Ala Nemerenco: Aderarea la UE înseamnă eficiență și modernizare

Ministrul Sănătății al Republicii Moldova, Ala Nemerenco, a declarat în cadrul unui interviu că aderarea la UE înseamnă pentru sistemul de sănătate al țării noastre standarde înalte de calitate, eficiență și modernizare.

Fiind întrebată cât de departe sau cât de aproape de standardele UE este Republica Moldova în domeniul medical, Ala Nemerenco, a răspuns că normele europene pentru produsele și serviciile medicale se concentrează pe protejarea și îmbunătățirea sănătății populației, accesul la asistență medicală de înaltă calitate, precum și atenuarea surselor de pericol pentru sănătatea umană, transmite moldpres.md. 

„În ultimul Raport privind extinderea, publicat de Comisia Europeană în noiembrie 2023, nivelul de transpunere a legislației UE aferent Capitolului Sănătate și protecția consumatorului (Capitolul 28) a fost apreciat cu nivelul doi din cele cinci (de la inițial la avansat) stabilite pentru gradul de aliniere la legislația UE”, susține ministrul Sănătății. 

Potrivit acesteia, normele și standardele implementate în unele domenii, precum transfuzia de sânge și transplantul de organe, reglementări în domeniul controlului tutunului, programele de formare în medicină sunt în mare măsură ajustate la cerințele europene.

„Legislația națională în domeniul medicamentelor și dispozitivelor medicale include mai multe aspecte ce corespund normelor europene, însă necesită un șir de ajustări pentru a atinge standardele UE prin care se garantează siguranța și eficacitatea acestora. Totodată, există unele domenii care nu fac obiectul reglementărilor naționale și necesită inițierea transpunerii, precum este reglementarea drepturilor pacienților de a primi îngrijiri medicale în alte țări ale UE și procedurile de rambursare pentru aceste servicii”, a spus Ala Nemerenco. 

De asemenea, oficialul declară că acțiunile stabilite pentru Ministerul Sănătății în Planul Național de Aderare al Republicii Moldova la Uniunea Europeană vin să asigure armonizarea deplină a sistemului juridic și instituțional național cu legislația și structura instituțională UE. 

Totodată, în cadrul interviului, Ala Nemerenco a fost întrebată despre referendumul privind integrarea europeană a Republicii Moldova, care va avea loc în această toamnă, dar și cum va arăta sistemul medical autohton dacă statul nostru va adera la Uniunea Europeană. 

„Aderarea la Uniunea Europeană pentru sistemul de sănătate al Republicii Moldova înseamnă standarde înalte de calitate, eficiență și modernizare. Câteva dintre principalele beneficii ale aderării la UE sunt standarde ridicate de calitate. Astfel, Uniunea Europeană are reguli stricte și standarde ridicate în ceea ce privește calitatea serviciilor medicale și siguranța pacienților. Prin aderarea la UE, sistemul de sănătate al Republicii Moldova va trebui să se alinieze acestor standarde, ceea ce va duce la o îmbunătățire semnificativă a calității îngrijirilor medicale oferite populației”, susține Ala Nemerenco. 

De asemenea, un alt beneficiu este accesul la finanțare și resurse europene. În calitate de membru al UE, țara noastră va putea accesa mai rapid fonduri europene importante destinate construcției, renovării și dotării spitalelor.

Totodată, un alt beneficiu, potrivit Alei Nemerenco, ar fi dezvoltarea resurselor umane, colaborare și schimb de experiență. 

„UE oferă programe de formare, specializare și dezvoltare profesională pentru personalul medical, îmbunătățind competențele și calitatea serviciilor oferite. Aderarea la UE va facilita colaborarea cu alte state membre și schimbul de cunoștințe și bune practici în domeniul sănătății. Republica Moldova va beneficia de experiența și expertiza altor țări europene în implementarea politicilor de sănătate”, a afirmat ministrul Sănătății. 

În acest sens, ministrul încurajează toți cetățenii să participe la referendumul pentru integrarea europeană a Republicii Moldova și să contribuie astfel la construirea unui viitor mai prosper și mai sigur pentru toți. 

„Alegem să fim parte a comunității europene, cu standarde înalte în sănătate, educație și dezvoltare socio-economică. Să fim vocea schimbării și să votăm pentru un parcurs european al Republicii Moldova”, a spus aceasta. 

Un consilier raional din Anenii Noi, condamnat după ce a fost prins în stare de ebrietate la volan

Un consilier raionl din Anenii Noi a rămas fără permis, după ce a condus automobilul sub influența alcoolului. Totodată, intanța de judecată i-a mai stabilit inculpatului o pedeapsă sub formă de 220 ore muncă neremunerată în folosul comunității (unica pedeapsă prevăzută la data comiterii infracțiunii).

Potrivit Procuraturii Generale, în luna iulie 2023, fiind în stare de ebrietate alcoolică, cu o concentrație a vaporilor de alcool în aerul expirat de 0,92 mg/l, consilierul a fost prins în timp ce conducea mijlocul de transport pe una din străzile din Anenii Noi.

