Peste 300 de agenţi economici din ţara noastră datorează circa 1,1 milioane euro clienţilor care nu au putut beneficia, în anul 2020, de pachetele turistice pentru care au plătit. În total, peste patru mii de persoane aşteaptă să-şi recupereze banii. Datele sunt incluse într-o iniţiativă legislativă înregistrată în Parlament, prin care se propune ca termenul de restituire a plăţilor să fie 30 septembrie.
Mai exact, în proiect se propune ca în cazul contractelor privind pachetele de servicii de călătorie şi contractelor aferente acestora, încheiate până în data de 17 martie 2020, prin derogare de la prevederile Codului civil al Republicii Moldova, ale Legii privind protecţia consumatorilor şi de la clauzele contractuale aplicabile, dacă călătorul sau alt beneficiar are dreptul la restituirea plăţilor efectuate ca urmare a rezoluţiunii contractului sau în alt temei, organizatorul sau alt profesionist este obligat să restituie plăţile respective nu mai târziu de data de 30 septembrie 2022, scrie Bizlaw.md.
În cazul în care organizatorul sau alt profesionist nu restituie plăţile în acest termen sau în privinţa sa este intentat proces de insolvabilitate, acesta va fi obligat să compenseze prejudiciul pentru întreaga perioadă restantă. Procedurile administrative şi procesele judiciare intentate care au ca obiect aceste raporturi juridice urmează să fie suspendate, respectiv, până la sfârşitul lunii septembrie.
Autorii proiectului spun că agenţiile de turism şi tur-operatorii locali au acoperit parţial cheltuielile şi pierderile suportate de clienţi, însă pentru acumularea resurselor financiare suplimentare pentru protejarea intereselor patrimoniale. Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, în perioada ianuarie – septembrie 2020, au fost acordate servicii turistice la 82,1 mii de turişti şi excursionişti sau cu 74,3% mai puţin faţă de perioada similară a anului 2019. Prin intermediul agenţiilor de turism şi tur-operatorilor în ianuarie – septembrie 2020 au plecat în străinătate 50 mii de turişti, cu 81,5% mai puţin faţă de ianuarie-septembrie 2019. Încasările agenţiilor de turism şi tur-operatorilor din activitatea turistică în ianuarie – septembrie 2020 au însumat 528,8 mii lei, ce constituie 24,4% faţă de perioada similară a anului 2019.