Alcoolul, interzis în stațiunile Ibiza și Mallorca. Turiștii care vor fi prinși riscă amenzi uriașe 

Măsură fără precedent în turism! Vânzarea alcoolului va fi interzisă în două stațiuni preferate de petrecăreții din Europa. Este vorba despre Ibiza și Mallorca. Turiștii, dar și localnicii care vor fi prinși cu o sticlă deschisă riscă amenzi uriașe. 

Guvernul regional a decis să înăsprească legea, adoptată încă din 2020, privind interzicerea consumului de alcool. Astfel, se va aplica și unor locuri turistice populare, inclusiv Playa de Palma din Mallorca și Sant Antoni din Ibiza, unde petrecerile și alcoolul sunt la ordinea zilei.

Practic între orele 21:30 și 8.00 dimineața, oamenii nu vor mai avea voie să consume alcool. În schimb, acesta va fi legal în continuare pe ambarcațiunile destinate petrecerilor. Cei care nu respectă noua măsură se vor alege cu amenzi în valoare de până la 1.500 de euro.

”Decretul privind turismul responsabil” vizează zone din municipalităţile Palma şi Llucmajor din Mallorca, inclusiv staţiunea Playa de Palma şi staţiunea preferată de britanici, Magaluf. Se va aplica de asemenea în Sant Antoni de Portmany, din Ibiza.

Fiecare dintre aceste zone va primi 4 milioane de euro anual pentru implementarea decretului. Banii provin din taxe turistice.

Terasele barurilor şi restaurantelor, precum şi alte locuri autorizate în mod expres pentru consumul de alcool sunt exceptate de la această interdicţie.

sursa

Premianții Olimpiadei Republicane la Științe au fost anunțați astăzi în cadrul unui eveniment festiv

Premianții Olimpiadei Republicane la Științe au fost anunțați astăzi, 27 mai 2024, în cadrul unui eveniment festiv. Competiția s-a desfășurat în cadrul Universității de Stat din Moldova și a întrunit 72 de elevi din întreaga țară. 

Stanislav Ciubotaru, director adjunct al Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, a felicitat elevii pentru experiența obținută prin participare și i-a încurajat să-și continue parcursul academic punând accent pe cercetare în domeniul științelor exacte. 

„Ne bucură faptul că ați acceptat provocarea de a intra într-o competiție care cuprinde subiecte din cadrul a trei discipline școlare. Suntem siguri că aveți un potențial academic enorm și că veți reuși, împreună cu profesorii dumneavoastră, să faceți performanță în cel puțin unul din cele trei domenii cuprinse în cadrul acestei olimpiade. Dumneavoastră sunteți viitorii profesori și cercetători care vor contribui la bunăstarea Republicii Moldova.” a subliniat Stanislav Ciubotaru.

Olimpiada Republicană la Științe cuprinde subiecte din domeniul chimiei, fizicii și biologiei și este destinată elevilor cu vârsta de până la 15 ani și jumătate. Competiția este organizată anual de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare din cadrul Ministerului Educației şi Cercetării, în colaborare cu membrii Consiliului Olimpic Republican și ai Juriului, cu suportul Universității de Stat din Moldova.

Premianții ediției din acest an sunt elevi ai unor instituții de învățământ din raioanele/municipiile: Bălți, Chișinău, Nisporeni și Rezina. Lista premianților poate fi accesată aici.

Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare adresează felicitări premianților, profesorilor și părinților, dorindu-le succese în continuare.

Elevii olimpici la limba română și istorie au fost premiați de Guvernul României

Circa 80 de elevi și eleve din țara noastră, care au obținut rezultate remarcabile la Olimpiadele Republicane de Limba și literatura română și Istoria românilor și universală în anul de studii 2023-2024, precum și profesorii care i-au pregătit, au fost premiați de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României. 

În semn de recunoaștere a talentelor și performanțelor acestora, tinerii și cadrele didactice au primit mai multe cadouri din partea DRRM, inclusiv: ceasuri, Ebook-uri reader, boxe portabile și căști, materiale didactice etc.

Prezentă la ceremonia de premiere, secretarul general al Ministerului Educației și Cercetării Nadejda Velișco a felicitat elevii olimpici pentru succesele obținute. ,,Vă doresc să vă îndreptați mereu spre victorie, să nu pierdeți niciodată perseverența și puterea. Credeți în voi și concentrați-vă asupra succesului. Să nu vă fie frică de întrebări și cunoștințe noi, nu renunțați la ideile și hobby-urile voastre”, a spus Nadejda Velișco. Totodată, oficiala a mulțumit Guvernului României pentru suportul constant oferit țării noastre în domeniile educației și cercetării.

La rândul său, secretarul de stat al DRRM, Adrian Dupu  i-a felicitat pe toți cei prezenți pentru prestație și performanțe, subliniind importanța educației și culturii pentru dezvoltarea societății și formarea fiecărui elev într-un spirit civic, cu valori și competențe necesare lumii în continuă dezvoltare. De asemenea, secretarul de stat a exprimat deschiderea României de a continua să sprijine Republica Moldova în domeniul educației și de a oferi suport tinerilor din țara noastră.

Premierea olimpicilor din Republica Moldova de către Guvernul României la disciplinele Limba și Literatura romană și Istoria românilor și universală este la cea de-a treia ediție.  

Recomandările Primăriei Chișinău pentru cetățeni în contextul Codului Galben de furtună

În contextul avertizării meteorologice Cod Galben de instabilitate atmosferică: ploi, grindină, descărcări electrice și intensificări ale vântului, anunțat de meteorologi pentru ziua de marți, 28 mai, Primăria municipiului Chișinău face apel către locuitorii și oaspeții capitalei, să dea dovadă de precauție, pentru a-și proteja sănătatea.

Potrivit Primăriei Chișinău, pentru a preveni eventuale incidente ca urmare a condițiilor meteo cu precipitații abundente, cetățenii care se află în afara locuinței sunt îndemnați să fie prudenți la drum, să se adăpostească în locuri sigure și să evite aflarea sub copaci bătrâni.

Iar automobiliști sunt îndemnați să fie prudenți la drum și să ocolească șantierele în lucru/drumurile aflate în reparație, pentru că se pot forma acumulări de apă și de pietriș. 

„Autoritățile municipale sunt pregătite și vor interveni în teren după caz. De asemenea, în cazul înregistrării situațiilor problematice, în urma averselor, locuitorii orașului sunt îndemnați să apeleze Dispeceratul Central Municipal, tel. (022) 22-22-67, (022) 22-26-04 sau să sune la numărul unic de urgență 112”, se arată în anunțul Primăriei Chișinău. 

Rusia anunţă că a cucerit cinci sate în regiunea ucraineană Harkov şi unul în Doneţk
Articolul anterior
Un plasture aplicat pe scalp ce poate trata alopecia. Este noua descoperire a cercetătorilor britanici
Articolul următor