Criza economică și energetică lovește întreaga Europă datorită consecințelor războiului declanșat de Putin în Ucraina, în 24 februarie 2022. Astfel, au apărut diverse fenomene neobișnuite pe piață, iar unul dintre acestea s-a produs în Marea Britanie, unde oamenii au scos masiv bani de la bancomate, pentru a-și gestiona bugetul de cheltuieli.
Numerarul a revenit ca urmare a crizei costului vieții în Marea Britanie, deoarece multe persoane au început să se bazeze din ce în ce mai mult pe folosirea bancnotelor. Astfel, Post Office a anunțat că în sucursalele sale din Marea Britanie s-au făcut retrageri de numerar record, de 801 milioane de lire sterline în iulie, o creștere de 20% față de aceeași perioadă din 2021, potrivit The Guardian.
În timp ce pandemia de COVID-19 a accelerat adoptarea de către Marea Britanie a plăților cu cardurile și digital, criza economică, cu o inflație în creștere și facturi mai mari în continuare, a determinat un număr tot mai mare de persoane să apeleze din nou la numerar, pentru a-și planifica cheltuielile de zi cu zi.
Astfel, Post Office a anunțat că sucursalele sale au gestionat în luna iulie 2022, o sumă record de retrageri în numerar, de 801 milioane de lire sterline, o creștere de 8% față de iunie și de 20% față de iulie 2021, când suma a fost de 665 de milioane de lire sterline.
În total, peste 3,3 miliarde de lire sterline au fost depuse și retrase în luna iulie la cele 11.500 de sucursale ale Post Office din Marea Britanie. Oficialii au anunțat că aceasta a fost prima dată când suma lunară a depășit valoarea de 3,3 miliarde de lire sterline, în istoria sa de 360 de ani.
Post Office a comunicat faptul că se observă ”din ce în ce mai mulți oameni care depind de numerar, ca modalitate încercată și testată de a gestiona bugetul”.
Autoritățile au pus acest fenomen pe seama gestionării mai rapide a bugetului familial, dar și datorită sezonului de vacanță, când foarte mulți britanici aleg să-și petreacă vara acasă sau în țară, fără a mai pleca în străinătate.
sursa: www.ziare.com