Într-un alt caz, un bărbat de 36 de ani din același raion a fost condamnat pentru conducerea unui autovehicul fără permis și în stare de ebrietate alcoolică (0,69 mg/l alcool în aerul expirat).

Anterior, în anul 2017, inculpatul a fost condamnat pentru o infracțiune similară.

„Datorită modificărilor recente operate în Codul penal, conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu depășirea limitei minime admise, care din cuvintele inculpatului s-a rezumat la consumul a 4 sticle de bere, s-a soldat cu aplicarea unei amenzi penale în mărime de 2250 unități convenționale, echivalentul a 112 500 lei”, se arată în comunicatul PG. 

Peste 30 de mercenari moldoveni, angajați de Horațiu Potra, au fost opriți la frontiera României

31 de moldoveni și alte două persoane, mercenari angajați de Horațiu Potra pentru misiuni în Congo, au încercat să intre în România în ultimele zile cu scopul de a ajunge la mitingul din București pentru Călin Georgescu. Ei au fost opriți la graniță, refuzându-le accesul în România „din rațiuni de securitate”.

Astfel, scrie Antena3, nu s-a permis intrarea în țară a unor persoane „care nu îndeplineau condițiile legale”:

23.03.2025 – 15 cetățeni R. Moldova
24.03.2025 – 6 cetățeni R. Moldova
25.03.2025 – 7 cetățeni, din care 5 cetățeni R. Moldova
26.03.2025 – 5 cetățeni R. Moldova.

„Menționăm faptul că în toate cazurile persoanele au fost informate despre măsurile dispuse și motivul care a stat la baza acestora, în condițiile stipulate de art. 8 alin. 4 din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România şi cu respectarea legislației privind protejarea datelor cu caracter personal”, a transmis Poliția de Frontieră. 

Potrivit surselor Antena 3 CNN, aceștia erau cunoscuți că au fost angajați de fugarul Horațiu Potra în misiuni de mercenariat pe teritoriul Republicii Democrate Congo. 

Ei ar fi încercat să ajungă în București, la protestul susținătorilor lui Călin Georgescu, prin mai multe puncte de trecere a frontierei de stat. 

Deputata Tauber, cercetată penal pentru finanțarea ilegală a partidelor, de negăsit

Așa se întâmplă că mai multe persoane legate într-un fel sau altul de Ilan Șor dispar din peisaj. De exemplu, deputatul Marina Tauber. Toate ședințele de judecată în dosarul privind finanțarea ilegală a partidelor se desfășoară în lipsa acesteia, din decembrie încoace. Anchetatorii spun că deputatul nu se află de vreo două luni în Republica Moldova și dau vina pe judecători, care i-au permis să plece peste hotare. Avocatul lui Tauber spune că nu știe nimic despre locul aflării clientei sale, scrie jurnaltv.md

În intervalul martie 2023 – decembrie 2024, Marina Tauber a ieșit de 12 ori din Republica Moldova, revenind periodic pentru a se prezenta la ședințele de judecată.

La cea din urmă, din 26 decembrie 2024, Procuratura Anticorupție a solicitat interdicția pentru Tauber de a părăsi Republica Moldova. Pe 27 decembrie, judecătoarea Olga Bejenari, care gestiona dosarul, a respins demersul. În consecință, Marina Tauber a părăsit Republica Moldova pe 7 ianuarie prin Aeroportul Chișinău, cu o ruta aeriană spre Istanbul. De atunci, au avut loc ședințe de judecată în lipsa inculpatei pentru a nu tergiversa examinarea cauzei.

Avocatul Marinei Tuaber, Sergiu Moraru, spune că nu cunoaște locul aflării clientei sale și le-a sugerat acuzatorilor să depună în instanță o cerere de examinare a dosarului în lipsa acuzatei, conform Codului de procedură penală.

SERGIU MORARU, avocat: „Unde se află eu nu pot să vă comunic, dar o bună perioadă de timp, în mare parte s-a examinat cu participarea doamnei Tauber ulterior era ședința Parlamentului, deplasări în interes personal și profesional și de fiecare dată procurorii spuneau că e o tendință de tergiversare. Să depună o cerere de examinare în lipsă. Este acest instrument.”

Marina Tauber este cercetată penal pentru acceptarea cu bună știință a finanțării ilegale a Partidului Șor în campania electorală din 2021. Potrivit procurorilor, Tauber a recepționat de la grupul criminal organizat condus de Ilan Șor, condamnat definitiv la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”, aproape zece milioane de lei, dintre care peste 740 de mii de lei i-ar fi introdus fals în formularele de donații. De asemenea, Tauber este învinuită că, fiind vicepreședinte al Partidului Șor, a acceptat finanțarea formațiunii cu alte peste 195 de milioane de lei din partea grupului criminal Șor. Tauber pledează nevinovat.

Lista disciplinelor opționale pe care părinții le pot alege pentru elevii din ciclul primar
Articolul anterior
Siegfried Mureșan: ”Republica Moldova a reușit să facă pași pe care nimeni nu îi credea posibili în urmă cu doi ani”
Articolul următor
Close menu