Agricultorii din Republica Moldova se află într-o situație de colaps, iar criza în sectorul agricol devine din ce în ce mai gravă. Fermierii care se ocupă de culturi esențiale pentru siguranța alimentară a țării – precum grâu, porumb și floarea soarelui – se confruntă cu dificultăți financiare majore, iar sprijinul financiar promis de Guvern întârzie. În acest context, măsurile adoptate de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, conduse de Vladimir Bolea, sunt considerate ineficiente și au dus la agravarea situației, se arată în mesajul Forție Fermierilor, scrie bani.md.
„Agricultorii mici și mijlocii sunt deja în pragul falimentului, iar datoriile lor către creditori se adâncesc, fiind deja emise notificări de proceduri de executare silită. Asociația Producătorilor și Procesatorilor de Culturi Cerealiere și Oleaginoase „Forța Fermierilor” cere, cu urgență, demisia Ministrului Bolea, acuzându-l că prin atitudinea sa autoritară și lipsa de consultare a fermierilor a agravat criza agricolă din țară. Fermierii sunt nemulțumiți că Ministrul nu a ascultat propunerile lor și nu a luat măsuri eficiente pentru a preveni falimentul acestora”, se mai arată în mesaj.
Asociația susține că acțiunile lui Bolea au favorizat, de fapt, interesele agro-holdingurilor offshore și străine, în detrimentul agricultorilor locali. Măsurile adoptate în trecut, precum subvenționarea exclusivă a producătorilor de sfeclă de zahăr, beneficiari finali fiind monopoluri străine, sunt văzute ca un exemplu clar al protejării intereselor externe, în defavoarea celor naționale.
În acest sens, „Forța Fermierilor” face apel la Președintele, Parlamentul și Guvernul Republicii Moldova pentru adoptarea rapidă a măsurilor care să salvăm sectorul agricol. Printre acestea se numără revizuirea urgentă a legislației și adoptarea unor măsuri eficiente pentru a sprijini fermierii. De asemenea, fermierii cer demisia Ministrului Vladimir Bolea, ca prim pas pentru redresarea agriculturii naționale.