara noastră, Buchan a precizat că autoritățile trebuie să se asigure că încurajează gândirea critică și să-i facă pe oameni să înțeleagă care sunt sursele de știri credibile și care nu.

„Trebuie să avem mesaje puternice și proactive, trebuie să preîntâmpinăm asta. Trebuie să faci ceea ce ei numesc pre-demontare, să ne asigurăm că oamenii au informațiile corecte în prealabil, astfel încât să știe când aud ceva care este dezinformare. Și într-adevăr, trebuie să încurajăm gândirea critică. Trebuie să-i facem pe oameni să înțeleagă ce este o sursă de știri credibilă și ce nu este o sursă de știri credibilă. Trebuie să-i facem pe oameni să aibă obiceiul să trateze toate postările de pe rețelele de socializare ca și cum ar fi 1 aprilie. Nu ar trebui să existe doar o zi pe an când ne uităm critic la fluxurile noastre de socializare. Ar trebui să fie 365”, a concluzionat Gavin Buchan.

Maia Sandu va efectua o vizită în Norvegia săptămâna viitoare

Președintele Maia Sandu va efectua o vizită de stat în Norvegia, în perioada 6-7 mai. Din delegația condusă de șeful statului va face parte și ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi. Aceasta este prima vizită de stat a unui președinte al Republicii Moldova în această țară.

Pe 17 aprilie, Republica Moldova a fost vizitată de ministrul norvegian de Externe, Espen Barth Eide. Într-un interviu pentru Moldova 1, diplomatul a declarat că Norvegia își va deschide în scurt timp o misiune diplomatică în Republica Moldova, transmite moldova1.md.

De menționat că Norvegia este una dintre cele șase țări, unde moldovenii ar putea vota prin corespondență în cadrul alegerilor prezidențiale și referendumului constituțional din 20 octombrie.

Nume de copii atunci și acum: Ce nume erau la modă în anii 2000 și ce tendințe sunt acum în rândul părinților
Articolul anterior
Șeful Moldovagaz: Există premise de micșorare a tarifului la gaze
Articolul următor